Hapciu! Adică ce ai vrut să spui?

Hapciu! Adică ce ai vrut să spui?

Dacă vom privi cu mai multă atenție spre declarațiile, reacțiile din spațiul public și nu numai, vom constata că, încetul cu încetul, accesele de paranoia se extind. Asistăm la o hegemonie a conspiraționismului, oamenii suspectându-se de tot felul de lucruri aberante. Dacă faci o glumă, s-ar putea ca unii să o înțeleagă pe dos, să o interpreteze strâmb, iar în loc de râs să se pună pe plâns.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Asta se întâmplă nu doar printre muritorii de rând, ci și printre politicieni, oameni de stat. Am văzut în această campanie electorală (firește, și în cele din trecut) o pandemie de conspiratită ce a dus la scăparea din hățuri a rațiunii și a cumpătării. Să te ferească sfântul să fi strănutat lângă vreun candidat, că sigur se găseau unii dintre susținătorii lui să te acuze că vrei să îl îmbolnăvești, să îi transmiți te miri ce molime, pe când tu aveai, poate, o biată alergie (nici măcar la politicieni). Că omul, împresurat de o droaie de tâmpenii ce se scurg prin așa-numitele canale de informare, devine tot mai bănuitor, e limpede.

Campania electorală nu face altceva decât să acutizeze această boală. Un simplu enunț interogativ, precum banalul ”ce ai mai făcut?” poate face să încolțească în mintea celui întrebat o seamă de scenarii: ce a vrut de fapt să afle ăsta, de ce-l interesează ce am mai făcut, cum adică ce am mai făcut, de ce nu, ce fac? În urmă cu câțiva ani, uitasem să publicăm macheta publicitară a unei firme. Pur și simplu uitasem.

Scenariile pe care le-am auzit a doua zi, m-au făcut să mă ciupesc de nas: ”Păgubitul” trăsese concluzia că onor concurența își vârâse coada în editarea gazetei, că plătise pentru a nu-i apărea anunțul, că s-au făcut presiuni pentru eliminarea lui din paginile publicitare. În realitate, era o nevinovată scăpare a unui angajat supus greșelii.

Demonstrația de paranoia îngrijorătoare mi s-a părut atunci un lucru ieșit din comun, însă, cu timpul, aceste ieșiri în decor au început să își mărească frecvența, ba chiar să se includă într-un cotidian tot mai zburlit de fantasmagorii maladive. Începem să vorbim despre o boală socială, căci tot mai mulți semeni dau iama în magazia cu închipuiri, cu exagerări, tot mai mulți se cred victimele unor conspirații îndreptate împotriva lor. Până la un punct, situația poate fi amuzantă, însă, de acolo înainte, ar trebui să devină îngrijorătoare.   

Autor - Dragos BAKO
01 iunie 2024 la 13:11
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
acum 6 zile
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.