Aproape că nu trece o zi fără ca politicienii să ne convingă de îngustimea minții lor și de faptul că sunt depășiți de vremuri. Așa cum anticipasem, după ce și-au văzut sacii parlamentarelor în căruță au trecut la majorări de biruri, de prețuri, la savamolnicii fiscale, gândindu-se că, oricum, nimeni nu le mai poate face nimic, că tușul ștampilei nu-i mai poate atinge. Era un scenariu previzibil, așa s-a întâmplat de fiecare dată: au fost mielușei cumpătați înainte de alegeri și hiene dezlănțuite, după. Ceea ce au uitat (deși era la mintea cocoșului) este că nu și-au încheiat pe deplin socotelile cu electoratul, fiindcă urmează prezidențialele. Trag ei de timp, mermelesc calendarul, dar până la urmă tot vor trebui să le organizeze. Ei bine, cine va deconta acest calabalâc de legi ale austerității? Taman candidatul comun al celor trei partide aflate la guvernare sau, în cazul în care se răzgândesc, candidații fiecărei formațiuni care a girat măsurile nepopulare. Nu ne-ar mira ca în scurt timp să-i vedem, din nou, sfădindu-se, spunându-ne că au conviețuit conjunctural, dar cu silă, că ăilalți sunt de vină pentru înghețări și tăieri de salarii, pensii și majorări de taxe, că de fapt ei sunt un fel de Lăscărică adus cu forța în depozitul lui Semaca și că trădarea e doar aparentă. Ce înseamnă asta? Că facem câțiva pași îndărăt, că ne întoarcem puțin în timp, iar dacă asta ne-ar întineri, nici n-ar fi rău; problema e că amestecul de prostie și ticăloșie din politica românească ne îmbătrânește, chiar dacă practicile primitive par să fi ținut timpul în loc, la nivelul anilor nouăzeci. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, cred că nivelul prestației celor de acum e sub confruntările fesenisto-țărăniste din 1990. Remarcăm, așadar, că politicienii de azi, pe cât de hulpavi, pe atât de debusolați, nu știu nici măcar să își aștearnă patul cu grijă, pentru a dormi cât de cât bine până la prezidențiale. Nici măcar șiretenia aceea de șmecheraș de succes al talciocului nu-i mai însoțește. Nu, nu vă gândiți că ar fi vorba despre sinceritate, transparență și onestitate; e doar un amestec de habarnism și prostie. Pe zi ce trece se afundă tot mai mult în mlaștina pe care au creat-o și, tragic e că nici măcar nu se mai zbat să iasă din ea. Ceea ce ne-ar bucura dacă pe mal nu s-ar afla fârtați întru politichie, cu nimic mai breji.