2 iulie : 520 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare

2 iulie :  520 de ani de la moartea lui  Ștefan cel Mare

În epoci de răscruce a istoriei lor, românii au avut parte de mari personalități: în epoca antică Burebista și Decebal; în zbuciumatul ev mediu, Iancu de Hunedoara,  Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul; istoriei moderne îi aparțin domnitorii Alexandru Ioan Cuza și Carol de Hohenzollern, devenit regele Carol I. După trecerea anilor, istoria contemporană își va clarifica, fără îndoială, opțiunile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acum, la împlinirea a 520 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare (1457-1504), demersul nostru se constituie într-un binemeritat omagiu adus acestuia, o manifestare de suflet, de patriotism, dedicată celui care a fost Marele Voievod Mușatin al Moldovei. Este un gest firesc de recuperare a valorilor naționale și menținere a acestora în permanență în inima și sufletul poporului nostru.

În acest sens, Nicolae Iorga, declara: „Cine stăpânește prin cunoaștere trecutul, controlează și stăpânește viitorul… Dacă vitregia soartei ne va face să ne pierdem vreodată  istoria și credința, vom dispărea ca neam”. Afirmația își păstrează valabilitate, peste timp, și în prezent; de multe ori, generația de astăzi, cantonată în exaltarea fără limite a Occidentului, uită că face parte dintr-un popor ce nu are a se rușina nici de trecutul său, nici de civilizația creată. 

La un sondaj de opinie privind desemnarea celei mai mari personalități a istoriei românilor, realizat în urmă cu ceva timp, primul loc în clasament îi revenea marelui domnitor moldovean, despre care patronul spiritual al istoricilor români, același Nicolae Iorga, consemna: „ Cinstit și harnic, răbdător fără să uite și viteaz fără cruzime, strașnic la mânie și senin în iertare, răspicat și cu măsură în grai, gospodar și iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale, toate se pare că vin  printr-însul de aiurea și de mai sus”.

Ștefan cel Mare a fost apărătorul Europei împotriva turcilor și a Islamului. Papa Sixt al VI-lea, catalan de obârșie, îl numea pe Domnitorul Moldovei „Atlet al Creștinătății” datorită faptului că a luptat pentru apărarea crucii, a dreptei credințe, menire considerată sfântă și pentru care și-ar fi dat oricând viața. Era o strălucită dovadă a iubirii sale de neam și Țară, pentru care ar fi făcut bucuros sacrificiul suprem, fapt ce reiese și din scrisoarea adresată, în 25 ianuarie 1475, tuturor principilor creștini ai Europei, după biruința împotriva turcilor la Podu-Înalt, lângă Vaslui. Figura lui Ștefan cel Mare a devenit sinonimă cu epopeea poporului român sacrificat pe altarul credinței creștine în lupta împotriva otomanilor.

 Este cunoscut faptul că turcii, prin cuceririle lor, au dus la supunerea țărilor situate în sudul Dunării: a Bulgariei (1396), Serbiei (1459), Bosniei (1459), Greciei (1461) și Albaniei (1461), Țara Românească și Moldova păstrându-și continuitatea statală sub suzeranitatea otomană. Cu prețul renunțării la o identitate politică proprie, dar și a unor împovărătoare contribuții în produse și bani, cele două Țări Românești au zădărnicit ridicarea de moschei și prezența unor muftii pe teritorioul lor. Românii au ales să rămână, neclintiți, în perimetrul valorilor și tradițiilor Patriarhiei din Constantinopol și ale Sfântului Munte.

Personalitatea complexă a lui Ștefan cel Mare este receptată elocvent în plan european prin consemnările contemporanilor. Astfel, de timpuriu, este amintit în scrierile germanului Haitmann Schaedel (1440-1514) sau în Cronica anonimă a lui Ștefan cel Mare, al cărei original se păstrează la München, în Bayerische Statsbibliothek. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Președintele Academiei Române, Profesorul universitar dr. Ioan Aurel Pop afirma că Ștefan cel Mare a fost „Cel mai mare conducător politic și militar pe care românii l-au avut în Evul Mediu” și, bazându-se pe documente depistate recent, îl consideră „Restauratorul Daciei”, Domn al Moldovei, Domn al Țării Romînești și Conte al Transilvaniei, cu un secol înainte de Mihai Viteazul.

Nicolae Dabija (1948-2021), scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, Membru de Onoare al Academiei Române și Membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei,  menționa, într-una dintre scrierile sale: „Ștefan cel Mare a fost cel mai mare dintre toți principii acestei lumi, nu pentru că a cucerit teritorii, ci pentru că le-a apărat pe ale sale”, fiind, potrivit afirmației cronicarilor vremii, cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea și stăpânirea lumii, precum lui Alexandru Macedon.

 

Ce scria Grigore Ureche despre moartea lui Ștefan cel Mare

 

La Trecerea la Cele Veșnice a Marelui Voievod (2 iulie 1504), cronicarul Grigore Ureche, în al său Letopiseț, consemna următoarele: „… Pre Ștefan Vodă l-au îngropat Țara cu multă jale și plângere la Mănăstirea Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era de plângeau toți, ca după un părinte al său”.

Pentru un popor este un semn de înaltă ținută intelectuală și morală prețuirea adusă marilor săi conducători. Canonizarea lui Ștefan cel Mare s-a făcut la inițiativa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 20 iunie 1992, fiind sărbătorit pe data de 2 iulie.

Doina Jalea, remarcabilă jurnalistă, fost cadru didactic al Facultății de Jurnalism a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu afirma: „Ștefan a fost un Domn al Iubirii, al Iubirii de Hristos și de neamul său, un Domn care a condus Țara cu Dumnezeu, căci fără El nimic nu putea face, avându-l sfătuitor și duhovnic pe Daniil Sihastrul. Țara a fost crucea pe care a purtat-o cu credință și smerenie. Pavăza creștinilor în cale păgânătății i-a fost misiunea încredințată de Dumnezeu, iar Sfintele Biserici pe care le-a ctitorit au fost sigiliul etnic și destinul cosmic al românilor, pe care atât de mult i-a iubit. Cum să nu-ți fie dor de un astfel de Conducător de Țară ?” Pentru tot ceea ce a făcut pentru Țară și Popor, în lunga-i domnie de aproape o jumătate de secol, Ștefan cel Mare și Sfânt este și va fi prețuit și proslăvit.

Oamenii acestor pământuri românești – după un lung parcurs, în timp, al experiențelor de tot felul, traversate aici, la răscruce de drumuri, „în calea răutăților” – instruiți, cum ar trebui, de învățămintele trecutului, vor putea ști să-și urmeze drumul adevărat, care îi va purta spre fericire, prin iubirea Țării, a Neamului și a trecutului lor glorios.  Timpul consacrat acestui scop nu este un timp pierdut, munca, de asemenea, nu este un sacrificiu; este o simplă și de la sine înțeleasă datorie de a face ca viața pe care o ducem ca individualități și ca națiune să aibă rost și demnitate. Binele și mărirea Țării să ne fie suprema țintă !

Patriotismul românesc nu presupune diminuarea meritelor altor popoare, ci se definește ca o datorie sfântă față de neamul rânduit de Dumnezeu a ne fi născut. În acest sens, scriitorul și filozoful Lucian Blaga considera că: „Nici un popor nu este atât de decăzut încât să nu merite să te jertfești pentru el, dacă îi aparții cu adevărat”.

                                                                                 Lucian Giura

Autor -
01 iulie 2024 la 11:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
MIERCUREA SIBIULUI: Condiţii de studiu mai bune la Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Silvatex, clubul cu rădăcini în anii ’50. Despre istoria, prezentul şi viitorul acestuia. Cine a fost cel care dă numele arenei de fotbal din Orlat
* acest articol a fost publicat în Tribuna Sporturilor PLUS, supliment al cotidianului TRIBUNA * La Orlat, fotbalul se...
Actualitate
14 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Șapte pompieri sibieni, trimiși în misiune în Serbia
Șapte pompieri din cadrul ISU Sibiu fac parte din echipa de intervenție mobilizată de România în Republica Serbia,...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 ore
Platfusul la copii: când este normal și când trebuie tratat
„Mi se pare că nu are deloc boltă la picior. Oare are platfus?” Este o întrebare pe care mulți...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 ore
TURNU ROŞU: Analiză Crucea Roşie pentru Ţara Făgăraşului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
Mii de ore în sala de operație și vieți salvate. Povestea chirurgului Ciprian Tănăsescu
Mii de ore petrecute în spital, nopți în sala de operație, pacienți salvați, dar și cazuri în fața...
Actualitate
4 min de citit
acum 11 ore
Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer
În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul "principal" din cartierul...
Actualitate
12 min de citit
acum 11 ore
Accident între Șura Mică și Ocna Sibiului. O femeie a fost transportată la spital
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106B, la intersecția dintre strada Drumul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Patrimoniul sportiv al Sibiului s-a „scumpit” cu 82 de milioane de lei după reevaluare. Cât valorează acum Stadionul Municipal
Patrimoniul sportiv al municipiului Sibiu a fost reevaluat, iar valoarea bunurilor aflate în administrarea Serviciului Public Sport și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Incendiu provocat intenționat la Târnava. Un saivan de 400 de metri pătrați a ars în totalitate
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Târnava, unde un saivan cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Aproape 93 de metri cubi de lemn, tăiați pentru culoarul unei linii electrice de 400 kV, vor fi vânduți de Primăria Sibiu
Primăria Sibiu propune vânzarea prin licitație a 92,8 metri cubi de masă lemnoasă aflați pe un teren al...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Primăria schimbă regulile pentru terasele din Sibiu. Cât va costa ocuparea domeniului public și cine va putea câștiga licitațiile
Primăria Sibiu propune un nou regulament pentru închirierea terenurilor din domeniul public și privat destinate teraselor sezoniere. Documentul...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.