Viața-i tot una, chiar și pe două roți

Cu vreo săptămână în urmă, pe două drumuri spectaculoase, Transfăgărășan și Transalpina, au avut loc două accidente în care au fost implicați motocicliști. Din păcate, doi dintre ei au murit. Încă mai aveam în minte știrile dramatice, când mergând spre Păltiniș, ne-au depășit doi motocicliști. În pantă, pe linie continuă, cu mașini coborând din stațiune, pe contrasens. Brusc mi-am reamintit îndemnul „Respectați-ne în trafic!” lansat de atâtea ori de cei care circulă pe două roți. Întotdeauna m-am ferit de generalizări, de aceea o spun răspicat: nu toți motocicliștii sunt inconștienți, nu toți sfidează regulile de circulație și pe cele ale bunului simț. Totuși, când mă gândesc la cei doi pe care i-am amintit mai devreme și la mulți alții întâlniți în trafic, nu am cum să nu îmi spun că, pentru unii, siguranța și viața celorlalți nu valorează mare lucru (e valabil și pentru destui șoferi). Când te crezi regele șoselelor într-o mașină și te arunci ca nebunul cu talpa în pedala de accelerație, caroseria îți mai dă o șansă; când îți iei zborul pe două roți riscurile sunt mult mai mari. Iar dacă pe viața ta nu dai prea multe parale, te-ai putea gândi la viața altora, la faptul că dacă nu vor muri sau vor ajunge în spital din cauza ta, s-ar putea alege cu conștiința încărcată pentru tot restul vieții. Ceea ce, pentru un om nevinovat, e apăsător. Amestecul de nebunie și prostie, credința oarbă în poleiala de noroc cu care i-ar fi prevăzut natura, îi transformă pe teribiliștii inconștienți de pe motocicletă sau de la volan în pericole publice. Gândul amăgitor care-ți șoptește în urechi enunțul înșelător „Nu mi se va întâmpla chiar mie” se transformă într-o armă a crimei ori într-un instrument sinucigaș. Nu de puține ori am auzit teribiliști care goneau pe șosea vorbind, plini de importanță, despre adrenalină, cu o oarecare compasiune pentru cei ce nu îndrăznesc să se dedulcească la senzații tari. Nu e vreo atitudine curajoasă, vreo etalare a vitejiei, ci doar o manifestare de teribilism amestecat cu frustrare. Cum derapajele comportamentale sunt mai greu de reparat prin educație și apeluri la maturitate, singura modalitate de diminuare a elanului iresponsabililor e ascuțirea tăișului legii. La polizor, nu pe piatra tocită a indulgenței și aflatului în treabă.