Ce a fost mai întâi: șpaga sau găina?

Ce a fost mai întâi: șpaga sau găina?

E de ajuns ca o frază aruncată la întâmplare în spațiul public să dea din aripi pe sub nasul celor degrabă vărsători de verdicte, pentru a se dezlănțui viscolul lipsei de logică în întreaga societate. Bunăoară, aducerea înaintea curioșilor a unor presupuse fapte ilicite, îi determină pe telespectatori să se erijeze în judecători și sociologi ce condamnă o întreagă tagmă. Cazul doctorului Tătaru este doar o za dintr-un foarte lung lanț al reducționismului românesc. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am aflat, în sunet de surle și trâmbițe, că Nelu Tătaru e un șpăgar fără pereche, că primea bani de la pacienți, dar asta n-ar fi nimic, primea găini și ouă. Nu comentăm probele și nu știm dacă sumele erau pretinse ori veneau ca o răsplată benevolă din partea pacienților, dar că o mămăiță a venit cu cinci ouă la „dom doctor”  nu cred că ar trebui să constituie subiect de nețărmurită revoltă. Din păcate, prea mulți pleacă pe fenta asta a demonizării generalizate și confundă cadoul cu șpaga. Să fim bine înțeleși: șpagă e atunci când medicul condiționează actul medical de un folos material. Dacă un pacient mulțumit vrea să îl răsplătească și îi aduce o găină, niște ouă, fără ca medicul să fi cerut ceva ori să fi condiționat actul medical, e clar că ne situăm în afara unei infracțiuni.

Suntem foarte scrupuloși, ne mirăm că un medic din Huși a primit câteva ouă, o rață sau o găină, ignorând adevăratele probleme ale sistemului. Departe de mine gândul de a-l apăra pe medicul Tătaru, habar nu am dacă a luat șpagă sau nu (e treaba magistraților să stabilească), dar cred că e nedrept să insufli ideea că, în general, medicii din România se dedau la șpăguială, pentru că nu e așa. Că există unele cazuri, fiindcă nu vei pomeni vreodată pădure fără uscături, e altceva, dar de aici până la a arunca cu noroi în această tagmă ce salvează oameni, e drum lung pe calea absurdului. 

Nu despre aspectul juridic al acestui caz vorbim, ci despre prejudiciul de imagine pe care niște concluzii pripite îl pot cauza corpului medical, știut fiind că nu e pentru prima oară când un doctor e terfelit în public. S-a mai întâmplat, medicii au fost achitați, dar în conștiința colectivă a rămas ideea că ei au făcut ceva, nu se știe ce, dar au făcut. Iar toate astea vin din lipsă de educație, din frustrare, din iluzia statutului de justițiar absolut, pe care o rumegă mulți dintre compatrioți.  

Autor - Dragos BAKO
13 octombrie 2024 la 10:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
acum 5 zile
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.