Avem folclor. Avem folclor? Ce s-a ales de muzica populară

În şcoală ne învăţau că folclorul este o creaţie colectivă, a poporului, sută la mie originală, veche de veacuri, prin care el, poporul, cânta, juca, se veselea, se întrista şi (că aşa erau vremurile) lupta social şi cânta viaţa nouă oferită de Partid. În general, folclorul era conceput la ţară (deşi a apărut şi folclorul urban), deci targetul era axat pe cei din mediul rural. Adică lăutarii concepeau „hituri” care se cântau/jucau la hora satului. Mai era şi folclorul individual, de-l mai compunea omul pe la câmp, pe la vite şi oi, sau când îl pocnea câte o tristeţe erotică sau familială. Evident că, dacă suna bine, piesa devenea un hit, fiind asumat şi de alţii. Ideea este că folclorul / muzica populară a existat şi a înflorit câtă vreme a existat şi înflorit mediul rural. Direct spus, cât timp au mai existat ţărani. Pentru că muzica era pentru ţărani, o ascultau ţăranii era promovată la ţară.

V-am plictisit? Scuzele mele. Vreau să spun aici şi azi despre ce s-a ales de muzica populară şi dacă, tot acum, mai există ceea ce generic e numit folclor. Că mă tot uit la concerte, recitaluri, festivaluri, zile ale satului cu fii sau nu şi alte evenimente din acestea axate pe tradiţie, origini şi tezaur nesecat. Şi văd foarte multă muzică dar cam puţin folclor. Da, muzica este interpretată de către solişti şi instrumentişti costumaţi în ceva ce aduce a costum popular şi uneori rochie de seară cu elemente foclorice, iar jocurile „din moşi strămoşi” sunt jucate a la Broadway sau Cântarea României. Unii prezentatori se căznesc să vorbească şi ei „tradiţional”; în funcţie de zonă, cu accent şi intonaţie care uneori dau în momente vesele involuntare. Cât despre CE se cântă, este deseori un ceva cu influenţă populară, un „acum vă prezint o melodie tradiţională compusă de mine pe versurile lui cumnatu’ şi mulţumesc la dom’ primar şi celor care au făcut posibilă”. În general, „folclorul” actual este despre: mame şi taţi bătrâni, muribunzi sau morţi, cât de fenomenal/ă sunt eu ca solist/ă pentru că mi-a dat muma gură ca să cânt, despre copilaşul meu care îmi calcă pe urme-mamă eu îţi calc pe urme (asta la duetele mamă-fiică), procentul de Mândrie locală/regională, ce bine e să stai cu neamurile şi să bei, cum am muncit şi am făcut „avearye” să aibă copiii, cum beau în birt averea lui tata, plus ceva colinde care se vând bine de Crăciun. Adică o fi folclor, dar nu prea mai e tradiţional şi nici original.

Cum de s-a ajuns aici? Păi simplu. Folclorul autentic a devenit ceva pentru intelectuali, la fel precum clasicii muzicii clasice sau muzica de chef din anii ’30. Folclorul este acum aşa cum este pentru că era destinat ţăranilor. O categorie dispărută. Pentru că cei de la ţară au mers la oraş, întâi ca navetişti, apoi definitiv. Ei au trecut de la folclor real la „bănăţănele” din anii 80 la Selecţiile Ardeal din anii ’90-2025. Ei şi urmaşii lor sunt cei care după ce spun „oai ce fain o fost” la spectacolul de folclor original, se întorc la tradiţionalele manele ori aceleaşi selecţii Ardeal care sunt orice altceva decât muzică populară ardelenească. Deci mai avem folclor funcţional? Tradiţional? Rareori şi doar în zonele unde se lucrează pe asta. În rest, asta avem, atât se poate.

Şi am scris aceste rânduri ascultând o muzică populară cu o cântăreaţă de fonotecă de aur, care îmi cânta despre cum tractorul ară la GAC şi cum recoltele sunt pentru noi nu pentru ciocoi.