Grabnica înțolire a familiei Ciociu

Familia Ciociu știa de ceva vreme că urmează să meargă la o mare petrecere cu lume multă, cu berbecuți fripți la jar electoral, cu lăutari ce zăngăneau cântece de jale propagandistă și toate cele. Toată lumea se întreba cum vor apărea cei din familia Ciociu, cu ce vor fi îmbrăcați, în ce companie se vor înființa la zaiafet. Ei bine, veni și ziua cea mare. Mult așteptatele fracuri sau costume nu fuseseră pregătite, așa că neamul lui Ciociu puse mâna la nimereală pe niște țoale din dulap și se înfățișă dinaintea invitaților ba cu un colț al cămășii ieșit din pantaloni, cu nădragii necălcați, ba cu un sacou asortat ca nuca-n perete la gumarii avangardiști. Mesenii i-au privit mirați, unii s-au crucit scuipând în sân, alții și-au văzut de-ale lor. Întâmplarea asta a familiei Ciociu, să zicem un rod la închipuirii, seamănă leit cu ceea ce se întâmplă în politica așa-zis mare, unde Ciolacu și Ciucă, dimpreună cu câțiva viteji ai cetelor lor, se screm de câteva luni să anunțe pentru petrecerea electorală din iunie, numele artistului ce va anima campania pentru Primăria Capitalei. PSD și PNL sunt considerate cele mai mari, mai vechi și mai versate partide din România; ai spune că beneficiază și de cei mai mintoși politicieni. Bâlbâielile lor și strategiile neconvingătoare adoptate pun -însă- la îndoială abilitatea acestor capete încoronate din politichia româneaască. După o droaie de scenarii lăsate să șerpuiască prin desișul presupunerilor, în sfârșit, familia Ciociu, pardon, Ciolacu și Ciucă, au anunțat numele candidatului pentru Primăria Capitalei, nominalizându-l pe medicul Cătălin Cîrstoiu. Nimic de zis, poate că omul e bine intenționat, competent, dar ne apropiem de sfârșitul lunii martie și mai e foarte puțin până la debutul oficial al campaniei electorale. Carevasăzică, cele mai mari formațiuni politice ale României, pline ciucur de personalități competente, au avut nevoie de atâta amar de vreme pentru a desemna un independent în lupta cu Nicușor Dan. Acest candidat ar fi trebuit arătat încă de acum trei-patru luni, nu scos din joben pe ultima sută de metri, în mare grabă, ca într-o decizie luată, la repezeală, pe genunchi. În fond, cam tot ceea ce fac acești prieteni de conjunctură e realizat pe genunchi, vezi legile aprobate și ulterior modificate. Cam ăsta e halul în care se face politică la noi, nivelul e mai scăzut decât cel din anii de pionierat ai nesfârșitei tranziții. Prestația căpeteniilor politice trădează un amatorism îngrijorător; asta, dacă nu o fi la mijloc vreun blat, ceea ce nu trebuie exclus.