Intelectualul şi extremismele, un concubinaj foarte frecvent

Spuneţi, nu vă miră aşa, în sinea voastră, cum de oameni cu creierii la ei, citiţi, educaţi, satisfăcător spre foarte bine plasaţi în societate, ajung să gândească la fel ca un din ăla că nici nu ştiu cum să-i zic, ca o brută, ca un două clase ca trenul, cu o gândire binară, limitată doar la alb şi negru? Nu e curios cât de ataşaţi până la extremă sunt ei unei ideologii din aceasta în care care numai despre democraţie şi libertate nu e vorba? Care e magnetul, care e atracţia aceea care generează acest concubinaj?

Da, ştim încă din liceu, de regulă tocilarul clasei îl admira fix pe bătăuşul clasei. Îi plăcea că ăla îşi permitea, avea tupeu, era tare-n pumn şi avea vorbele la el. Voia să fie el, să poată ca el, să rupă, să anihileze, sau măcar să trăiască confortabil şi profitabil în umbra şi sub protecţia lui. În schimb, îi făcea lecţiile, îi şoptea, îl medita, îl susţinea, îi făcea galerie. El era ăla care, dacă „şefu” îi dădea unuia un pumn în nas, urla că să-l spargă şi la dinţi. Nu putea să facă asta el, dar acţiona aşa, proxy. Tot de regulă, tocilarul clasei era fascinat de diva/paraşuta clasei. Ambele chestii îi generau anumite instincte primare care îşi făceau loc cu coatele prin toate straturile acelea de educaţie şi învăţătură.

La acestea se adaugă, poate şi o cantitate de ură faţă de cei care îş subapreciau, îi prindeau obiecte de haine, ori pufneau în râs sau spuneau chestii la apariţia lui. Eu aşa cred, că de aici vine apucătura asta, măcar parţial. Că altfel nu văd cum.

Pentru că, totdeauna, o extremă politică sau socială a avut în componenţă şi o cantitate impresionantă de susţinători şi ideologi care erau oameni culţi, citiţi, cu grade universitare pe ei. Să crezi că fascismul sau comunismul cu toate variantele lor au fost impuse doar cu bâta, pistolul sau cu tancurile „eliberatoare”, cu forţa brută mult-acuzată, e o naivitate cel puţin. Ele s-au dezvoltat şi dominat şi prin contribuţia exaltată a intelectualilor. Care explicau, justificau, făceau apologia, conferenţiau, scriau, desenau, lăudau, aveau idei de perfecţionare, avertizau, făceau liste negre, concepeau reguli, săreau la beregată în scris sau prin viu grai, pentru ca oricine nu era cu ei să fie împotriva lor, deci marginalizat, eliminat, stârpit. În schimb ei primeau de la stăpânirea în slujba cărora s-au pus câte un os de ros: un post în aparatul politic, o funcţie de conducere, subvenţii, promovare pe bani publici, o locuinţă mai specială, acces în locuri unde plebea nici nu visează plus alte avantaje, uneori opuse fix a ceea ce promovau ei. Aşa era cool pe atunci. Astfel am avut oameni de litere care au îmbrăţişat fascismul şi legionarismul. Au găsit ceva înălţător în asta uitând sau justificând abuzurile şi asasinatele. Astfel, am avut o armată (sau mai multe) de susţinători ai comunismului, stalinist, dejist sau ceauşist. Oportunişti dar şi oameni cu real talent în ceea ce făceau. Au ales să slujească în loc să fie demni şi ne-murdari. Demnitatea nu ţine nici de foame nici nu îţi rotunjeşte portofelul, nu te face un om citat, titrat şi subtitrat. După ce ţi-a picat şandramaua ideologică, se adaptau imediat, bocind că mamă ce au suferit, ce i-au prigonit şi cât de disidenţi au fost ei că au spus la beţie un banc politic ori că un deştept de la Consiliul Culturii a înţeles în gură o metaforă şi le-a orpit opera de la publicare.

Paradoxal este că şi acum avem parte de nişte intelectuali care abia aşteaptă o idee creaţă anti-libertate (chiar şi de exprimare) ca să facă front şi să ceară sânge, lagăre, trupe aeropurtate, intervenţii în forţă, cenzură, epurări, boicotări. Care promovează liste negre în numele unor valori pe care ei le pretind civilizate dar care ori fi fost valori prin anii 40, în zona ocupată, ori în numele patriei strămoşeşti, a Daciei milenare şi a luptei împotriva străinilor, a bubulilor şi a inevitabililor „trădători”.

Intelectualul şi extremismele fac un concubinaj frecvent şi perfect. Apropo, nu am auzit de mult niciun apel la raţiune şi echilibru. E interzis, e ruşine sau nu e profitabil, doamnelor şi domnilor de deasupra plebei?