Măcar minte-mă frumos. Nu merit sau nu poți?

Măcar minte-mă frumos. Nu merit sau nu poți?

Nu știu dacă ați observat că reclamele prăvălite zilnic asupra noastră de pe ecranele televizorului ori din difuzorul aparatului radio sunt tot mai slabe, mesajele lor tot mai puerile, uneori de-a dreptul inepte. Am putea pune această degradare a marketingului pe seama devalorizării societății, a tot mai slabei instruiri a publicului. În traducere liberă, trebuie să te adresezi maselor, pe limba lor. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Privind în urmă, multe dintre reclamele și mesajele politice de la mijlocul anilor 90 par acum de-a dreptul inspirate. O posibilă explicație ar fi aceea că pe atunci mintea omului era mai creativă, inteligența mai puțin artificială. Intrăm în campania electorală, dar, neoficial, aceasta a început demult. I-am ascultat pe cei ce ne-au transmis mesaje la televizor, la radio, în online, pe panourile stradale, mă rog, oriunde e un canal ce poartă pe aripi promisiuni și jurăminte. 

Cu câteva excepții, ne-am lovit de șabloane scămoșate, de platitudini, de mesaje în care nu ar putea crede nici măcar emițătorul lor. Mulți nu s-au putut debarasa de sloganurile cu iz  „tovărășesc”, dând tainul limbajului de lemn. De ce? Pentru că cei ce îi consiliază au limite, de fapt, și pentru că o parte a publicului (din păcate, mare) e captivă într-o mediocritate digitalizată. 

Azi, sloganurile lui nea Nelu, care ni se păreau jenante în anii 90, lovesc sub altă formă, dar cu același fond și nu mai deranjează pe nimeni, fiind asimilate drept mesaje electorale obișnuite. Nici măcar umorul involuntar al unor candidați din trecut nu îți mai descrețește fruntea, căci mesajele, atunci când nu sunt pline de promisiuni, poartă crisparea resemnării.

E din ce în ce mai puțină ingeniozitate în promovarea unui produs (inclusiv politic), s-a coborât mult nivelul, de ai impresia că „andrisanții” sunt o masă de inși pe a căror inteligență emițătorul nu pune mare preț. 

Ce înseamnă toate acestea? Multă tristețe. Multă resemnare. Pe vremuri, făceam haz de necaz, zâmbeam la gogomăniile politicienilor ori la clipurile cu Dorel. Acesta din urmă e doar amintire, politicienii nici măcar nu ne mai provoacă un surâs, cât despre mesajele cu care vor să ne seducă, am făcut vorbire mai devreme. E dezarmant să constați că o dată cu dezvoltarea tehnologiei, a inteligenței artificiale, cea naturală nu doar că bate pasul pe loc, ci s-a tras la somn, la umbra ignoranței. 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
09 mai 2024 la 18:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
acum 5 zile
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.