Plătești mai mult și pentru flit

Plătești mai mult și pentru flit

În vreme ce americanilor li se spune că vor trăi mai bine, că vor veni peste ei vremuri de propășire, noi rămânem biciuiți de măsurile de austeritate, orizontul arătându-și imaginea împăienjenită. Ni se vorbește despre economii bugetare ridicole, în vreme ce cresc birurile, prețurile și scad vertiginos veniturile, cel puțin din punctul de vedere al puterii de cumpărare. Mediului de afaceri i se cară pumni în stomac, firmele sunt mulse, hăituite fiscal, totul în numele salvării economiei; o economie băgată în gard de o succesiune de habarniști ce au poștit guvernarea și ale căror acțiuni nesăbuite trebuie decontate de cei care muncesc o lună pentru a da statului jumătate din ceea ce câștigă. Și asta n-ar fi chiar o problemă dacă statul le-ar oferi la schimb câte ceva, niște drumuri mai acătări, școli și spitale dotate cât de cât, un climat de siguranță și puțin respect din partea instituțiilor publice. Când omul plătește dări mai mari și i se dă cu tifla de către unii funcționari (pe care și el îi plătește), frustrările capătă dimensiuni ce le învecinează cu disperarea. Nu generalizăm, există în instituțiile publice destui oameni cu bun simț care se comportă civilizat și își fac treaba, dar sunt de ajuns câteva experiențe cu sictiriți cronic pentru a privi pieziș spre acele zone. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Românii simt că au ajuns într-o situație fără ieșire, că tumorile guvernării apasă pe nervii lor, făcându-le viața tot mai amară. De la carburanții tot mai scumpi (prețul s-a majorat de șapte ori de la începutul anului), la scumpiri în lanț ale tuturor bunurilor și serviciilor, toate par să le fie potrivnice majorității cetățenilor și, culmea, au de suferit cei care muncesc. Nu se arată nicio luminiță la orizont, iar cei de la care oamenii așteaptă soluții livrează orice altceva, de la filmulețe penibile pe TikTok la răfuieli politice de maidan. 

Sentimentul de neputință amplifică angoasele și fobiile românului, ce simte că nu mai are nicio ieșire, că nu se mai poate aștepta la nimic bun. Nu candidații la președinție sunt marea problemă a României, ci starea de spirit alterată a cetățenilor, depresia mocnită, pierderea încrederii în instituții și oameni de stat. Cât despre sporovăielile plicticoase livrate de unii politicieni în preajma zilei de 24 ianuarie pe tema unității naționale, ele sunt cireașa de pe acel tort amar cu gust grețos, construit în ultimele luni. 

  

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
22 ianuarie 2025 la 13:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.