Aceeași haltă în care trenul oprește doar când mecanicul vrea să agațe ceva

Am mai vorbit despre cum și-au bătut joc unii dintre politicieni de românii plecați la muncă în străinătate, dar subiectul revine în actualitate pe măsură ce ne apropiem de alegeri. Diaspora era, după cum bine vă amintiți, o categorie pe care în perioada 2017-2019 politicienii slujiți de neamul haștagiștilor o divinizau public, o prezentau drept crema societății românești. 

De ce? Pentru că, întâmplător, adversarul acelor politicieni coincidea cu adversarul multora dintre românii plecați peste hotare, în căutarea unui trai mai bun. Cei rămași acasă, nevoiți să îndure birocrația, disprețul instituționalizat și legislația tâmpită, aproape că nici nu mai contau. Diaspora era lumina de la Apus ce-și împrăștia înțelepciunea, ca un reflector, spre Răsărit. Am spus-o și atunci, românii aflați în străinătate erau doar un instrument în mâna politicienilor ce aveau de reglat niște conturi cu rivali din alte partide, nu neapărat mai breji. Aprecierea revărsată conjunctural asupra compatrioților de peste hotare era doar o strategie de etapă, dragostea dispărând brusc, odată cu isprăvirea răfuielii politice. Pe atunci, oricărui român plecat la muncă în afară i se confereau virtuți nebănuite, înălțimi intelectuale amețitoare și o înțelepciune cum rar îți e dat să întâlnești. Azi, nimic din toate acestea nu se mai regăsește în discursurile politicienilor ce par să fi uitat de cei pe care, odinioară, îi venerau. 

Dialogurile reporterilor ce-i intervievează pe românii din Italia, Spania, Franța sau Germania scot la iveală o reorientare, în cazul multora dintre ei, spre candidați și formațiuni ce nu se regăsesc printre preferințele haștagiștilor, e drept, nu la fel de vocali ca în urmă cu 6-7 ani. Deloc surprinzător, diaspora nu mai e slăvită în ode politicianiste, i s-a ridicat de pe creștet aura academică așezată acolo, conjunctural, de cei ce erau dispuși să confunde mistria cu stiloul. S-a dovedit încă o dată că în politică nu există principii, scrupule ori aprecieri sincere. Când nu mai glăsuiesc folositor, românii din străinătate redevin niște bieți muritori în ochii scânteietori ai guralivilor din politică. 

Cui îi mai pasă azi de acei oameni spoiți, la un moment dat, cu respect și prețuire oferite pe o perioadă determinată? Probabil, doar celor ce văd în ei o masă de manevră; alții decât haștagiștii ce le făceau declarații de dragoste amăgitoare. Tot niște politicieni șmecheri, dar cu un discurs diferit. Doar bieții oameni plecați să muncească în străinătate rămân aceiași, ca o haltă în care, din când în când, dacă mecanicul are un interes, oprește trenul.