Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră

Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un autoturism pe DN 7 spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Poplaca, din cauze care urmează a se stabili, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus pe sensul opus, de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din București. Persoanele implicate au refuzat transportul la spital, evenimentul fiind soluționat ca tamponare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Traficul a fost blocat pe Valea Oltului, după ce două autoturisme au fost implicate într-un accident, la ieșirea din Boița spre Vâlcea.

Din primele informații, șase persoane au fost implicate în evenimentul rurier. „ISU Sibiu intervine de urgență pe DN 7 la un accident rutier. Din primele informații sunt implicate două vehicule și 6 persoane”, anunță reprezentanții ISU Sibiu.

Din fericire, nu a fost nimeni grav rănit, ocupanții celor două mașini refuzând transportul la unitatea medicală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor - Nedeia DICU
15 iunie 2025 la 18:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. un sibian

    daca e din Poplaca …

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
VIDEO | Cristian Pistol a testat ruta ocolitoare de la Sibiu la Boița: 19 minute în locul autostrăzii
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, spune că a parcurs miercuri, în aproximativ 19 minute, ruta ocolitoare pe...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 5 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 7 ore
Emanuel Drotleff, sasul care nu vrea să plece din Chirpăr: „Aici sunt acasă!”
Rânduiala săsească a ținut Chirpărul, până la 1876,  în subordinea Scaunului Nocrich, o altă comună a Văii Hârtibaciului...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Remiză fără goluri în derbiul dintre campioana şi vicecampioana SuperLigii. Scorul etapei, în Alma – Copşa Mică
AFC Agnita şi ACS Bradu au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă, în etapa a V-a a SuperLigii...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 9 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.10.2026 POPLACA, toata...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 9 ore
Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului
Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Bookisit strânge cărți pentru biblioteca școlii din Brateiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
BRADU: Produse locale și tradiții din Țara Oltului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 10 ore
AVRIG: Zboruri cu drona pe teritoriul orașului, începând de joi
Începând de joi, 8 octombrie 2026, vor avea loc zboruri cu drona în Avrig și în satele aparținătoare....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Aproape 170 de milioane de euro pentru fermele tinerilor. Fermierii din Sibiu pot cere până la 200.000 de euro prin noua linie AFIR
Fermierii din județul Sibiu care vor să își dezvolte exploatațiile pot solicita, începând din această săptămână, finanțări nerambursabile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
De ce a fost închisă A1 între Sibiu și Boița. Centrul de Studii Tehnice Rutiere explică decizia și respinge varianta unei „decizii personale” a conducerii CNAIR
Închiderea circulației pe A1 Sibiu–Boița, între nodurile Cisnădie și Boița, în perioada 5 octombrie–19 decembrie, este legată de...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
RÂU SADULUI: Trei zile de ateliere și activități pentru 43 de tineri, în proiectul „Pregătiți pentru viață”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.