Pericol și tupeu nocturn în Sub Arini

Cine crede că am un dinte împotriva bicicliștilor, amarnic se înșală. Nu am nimic cu cei ce merg pe două roți, atâta vreme cât nu-i deranjează pe ceilalți. Există bicicliști și bicicliști: unii rulează cu viteza adaptată la condițiile de trafic, alții gonesc ca bezmeticii, pe alei înguste, printre copii, plimbăreți și cărucioare. Am avut bicicletă de la șase ani, până pe la 30, ultima fiindu-mi furată de niște băieți iuți de mână și de picior, din scara blocului, așa că nu-s tocmai străin de acest mod de deplasare, sănătos, ieftin și, hai, ca să fiu ”în trend”, ecologic. Amenajarea pistelor pentru bicicliști, cu investiții consistente de bănet european, nu e o apucătură de tip nou, întâlnită doar în Sibiu, ci o regăsim în multe orașe din țară, brăzdate de astfel de căi de rulare. Problema e că, de cele mai multe ori, pistele nu sunt interconectate, astfel încât să poți merge din punctul A în punctul B, fără a te strecura printre mașini, pietoni, fără a-i apostrofa pe alții și a fi, la rândul tău, înjurat.

Știu, iar va apărea vreun sfătos comentator care îmi va spune că mă ofitc din cauza pistei de pe George Coșbuc, aceea care nu vine de nicăieri și nu duce nicăieri. Am depășit de mult timp subiectul, îl tratez ca pe o aberație edilitară, ca pe o tâmpenie proiectată din birou.

Avem două mari probleme ale mersului cu bicicleta în România: lipsa pistelor sigure, interconectate (mizeriile cu pretenții de piste, delimitate cu o bandă vopsită pe carosabil, nu pot fi luate în discuție) și comportamentul unora dintre cei care cred că au drept de viață și de moarte asupra oricărui drum, oricărei alei, dacă pedalează.

Într-una din serile trecute, mergând după lăsarea serii pe aleea din ”Sub Arini”, paralelă cu B-dul Victoriei, am avut prilejul să văd ”la treabă” mai mulți bicicliști din categoria nevroticilor ce pedalează compulsiv, fără să țină cont că mai sunt prin zonă oameni ce au dreptul să se plimbe în siguranță. Pe cealaltă parte a parcului există pistă pentru biciclete, dar lor le trebuia aleea asta, pe care să-și testeze limitele pedalatului, pe deasupra și fără far, deși era întuneric.

Că cei ieșiți la plimbare, care voiau să se bucure de liniștea serii s-au văzut nevoiți să sară în doi timpi și trei mișcări pe spațiul verde, pentru a nu fi acroșați de tembelii care goneau chiuind, e un amănunt, probabil nesemnificativ pentru cei ce cred că bicicliștii au doar drepturi și  pentru cei care ar trebui să taie câte ceva: elanul și poate o amendă.