Unii furară, alți fură. Fură numiți în funcții

Unii furară, alți fură. Fură numiți în funcții

Ceea ce n-au reușit să aducă în fața românilor presa și anumite instituții, au izbutit niște hoți care au furat coiful și cele trei brățări dacice din muzeul olandez, unde fuseseră expuse de câteva luni. Întreaga tevatură ce a urmat jafului a scos la iveală o droaie de situații jenante pentru statul român. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bunăoară, am putut urmări un reportaj realizat la Muzeul Național de Istorie, material din care am aflat că piese de valoare inestimabilă zac prin încăperi cu pereți mâncați de mucegai și tavane ce stau să cadă. Vorbim despre Muzeul Național de Istorie, nu despre vreun depozit abandonat de pe la periferie ori de vreun fost sediu dezafectat al vreunei cooperative agricole de producție. 

Într-un muzeu precum cel la care facem referire sunt adunate comorile materiale și spirituale ale națiunii, iar starea deplorabilă a clădirii ce adăpostește această zestre vorbește clar despre falimentul moral al statului român. Un stat care sparge sume uluitoare pe acțiuni și investiții sterile, un stat care își disprețuiește istoria și identitatea.

 Educația, Cultura sunt domenii subfinanțate, școli și muzee zac în paragină, dar când e vorba să fie renovate viloace de protocol ori să se plătească milioane de euro pentru închirierea unor avioane private, nicio cheltuială nu e prea mare. Spiritualitatea românească umblă cu nădragii cârpiți în dos, cu ciorapii răriți în călcâie și i se dau bobârnace sub formă de experimente tâmpite prin care se dorește accesibilizarea culturii. Ne place sau nu, cei care au furat acele exponate au tras, involuntar, un semnal de alarmă, au descleștat guri și, poate, au dezmorțit conștiințe. Desigur, prețul e unul mare, însă, dacă tot l-am plătit poate învățăm ceva despre cum să ne protejăm identitatea și zestrea culturală. 

Cei trei, patru sau cinci hoți, câți or fi fost, au furat niște piese valoroase dar, cârdul de oficiali nepăsători din România fură, treptat, demnitatea acestui neam, spală pe jos cu valorile sale. Ei, cine e mai hoț? Cine produce pagube mai mari? O năpastă a dat la o parte, încă o dată, țolul putred al aparenței, de pe falimentul moral al statului român. Fără să își fi propus acest lucru, jefuitorii din Olanda au predat, indirect, de la distanță, o lecție usturătoare publicului din România; un public căruia i s-a reconfirmat că e administrat de niște golani miserupiști pentru care sigla aurie a bolidului din parcare e mai valoroasă decât statueta din bronz, veche de 2000 de ani.   

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
30 ianuarie 2025 la 13:42
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 9 ore
Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase
De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Despre cum nu poți fi si nimic nu poate fi 100% retro, oricât te-ai chinui
De multă vreme sunt la modă evenimentele retro, care te rup de prezent pentru a te duce înapoi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Și dacă se ambiționează lumea să nu fie la modă?
Da, pe bune. Nu te poate obliga nimeni să te supui unei mode, unui curent, sau altor chestii....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Dacă nu-ți place ceva, înseamnă că ți-e ciudă că nu ai tu
Cel puțin așa funcționează logica unora. Adică de la Miorița încoace, nu s-a schimbat nimic. Totdeauna este un...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
În caz că nu știați, bio este fostul normal
Să facem următorul exercițiu, că și așa tehnic nu se poate. Să aduci un strămoș de-al tău în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Greu să fii autobuz în orașul mașinilor
Treceam pe Mihai Viteazu iar la stația de lângă biserică era ceva tevatură. Un autobuz oprit și lângă...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Cât de ușor este să dovedești dacă tunelurile dacice există
Evident că orice adevărat patriot, iubitor de țară și de neam, care știe exact cum e cu istoria...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când cei care erau cu tine nu mai sunt alături de tine. Sau invers
Puteam să spun "sic transit gloria" dar e prea pe latinește și pariez că unele voci mai vehemente...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Istoria a fost așa cum a fost nu așa cum crezi sau cum ți s-a spus
Mă amuză foarte tare cei care, în contextul actual, ca dealtfel și în cel trecut și chiar în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Rockul a devenit o chestie pentru fițe și corporatiști
Chiar dacă m-am lăsat de sportul ăsta de destulă vreme, nu pot să nu remarc că rockul, ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Să faci un lucru bun pentru ca după aia să-l strici…
De mai mult timp văd că este o modă în comerțul acesta capitalist de la noi și nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
E mult mai simplu să insulţi decât să aduci argumente
Ați observat ceva la populația actuală a României? În copleșitoarea ei majoritate, nu mai are puterea, nici cheful,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.