Când am spus despre trotinete mulţi au râs. Acum poliţia face campanie despre ele

Mai ştiţi când scriam despre cum fac ăştia cu trotinetele prin Sibiu? Pe drumuri, pe trotuare prin giratorii pe oriunde? Cum ele, trotinetele, erau (şi sunt!) parcate cu furca, intenţionat ca să fie împotriva oricăror reguli? Şi asta sub ochii nepăsători ai celor care sunt obligaţi, prin lege, să mişte ceva în domeniul acesta? Ei bine, acum faza cu trotinetele a devenit o problemă cam naţională. După câteva accidente inevitabile, acum s-a prins şi cine trebuie că chestiile astea, aflate în mâinile puştanilor de a V-a/a IX-a, sunt un pericol public atât pentru restul de oameni care circulă normal, cât şi pentru ei, cei fără discernământ. Asta indiferent dacă sunt cumpărate de mămika ori tătika sau sunt din cele de închiriat cu ora. Şi tot indiferent câţi bani îşi trage primăria din afacerea asta cu trotinete pe domeniul public.

A, mai ştiţi ce aroganţi erau unii atunci când scriam despre trotinete? Despre cum „da, nu mai e nimic de scris în oraşul ăsta”? Despre „uite cum îşi dă ăla (adică eu) doctoratul în trotinete”, despre cum tot ăla vede doar trotinete că nu are maşină, sau despre cum, despre cum pffaiii (aşa pe un ton superior, de academician în media), da ce, ăsta e subiect de ştire (sau ce-o fi aia, că genuri jurnalistice sunt berechet)? Mai ştiţi.

Bun trotineta este, în principiu, un subiect derizoriu dacă ar fi folosită normal. E un subiect derizoriu până dă un trotinetist peste tine. Sau până nu iei pe capotă pe cine ştie ce puiul mamei din categoria „ce aveţi cu el-ce bă tu faci educaţia la copilul meu”. Până nu apare un stol de agitaţi din ăştia în faţa unui autobuz sau a unui aşlt vehicul greu, de zic apoi că n-au avut noroc. Orice subiect e derizoriu şi luat în răs până începe să facă victime. Iar trotineteala asta începe să facă victime. Taman printre trotinetişti.

Da, a ajuns poliţia să organizeze campanii lacrimogene, cu mame de copii accidentaţi care mărturisesc ce au simţit când şi-au văzut copilul pe jos cu trotinetă cu tot şi ambulanţierii la capul lui. Da, a ajuns poliţia să controleze şi traficul trotinetist, să facă „o serie de acţiuni de prevenire și control destinate să asigure respectarea normelor de circulație de către pietoni și conducătorii trotinetelor și bicicletelor”. Şi să realizeze campanii de conştientizare „având ca obiectiv creşterea siguranţei rutiere și reducerea riscurilor de accidente grave pe drumurile din judeţul Sibiu”, campanii cu rezultate cam zero, din păcate, că toţi zic „da da” şi fac de fapt „nu nu”.

Amintesc că doar în două zile (30 iunie-1 iulie), la nivel naţional, poliţia a amendat, peste 1.000 de biciclişti şi trotinetişti. Deci treaba nu este aşa derizorie pe cât vă căzniţi unii să o faceţi.

Periodic, spre seară, mai nou, vezi găşti de puberi pe trotinete, câte 5-7 pe serie, gonind cu viteza maximă şi făcând aroganţe pe trotuare şi prin giratorii, rcezându-se un fel de bikeri din ăia din filme şi încercând şi ei să terorizeze cumva zona ba punând manele la câte o boxă atârnată de ghidon, ba înjurând pe cei care, de la volan sau de pe jos, îi apostrofează. Fac aceasta pentru că li se permite. Pentru că sunt minori nu ne băgăm, ce să le facem. Povestea e destul de veche, măsuri concrete cam nule, deşi ar merita ca părinţii lor să plătească ceva amenzi pe tema asta (asta e, până la 14 ani răspunderea privind faptele minorului aparţine părinţilor), că mai bine dai amendă decât să apari apoi înlăcrimat prin clipuri realizate de IGPR.

Apropo, poate se interesează cineva, să zicem chiar poliţia cu campaniile ei, şi de cum de trotinetelor ăstora pe care se dau aceşti coplaşi le-a dispărut, ca prin minune, funcţionalitatea limitatoarelor de viteză cu care erau dotate. Ca să nu ziceţi că nu ştim (şi) de asta.