Scuze că încep prea serios, prea intelectual aşa, dar mă amuză teribil cât de senin se scrie acum, de exemplu, despre poeta Nina Cassian. Asta comparativ cu, tot de exemplu, poetul Adrian Păunescu. OK, majoritatea dintre cei din noua generaţie nu au idee cine a fost Nina Cassian: unul dintre vârfurile de lance ale comunismului stalinist din anii ’50 în literatură. Dar ce citim acum despre ea bubuie de romantism şi mondenitate. „Un personaj fascinant și imperfect”, vorba unui critic literar. Nina Cassian a fost de o inteligenţă frizând geniul, dacă nu chiar un geniu. Corect. În ciuda numitor imperfecţiuni ale aspectului ei, fascina cumva bărbaţii. Corect şi în aşa hal încât Marin Preda (de el vă amintiţi, da?) i-a făcut un circ de zile mari că o vrea neapărat indiferent de ce va zice (adică ar fi zis) soţul ei de atunci. Că a invitat o limbă nouă în care scria poeme, limba spargă un fel de dialect al românei. Da, corect. Că a scris drăgălaşe poezii pentru copii şi pentru şi cu pisici. Corect şi asta. Că a fugit „politic” din România. Coerctuţ, a fugit, din câte am citit, ca să nu fie implicată în cazul Ursu căruia îi era prieten, deci nu pentru că suferea greu sub Ceauşescu). Că a fost şi puţin comunistă şi a scris şi ea acolo nişte poezii mobilizatoare, dar nu era nimic grav, aia era moda. Corect şi aici. Totul generând o atmosferă de remember optimist-boem, de „mamă ce fain”. Oriunde am citit despre ea, cam acesta era „vibe”-ul. Problema este însă că simpatica Nina Cassian A FOST COMUNISTĂ. Ilegalistă chiar (ceea ce e totuşi o scuză, alţii au fost doar oportunişti). Ea a spus că a avut „sentimentul de totală și imaculată inspiraţie, când Partidul Comunist a ajuns la cârma țării mele”. Ea dorea să aibă aripi ca să zboare până pe şantierul de la Agnita-Botorca. Ea îl slăvea pe Stalin atât viu cât şi mort. Era şi compozitoare. A compus „Suită de cântece pentru Republica Populară Română”. Deci, a fost comunistă, nu şi-a negat apartenenţa, dar totuşi este omagiată şi mediatizată şi acum, chiar în zone de media oficială. În schimb Adrian Păunescu, tot poet şi el, tot genial mai ales în arta versului, este aruncat pe la subsol şi nu se prea spune despre el decât la câte un remember al Cenaclului „Flacăra”. De ce? Pă era comunist şi făcea apologia lui Ceauşescu. Bun şi care e diferenţa dintre Păunescu şi Cassian? Păi asta e: dublul standard. Care e tot mai folosit acum oriunde, în presă, în societatea civilă, în exprimarea liberă pe reţele, în politica de partid. Aş putea continua şi cu diferenţa dintre scriitorii comunişti Marin Preda şi Eugen Barbu (sau Titus Popovici) dar nu suntem aici la un supliment literar.
Dublu standard e când afli că politicianul de la ĂIA a avut o rudă apropiată miliţian ori secu’ ori cineva din familia a fost ciripitor din pasiune. E clar, scandal cât capra. Huăăă, pui de securist, brută ca tac-su, uite bă pe cine susţineţi. Dar când afli că politicianul de CEILALŢI are aceleaşi antecedente familiale, se schimbă placa. Că ce, e vina copiilor pentru păcatele părinţilor? Că şi ce dacă, toată lumea turna atunci la secu. Că şi tac-tu a fost comunist, că era membru PCR şi defila la 23 august. Că oricum politician nu l-au făcut părinţii ci partidul (slavă!).
Sau când o comite ăla cu ceva mic, ori e bănuit şi cercetat pentru o chestie. Urlete că nimic, că puşcărie pe viaţă şi confiscarea averii, că justiţie nu corupţie. Dar când o comite al tău,.precis e vorbva de o însecnare, că duşmanii, că prigoană politică, că justiţia e coruptă şiuite de aia. Sau când protestează adversarii tăi şi ceri sânge şi intervenţie în forţă, dacă se poate cât mai violent şi cu cartuş pe ţeavă, dar boceşti ca la filmele indiene când îţi aminteşti de 10 august „când ne-au gazat”. Nu-i putem uita aici nici pe luptătorii împotriva pensiilor speciale, care luptă până la momentul la care unul din super-idolii lor tocmai se retrage primind fix o super-pensie specială. Apoi te lămuresc că aşa e bine pentru că, şi-ţi bagă o explicaţie din aia de mai bine o citeşti în noaptea de Revelion, că se încadrează la momente vesele.
Dincolod epolitică, dublul standard mai ai şi în comerţ, când afli că unele produse care se comercializează în România sunt, calitativ, mult sub cele care se comercializează în ne-România. Când vezi că reformele guvernului sunt axate pe contribuabil, iar când e vorba ai lor, deja ori o aburesc, oris e fac că plouă, ori le amână e tot un dublu standard. Când sporul de condiţii vătămătoare se calculează nu în funcţie de condiţiile vătămătoare ci de salariu, asta nu ştiu dacă mai e dublu standard şi nu prosteală pe faţă.
Trăim în era dublului standard şi a impunerii „adevărului” în funcţie de intensitatea cu care îl urli. Pentru că a băga dublu standard demonstrează acum că suntem civilizaţi.
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ