Nu mâncăm carne, tocăm doar ceapă și semeni

Teoretic, luni ar fi trebuit să fie un moment de cotitură în viața multora dintre noi. Am intrat în Postul Mare, ceea ce înseamnă că e timpul să ne pregătim de primenire nu doar mațul, ci și sufletul. Pentru mulți postul vine la pachet cu grija pentru ceea ce urmează să pună în farfurie. Perioada e privită cu teamă, cu strângeri din dinți, ca un supliciu ce trebuie parcurs ca să ”dăm bine”.Unde? Asta o stabilește fiecare: în fața rudelor, vecinilor, prietenilor, a Divinității. Luni, am fost, fără să vreau, martor la un dialog purtat între două doamne pregătite să se năpustească asupra postirii cu o evlavie contondentă. Așteptam la rând să ajung la un ghișeu, așa că urechile au aspirat conversația purtată pe un ton nici măcar șușotit. După ce a prezentat corvoada la care o obligă Postul Mare (se tot întreba cum o va scoate la capăt cu gătitul, cu micul dejun, cu cina etc.) doamna s-a lansat într-o sesiune de bârfe de tip rafală. În aproximativ 7 minute, trei persoane au căzut secerate sub reproșurile indirecte. Dacă am înțeles bine, erau ocuscră, o vecină și o cumnată. Ei, dar nici cealaltă nu putea rămâne mai prejos, așa că, le-a smotocit verbal, de la distanță, pe noră-sa și pe sora acesteia. Repet, nu țineam morțiș să pătrund în măruntaiele bârfelor familiale, dar era imposibil de evitat contactul auditiv, doamnele erau mult prea însuflețite de oportunitatea tocării celor pe care nu le aveau la inimă. Și nu, nu e un caz izolat, ipocrizia se lăfăie pe o mare parte a societății. Aparența postirii aruncă în față abținerea (care trebuie etalată întru impresionare) de la îngurgitarea cârnaților și cașcavalului, igienizarea sufletului și minții rămânând în seama unor strerile exerciții de imagine. Acest fel de a fi colorează și conturează societatea, înrăind-o, schimonosind-o. Nu mâncăm carne, brânză, ouă, dar scuipăm intrigi, bârfe și răutăți, visând la ziua în care vom da iama în mezeluri și brânzeturi. E un comportament schizoid care domină masele și udă, de trei ori pe zi, rădăcina falnicului arbore al ipocriziei. Nu suntem perfecți, nu ne calificăm pentru canonizare, însă am putea fi ușor predispuși la domesticire, la îmblânzire.Ar trebui măcar să încercăm.