Citesc cu deosebit amuzament cum nu ştiu ce afaceri de horeca din Sibiu au fost închise de către „ownerii” pardon proprietarii lor (na că mă stric şi eu!) din tot felul de motive, de la lipsa de timp la faptul că nu au găsit angajaţi „de încredere”. Am spus că citesc cu amuzament pentru că motivele sunt amuzante. Bun, eu am fost, sunt şi voi fi „decât” un angajat, deci ne/familiar cu viaţa aceea de la nivelul posesorului de angajaţi. Dar, contraziceţi-mă dacă sunt în eroare, dacă ai angajaţi, înseamnă că ţi-i permiţi. Şi dacă ai o afacere în care pui suflet, bani, răbdare, care e A TA şi ştii asta, atunci munceşti la ea. Bun, mai mult decât cel care lucrează la tine, pentru că şi beneficiile tale sunt deasupra salariului lui.
Numai că problema, la mulţi români (şi nu doar români) este că ei pornesc o afacere ca să facă în primul rând bani. Bani din prima săptămână, dacă se poate cu investiţii cât mai puţine. Deschizi un magazin cu de toate pe care-l aprovizionezi de la supermarket şi te aştepţi ca într-o o lună să vorbeşti de la egal la egal cu Kaufland şi Lidl. Ai renovat şi tu un apartament ori ai mansardat casa părinţilor care nu se vinde, gata, eşti marele hotelier. Vrei un bisnis pe repede înainte. Îţi faci rost şi de angajaţi, pe salariul ăla „ţi-aş da mai mult dar nu am”. O târăşti aşa ceva timp, apoi îţi dai seama că zona asta e mai dificilă decât credeai, că sunt unii numiţi concurenţă care ştiu meserie, că mai mult pierzi decât câştigi pentru că tu crezi că poţi câştiga şi uşor şi mult, din nimic. Sau eşti un nu neapărat pus pe japcă, dar ai şi tu micile tale chestii. Ca de exemplu a nu avea angajaţi „de încredere” şi să-i tot schimbi sau să se schimbe ei înşişi că nu mai stau la tine şi pleacă la alţii. Sau a avea obiceiul frecvent de a arăta că cine eşti tu, că eşti şeful, adică aerele acelea de nobil peste cei 3-4 salariaţi de care dispui cum doreşti şi să nu oferi preţul corect pentru toate astea (că orice om are un preţ corect de la care acceptă tot felul de chestii), iar ei să iar să te abandoneze şi lase cu afacerea-n gard, ca să poţi spune că România ţară de rahat, că lumea rea şi mai ales că putorile care nu vor să muncească. În cazurile acestea, există mari şanse ca să îţi închizi afacerea de succes cu succes.
Păi e simplu. Dacă ai pornit o afacere, ea e ca o obsesie. Te consumă şi eşti preocupat să meargă bine, să-ţi fie bine, să ai lângă tine oameni care să fie motivaţi, să lucreze pentru tine ştiind că lucrând bine, le e şi lor bine. Ei, ăştia din urmă sunt ceea ce, cu experienţa mea vastă de angajat, pot fi numiţi angajaţi de încredere. La şi pentru un antreprenor de încredere. Dacă ai aşa ceva şi îţi permiţi să întreţii, eşti un exemplu de reuşită. Dacă nu, eşti un exemplu de loc unde ori se face treaba în silă că oricum dacă faci mai bine nimănui nu-i pasă, şi nu se vede nici la ochi nici la portofel. Cu angajaţii e ca la maşini. O dată, ai ce îţi permiţi. A doua, dacă hămăleşti prea tare sau ceri imposibilul, se defectează şi nu mai funcţionează sau, în cel mai fericit caz, merg prost.
Asta pentru că nu ştii cum să îi foloseşti. Adică înţelegi, dacă bagi benzină de 5 lei, nu poţi avea pretenţia să ajungi la Stuttgart, chiar dacă maşina ta te poate duce până acolo. Şi că dacă foloseşti un Lamborghini la cărat saci cu cartofi de la bătrâni de la ţară, mai mult îl strici. Adică, înţelegi, nu lipsesc angajaţii „de încredere”, dacă ştii să îi ai şi să îi întreţii. Adică nu le dai joburi 3 în 1, să le facă prost pe toate că nu are timp să le facă bine şar plata să fie doar pentru unul. Dacă îi dai doar cât îţi permiţi, şi pretenţiile să-ţi fie la fel. Pentru că altfel angajatul nu mai e „de încredere” şi te pupă pa-pa, merge la altul cu experienţa că dacă a rezistat la tine, nu-l mai sperie nimic. Iar tu spui că nu găseşti angajaţi de încredere şi pui lacătul, în loc să vezi ce nu e în regulă, ce să îndrepţi şi cum să continui. Dar în definitiv nu e treaba mea. În materie de horeca sunt doar un client şi în general un angajat. Pe cine interesează opinia unui angajat?
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Bine punctat, domn Mitica!