BULETIN DE SIBIU: Patrick Moleins, directorul Somarest: din Alpi, aproape de munții Făgăraș. Cum a devenit Sibiul parte din el

S-a născut în Franța, în zona Alpilor, într-un sat cu aproximativ 4.000 de locuitori, într-o familie modestă – tatăl, sudor, iar mama, îngrijitoare de copii la școală. Patrick Moleins, directorul Somarest, povestește într-un interviu acordat ziarului Tribuna despre copilăria și adolescența petrecute în Franța și despre cum Sibiul a ajuns să-i devină parte din suflet.

Patrick Moleins și-a început cariera profesională în 1988, ca tehnician de calitate la NTN-SNR. După ce a obținut diploma de inginer la Polytech Annecy, a avansat pe rând în funcțiile de manager de calitate și director de producție în diverse entități din industriile auto și aeronautică.

În 2013, a venit în România ca să preia conducerea SNR Rulmenți din Sibiu. A pus serios umărul la dezvoltarea fabricii, care și-a dublat efectivul de angajați în cinci ani. În această perioadă, a participat la înființarea Clubului Francofon de Afaceri din Sibiu, pe care l-a condus până în iunie 2019, când s-a întors în Franța, la conducerea fabricii Ales din Gard.

Dornic de noi provocări, s-a întors în România în iunie 2020, pentru a conduce Somarest Sibiu, unde își desfășoară cu entuziasm activitatea.

„Am trăit într-un mediu modest. Bunicii mei au avut un hotel-restaurant, iar bunica mi-a insuflat pasiunea pentru gătit. În Franța, la 16 ani, trebuie să alegem drumul profesional pe care vrem să-l urmăm. Le-am spus părinților și profesorilor care ne ghidau că vreau să fiu patiser, însă profesoara a rămas uimită și mi-a spus că este imposibil, pentru că eram cel mai bun la matematică din toată clasa. Părinții mei au ascultat-o. La început am fost supărat, dar apoi am înțeles că a fost mai bine să-mi continui studiile”, povestește directorul.

Dar în inima lui de adolescent nu era doar dragostea și pasiunea pentru gătit, ci și pasiunea pentru fotbal: „Am jucat peste 20 de ani fotbal, iar pentru mine acei ani au reprezentat o lecție de spirit de echipă, disciplină și respect. Fără disciplină nu se poate, și cred că de atunci am învățat multe dintre lucrurile pe care le știu astăzi”.

Respectul, cel mai important în viață

O lecție și o amintire pe care le poartă mereu în suflet sunt momentele alături de bunici: „La 5‑6 ani, duminica, mergeam la târgul din oraș și mereu intram într-o patiserie, unde bunicul îmi lua câte o gustare. Când ne apropiam de centru, mi-a spus: <Dacă vezi un preot, un profesor sau un jandarm, nu uita să le spui Bună ziua>. Așa am învățat respectul, pe care îl consider cel mai important lucru în viață. Nu contează de unde vii, cine ești sau ce faci – trebuie să oferi respect. Am avut o educație foarte bună din partea familiei”, mărturisește Patrick.

El mărturisește că și acum, ori de câte ori se întâlnește pe stradă cu un preot, îl salută cu respect și un strop de timiditate: „Părintele Necula a venit și la noi și este un părinte pe care trebuie să-l ascultăm. Vorbește și despre comportamente, iar în aceste zile, cu atâtea informații false, ne ajută să rămânem ancorați în realitate”.

Ar schimba ceva din trecut? Monsieur Moleins zâmbește și, după câteva momente de reflecție, răspunde fără ezitare: Nu. „Viața vine cu experiențe în fiecare zi, cu lecții din care trebuie să învățăm. Peste tot facem greșeli, dar dacă le înțelegem și nu le repetăm, e bine. Nu mi-am fixat niciun obiectiv clar pentru cariera profesională, și totuși am ajuns unde sunt astăzi. Sunt convins că, dacă suntem serioși, rezultatele vin de la sine. Totul se întâmplă pas cu pas. La un moment dat, apare un tren în fața ta, se oprește, iar tu trebuie să decizi dacă urci sau nu în el”, spune el.

La Sibiu, ca acasă

Deși a avut mai multe joburi de-a lungul timpului, cariera sa de bază a fost la SNR, unde a lucrat timp de 32 de ani. După această perioadă, a ales să vină la Sibiu, în inima Transilvaniei: „Nu cred în întâmplări; totul are un sens, o semnificație. Cred că viața e construită astfel încât să învățăm mereu. Am două fete pe care le-am educat după principiile după care am fost crescut și eu”.

„Când am terminat mandatul la SNR Rulmenți Sibiu, după șase ani, mi s-a oferit un post de director în Franța. Era un job pe care îl doream și totul părea în regulă, dar inima mea rămăsese la Sibiu. Într-o zi, m-a sunat cineva din Polonia și mi-a spus că se caută o persoană talentată pentru un post în România. De obicei nu răspund la numere necunoscute, dar am întrebat unde exact în România. Persoana mi-a spus că în Sibiu. Când am auzit, am simțit un fior inexplicabil și am știut că așa era destinat să fie. Mi-au cerut să trimit CV-ul pentru post, dar am respirat ușurat și le-am spus că trebuie să fie răbdător, pentru că nu am un CV pregătit după 30 de ani de muncă la SNR”, povestește zâmbind.

Prima vizită în România, la Sibiu, a avut loc în 2013. „Am descoperit Sibiu în 2013 și atunci m-am simțit ca acasă, pentru că erau multe elemente care îmi aduceau aminte de locul meu natal. Este o diferență între cum arăta Sibiu în 2013 și cum arată acum. Atunci erau străzi neasfaltate, cai pe drum, dar m-am simțit bine și mi-a plăcut că era foarte liniștit aici. Nu vreau să trăiesc într-un oraș mare. Ambianța locului natal și cea a Sibiului nu sunt foarte diferite”.

De-a lungul timpului, a primit mai multe oferte atractive de muncă, și în Franța, și în România: „Mi s-a propus un job în Serbia, tot la SNR Rulmenți, și am avut o propunere să lucrez la Iași, dar am refuzat. Nu mă ghidează banii, ci să mă simt bine. Și mă simt foarte bine aici, la Somarest”.

Adaptarea la Sibiu

Adaptarea aici a fost relativ ușoară. Ca să învețe româna, a urmat circa 20 de ore de curs, dar s-a decis să învețe în principal de la colegi și din mediul în care lucrează. N-a studiat în mod formal din manuale, ci a învățat natural, alături de echipa sa. Zilnic vorbește română și chiar a ajuns să gândească în limba română. Acum îi e mai greu să vorbească în engleză.

Mâncarea românească îi amintește mult de locul în care a copilărit: „Avem și noi mămăligă. Sunt zone în Franța unde nu se mănâncă mămăligă și nici nu se știe ce este. Nu am avut deloc dificultăți cu mâncarea de aici, dimpotrivă. Acum, toamna, îmi place ciorba de burtă, cea de perișoare, sarmalele. Nu-mi plac micii, iar dacă mănânc papanași simt că mă îngraș cu două kilograme. Totuși, este o diferență mare între Franța și România la categoria desert: românii folosesc prea mult zahăr, prea multe creme și preparatele sunt adesea complicate. De exemplu, macarons-ii din România sunt foarte, foarte dulci comparativ cu cei din Franța”.

La ora 8 dimineața, Patrick Moleins este prezent, alături de prietena lui, la Piața Volantă Transilvania și spune că este mândru că poate merge acolo și cumpăra produse direct de la producători.

„În fiecare sâmbătă la ora 8 suntem la piață. În Franța, oamenii care veneau cu ce aveau în grădină la târg au dispărut. Totul e mai industrial. Mergem cu prietenii, apoi, după piață, bem o cafea și ne întoarcem acasă să gătim”.

În restul săptămânii, se trezește la ora 6 sau chiar mai devreme și este prezent la Somarest între 7 și 7:30. N-ar putea să spună exact când pleacă de la serviciu, pentru că nu folosește ceasul în acest scop – pleacă doar când simte că și-a încheiat munca pentru ziua respectivă, de obicei în jurul orei 18. După ce ajunge acasă, de două ori pe săptămână, merge la Baia Populară pentru relaxare și refacere.

„E foarte curat acolo și ne putem relaxa, să ieșim din rutină. Chiar recomand Baia Populară. Când ajungem acasă, mâncăm, apoi încheiem seara cu un film”.

Ce filme recomandă directorul Somarest

„Un film pe care l-am văzut de trei ori și de fiecare dată am descoperit ceva nou este <Anul nou care n-a fost>. Pentru mine este un film extraordinar, dar trebuie să fie înțeles și privit de mai multe ori. Văd multe filme, merg la teatru sau la Filarmonică. Acest film este, pentru mine, un rezumat al modului în care s-a terminat comunismul și o lecție importantă; cred că ar fi de recomandat să fie pus și în școli și explicat elevilor ce s-a întâmplat în acei ani. În fiecare an mergem la TIFF și la Astra Film. Recent am văzut <Muntele nu se mișcă>, un film extraordinar. Mai merg și miercurea seara la Este Film. Nu merg în cinematografele din mall-uri”, povestește el.

Somarest și marea familie

Directorul spune că la Somarest există numeroase evenimente pentru angajați. De exemplu, joia este „Ziua Roz” – toți poartă haine roz. Chiar când m-am întâlnit cu Patrick, l-am văzut purtând o cămașă roz, iar apoi i-am observat și pe ceilalți angajați în aceeași culoare, ceea ce mi s-a părut foarte interesant.

Joia roz este o inițiativă menită să atragă atenția asupra sănătății femeilor, care reprezintă aproximativ 80 la sută din personal. Directorul fabricii explică că scopul este acela de a încuraja controalele medicale regulate, fiindcă foarte puține femei merg la medic dacă nu au probleme. Recent, angajații au beneficiat de campanii medicale pe nutriție și diabet, dermatologie și oftalmologie.

Pe lângă sănătate, Somarest promovează și un stil de viață echilibrat. O zi pe săptămână, în lunile de vară, angajații au primit câte o salată pentru a-i încuraja la un stil de viață mai sănătos. Compania organizează constant evenimente speciale. „Festivitatea de Toamnă” a inclus un concurs de plăcinte, inspirat din formatul MasterChef, la care au participat aproximativ 70 de angajați.

Angajații participă, în aceste zile, la concursuri de fotografie de toamnă și iau parte anual la Maratonul Internațional Sibiu, ca să promoveze sportul și spiritul de echipă.

„E bine că nu există angajatul perfect”

Nimeni nu este perfect, dar cum arată angajatul ideal pentru Somarest? Patrick Moleins spune clar că perfecțiunea nu va exista niciodată: „Angajații lucrează împărțiți pe echipe și, dacă într-o zi cineva lipsește, se simte imediat absența lui – e exact ca într-un meci de fotbal. Dacă nu ai portar, nu poți juca. Cel mai important pentru mine este ca angajatul să știe ce are de făcut, să înțeleagă că trebuie să fie impecabil din punct de vedere al calității și să fie dornic să învețe în fiecare zi”.

Directorul adaugă că accentul se pune și pe tineri: „Ne-am implicat în sprijinirea Olimpiadei de Artă de la Muzeul ASTRA, ca să-i încurajăm pe pasionații de meșteșuguri tradiționale. O problemă majoră pe care o resimțim este lipsa unei școli profesionale pentru marochineri. A existat în trecut, dar a fost desființată. Am încercat să dezvoltăm un program de învățământ dual, însă fără succes, din cauza numărului prea mic de candidați. Vreau marochineri care vin aici din plăcere; dacă vin doar pentru salariu, nu îi doresc. În ultima lună și jumătate au venit tineri care au adus pasiune și dorința de a învăța și se vede că lucrurile merg spre bine. Când merg printre angajați, îi întreb dacă pleacă acasă cu zâmbetul pe buze, și asta spune totul despre atmosfera de la Somarest”.

Vrea să ia cina cu Gică Hagi, Robbie Williams sau Zinedine Zidane

S-a lăsat liniște în biroul micuț al lui Patrick Moleins, cu vedere spre munți, atunci când l-am întrebat cu cine ar lua cina dacă ar putea avea ocazia să aleagă pe oricine de pe acest glob.

„E o întrebare bună și complicată. Tot timpul am vrut să discut cu un artist, cum ar fi Robbie Williams, să-l întreb ce simte când este pe scenă, în fața zecilor de mii de spectatori, ce senzație are. Aș mai vrea să mă întâlnesc cu un președinte inteligent, cu capul pe umeri, care să-mi explice cum gestionează o țară – e greu să conduci o firmă, dar o țară e cu totul altceva. În plus, mi-ar plăcea să stau de vorbă cu cineva care a reușit în fotbal, cum ar fi Gică Hagi sau, din Franța, Zinedine Zidane. Aș vrea să înțeleg cum și-au gestionat viața”.

Patrick este și președintele Clubului Francofon de Afaceri Sibiu, care reunește peste 50 de membri, nu doar francofoni, ci și elvețieni, germani și români. O dată pe lună, membrii se întâlnesc ca să discute despre interesele și provocările din mediul de afaceri.