Să vedeți voi ce pățiți când vine văru-meu dintr-a opta!

Sindromul vărului dintr-a opta, chemat să îi căpăcească pe cei ce l-au supărat pe mezinul familiei, rezistă la români, peste vremuri. E de-a dreptul amuzant cum cei ce îl înfierau pe Donald Trump înainte de a fi ales președinte se autoproclamă acum mari susținători și admiratori ai acestuia. Întoarcerea armelor ca la 23 august 1944 nu e o atitudine specific românească, astfel de acțiuni fiind întâlnite de foarte multe ori în istoria omenirii. Ceea ce e și mai amuzant pe plaiurile mioritice este reducerea politicii globale la dimensiunile bătăturii noastre. 

Am auzit, în ultima vreme, o seamă de sfătoși autohtoni ce livrau jumătăți de scenarii misterioase, anunțând că după înscăunarea noului președinte al SUA la Casa Albă lucrurile se vor schimba radical și în România. Tiii, ai putea jura că, de fapt, scopul lui Donald Trump nu a fost acela de a-și implementa programul pe tărâmul american, ci de a rândui lucrurile în spațiul carpato-danubiano-pontic. 

A crede că România e o prioritate pentru președintele SUA denotă o gândire infantilă, pentru că există în America și în politica ei externă o mulțime de lucruri de rezolvat. Că noi vom resimți, poate, prin ricoșeu, efectele anumitor politici e cu totul și cu totul altceva. A te gândi, însă, că președintele SUA va sta cu ochii pe țurca electorală din România nu e chiar o dovadă de maturitate. Inșii ce emit astfel de scenarii se comportă aidoma mezinului despre care vorbeam, mezin ce îl cheamă pe vărul mai mare să le dea capace colegilor care-l supăraseră. 

Om avea noi o poziție geografică din cauza căreia mai atragem atenția marilor puteri, dar asta nu înseamnă că se schimbă ceva în statutul nostru de colonie sau că nu ni se va dicta ce avem de făcut, ci vom fi chemați la sfat democratic. 

Nu au trecut decât câteva decenii de la lecția abandonării României în brațele sovietice, pe care părem să o fi uitat. Lumea își vede de drum și nu se va opri în loc pentru a da cu aspiratorul în România, oricât s-ar iluziona unii. Nu suntem atât de importanți în ecuațiile globale încât să generăm atitudini schimbate, așa că așteptările de tip „vin americanii” rămân o iluzie istorică. Americanii au alte treburi și își vor vedea de ele, așa cum, până la urmă, e și normal.