Unde nu-i creier, e vai de greier

Adevărul e că din multe cumpene ne-a scos Comisia Europeană de-a lungul vremii, iar dacă nu erau ei, ar fi fost vai și amar de capul nostru. După ce au tranșat stringenta problemă a formulei de adresare în cazul ”doamnelor” și ”domnilor” în comunicarea internă, slujbașii europeni au mai lămurit o dilemă continentală. A mânca sau a nu mânca greieri de casă: aceasta era întrebarea care frământa poporul european, țintuindu-l în chingile insomniei cronicizate. Simțitori din fire și atenți nevoie mare la necesitățile imediate ale norodului, funcționarii Comisiei Europene au dat undă verde consumului de greieri de casă, insectele devenind oficial, aliment. Ei, se schimbă fundamental lucrurile de acum înainte. N-au decât să se scumpească ouăle, carnea, uleiul, pâinea, cartofii; când ne răzbește foamea am ieșit în curte, în fața blocului, jap-jap am înșfăcat trei greieri, i-am băgat la cuptor și ne-am pus mațul la cale. Adevărul e că europenii băleau demult la trufandalele fabuloase, dar aveau o jenă să dea iama în populația de greieri, pentru că nu aveau liber de la Comisia Europeană. Acum, că s-au rezolvat lucrurile, n-au decât să mucegăiască untul, mazărea și cașcavalul prin magazine, căci ospețele cu greieri vor salva continentul amenințat de criza alimentară. Chestiuni minore precum pensiile mizerabile din unele țări membre ale UE, infrastructura lor de Ev Mediu și sărăcia nu le-au reținut atenția celor din Comisia Europeană preocupați de probleme cruciale cum ar fi eliminarea unor termeni precum ”doamnă”,”domn”, Crăciun ori de asigurarea permisului de liberă molfăire a greierilor de casă. Nu știu, zău, cum s-or fi descurcat asiaticii, mari consumatori de insecte, fără directive și aprobări ale unui for atât de important precum Comisia Europeană, poate le-or fi stat greierii și scorpionii în gât pentru că îi mustra conștiința la vreme de festin clandestin. Europa se confruntă cu probleme grave care vor afecta populația continentului, dar cei din Comisia Europeană par să trăiască într-o bulă bine apărată de realitatea înconjurătoare. Lumea pare că se duce de râpă, dar nu de capul ei, ci ajutată de unii ce sunt cu totul și cu totul deconectați de ceea ce se întâmplă în jurul lor sau -cine știe?- poate prăbușirea omenirii face parte dintr-un plan nebunesc. Nu de alta, dar uitându-te către acțiunile și intențiile declarate ale unora dintre decidenții planetei, te întrebi dacă nu cumva au luat-o razna și vor să întoarcă lumea cu dosul în sus (vă rog nu faceți corelații neavenite). Important e că de foame nu vom muri, de vreme ce s-a dat dezlegare la ronțăit lăcuste și greieri. Carevasăzică, cu greierul am rezolvat problema; mai rămâne s-o rezolvăm pe cea cu creierul, dar ăsta nu-i chiar un lucru de șagă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
14 februarie 2022 la 07:41
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 19 ore
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 6 zile
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
O încălzire globală, pusă la rece
Sunt momente în care regret că m-am grăbit cu schimbul de haine groase și mi-am băgat ghetele la...
Editorialul zilei
3 min de citit