Turnee electorale de mare șmen

Turnee electorale de mare șmen

Spiritul șmecheresc și apucăturile de golănaș îi vor însoți mereu pe politicienii din România (și nu numai) iar cine crede că generațiile ce vin să îngroașe rândurile în partide au apucături ceva mai spălate, amarnic se înșeală. A trecut ceva vreme de când bidiviii din politichia mioritică se dau în vorbă despre comasarea alegerilor. Argumentul care aduce în discuție economia făcută prin combinarea alegerilor e o vrăjeală obosită, ca să ne exprimăm ca băieții din cartier, adică la nivelul multora dintre trepădușii de partid. Le pasă ăstora de banii țării cum ne pasă nouă de praful de pe Lună. În realitate, ca niște adevărați combinatori de ”alba-neagra” băieții se gândesc doar la cum ar putea să mai mermelească voința populară. Au vorbit despre comasarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare, apoi despre cele locale cu prezidențialele, iar acum li s-a pus pata să organizeze în aceeași zi europarlamentarele și localele. De fapt, miza cea mare a partidelor aflate la guvernare e combinarea localelor cu orice, pentru că se bazează pe mobilizarea aparatului din teritoriu. PNL și PSD dețin majoritatea primarilor și președinților de consilii județene. Un primar, un președinte de consiliul județean, niște consilieri cu trecere la electorat pot aduce un plus de voturi și pentru candidatul/candidații de la prezidențiale/parlamentare/europarlamentare. Faptul că mulți dintre alegători nu prea știu ce votează nici la un singur tip de alegeri e un amănunt nesemnificativ în ecuația poftelor de partid. Imaginați-vă cât de bulversat e un alegător neinstruit care primește patru sau cinci buletine de vot deodată. Dar nu contează, poate mușcă nada și pune ștampila unde trebuie. Asistăm la niște încercări golănești de șmenuire a voturilor, la o tentativă de influențare oficială a voinței alegătorilor pusă la cale de niște colegi de vagon dispuși oricând să se arunce unii pe ceilalți din tren, înfrățiți în drăcii, până la trecerea punții. O țară întreagă se uită la ei cum întorc jetoanele de ”alba-neagra” ca niște șmenari autentici, dar postura nu îi stânjenește. Absenteismul poate fi o sancțiune a electoratului, doar că pentru ei sunt de ajuns și cinci voturi pe care și le împart în așa fel încât să își așeze dosurile pe scaunele moi ale Puterii. Cartonașul galben arătat de popor prin prezența slabă la urne e doar un subiect pieptănat teatral în dezbateri despre principii și moralitate. Dar cum să le dai parfumul acestor virtuți pe la nas unor inși fără principii, imorali?

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
02 februarie 2024 la 10:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 16 ore
Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase
De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Despre cum nu poți fi si nimic nu poate fi 100% retro, oricât te-ai chinui
De multă vreme sunt la modă evenimentele retro, care te rup de prezent pentru a te duce înapoi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Și dacă se ambiționează lumea să nu fie la modă?
Da, pe bune. Nu te poate obliga nimeni să te supui unei mode, unui curent, sau altor chestii....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Dacă nu-ți place ceva, înseamnă că ți-e ciudă că nu ai tu
Cel puțin așa funcționează logica unora. Adică de la Miorița încoace, nu s-a schimbat nimic. Totdeauna este un...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
În caz că nu știați, bio este fostul normal
Să facem următorul exercițiu, că și așa tehnic nu se poate. Să aduci un strămoș de-al tău în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Greu să fii autobuz în orașul mașinilor
Treceam pe Mihai Viteazu iar la stația de lângă biserică era ceva tevatură. Un autobuz oprit și lângă...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Cât de ușor este să dovedești dacă tunelurile dacice există
Evident că orice adevărat patriot, iubitor de țară și de neam, care știe exact cum e cu istoria...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când cei care erau cu tine nu mai sunt alături de tine. Sau invers
Puteam să spun "sic transit gloria" dar e prea pe latinește și pariez că unele voci mai vehemente...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Istoria a fost așa cum a fost nu așa cum crezi sau cum ți s-a spus
Mă amuză foarte tare cei care, în contextul actual, ca dealtfel și în cel trecut și chiar în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Rockul a devenit o chestie pentru fițe și corporatiști
Chiar dacă m-am lăsat de sportul ăsta de destulă vreme, nu pot să nu remarc că rockul, ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Să faci un lucru bun pentru ca după aia să-l strici…
De mai mult timp văd că este o modă în comerțul acesta capitalist de la noi și nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
E mult mai simplu să insulţi decât să aduci argumente
Ați observat ceva la populația actuală a României? În copleșitoarea ei majoritate, nu mai are puterea, nici cheful,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.