Boală de telespectator: „Numai eu pot să spun cine-i rău sau bun!”

Nu doar oamenii de rând au fost împărțiți în două tabere, în buni și răi, în educați și needucați, în proști și deștepți, ci și jurnaliștii. Oricine emite o părere contrară cititorului, ascultătorului, telespectatorului, o face, în viziunea unora, pentru că „s-a dat ordin pe unitate”. Nu e exclus ca unele dintre poziționările jurnaliștilor să fie rezultatul unor politici editoriale impuse, dictate de rațiuni mai degrabă pragmatice, decât principiale, dar nu putem atribui acest mod de lucru întregului peisaj media. 

Bunăoară, dacă cineva pledează pentru o relație demnă cu UE, NATO sau multinaționalele, fără a susține ieșirea din cele două organisme ori gonirea investitorilor străini din țară, nu înseamnă că este un adept al lui Călin Georgescu. La fel, dacă cineva pledează pentru parcursul euroatlantic, nu trebuie încadrat, musai, între susținătorii Elenei Lasconi. Lucrurile pot fi nuanțate, există șosele echilibrate pe care poți rula, fără a derapa într-o extremă sau alta. 

A-i suspecta pe toți jurnaliștii, pe toți comentatorii de partizanate alimentate de oferirea unor privilegii înseamnă a reduce total existența cugetului liber. Sunt convins că atât printre susținătorii lui Călin Georgescu, cât și printre cei ai Elenei Lasconi există destui oameni care își manifestă punctul de vedere din convingere, nu pentru că le-ar fi îndesat cineva teancuri de bani în buzunare sau le-ar fi promis te miri ce sinecuri. Repet: că există și trâmbițași ce suduie sau aplaudă la comandă, e o altă poveste și nu o întâlnim doar în România. 

În fond, vorbim despre libertatea de exprimare (bineînțeles, păstrând limitele decenței, bunului simț și logicii elementare), despre dreptul la opinie. Dacă nu sunt de acord cu atitudinea lui Mihai Gâdea, Anca Alexandrescu, Cosmin Prelipceanu sau a altor realizatori de emisiuni TV, am o soluție simplă pentru a rezolva problema: nu mă uit la emisiunile lor; e mult mai „ieftin” să schimb canalul, decât să mă apuc să îi înjur vârtos, să le las comentarii kilometrice ori să mă lamentez ore în șir pe tema prestației lor. Nu vorbim despre inșii erijați în purtători de opinie, care încearcă să manipuleze grosolan pe platforme obscure ori rețele de socializare, ci despre oameni, cu plusuri și minusuri, ce trăiesc din meseria de jurnalist. 

Respectul pentru opinia celuilalt se îneacă în convingerile individuale învolburate, transformându-i pe mulți în locotenenții intoleranței, dispuși să înfigă baioneta în oricine îndrăznește să gândească diferit. Raportarea înțeleaptă este informarea din mai multe surse și trecerea informației prin filtrul discernământului propriu. A te încrede necondiționat în spusele unor și a-i blama instinctiv pe alții, a te lăsa încătușat de prejudecăți înseamnă a-ți abandona rațiunea. Azi, jurnaliștii nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât în urmă cu o lună, poate că doar mulți dintre cei ce îi privesc sunt ceva mai nevrotici și mai partizani.