Sesiune de comunicări și referate pentru elevii pasionați de istorie, la Avrig

Au început pregătirile pentru desfășurarea celei de-a XV-a Sesiuni Regionale de Comunicări și Referate ale Elevilor, găzduită de Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig sub tema „240 de ani de la martiriul lui Horea și Cloșca”. Sesiunea este organizată de instituția de învățământ din Avrig, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Până în data de 16 februarie, persoanele ce doresc să participe la manifestare sunt invitate să contacteze organizatorii, prin email trimis la petre_din@yahoo.com, sau telefonic (0753539801), și să transmită numele și prenumele autorului, titlul lucrării, instituție de învățământ de proveniență și numele și prenumele profesorului îndrumător.

Sesiunea Regională de Comunicări și Referate ale Elevilor „240 de ani de la martiriul lui Horea și Cloșca” se adresează elevilor din clasele VIII – XII. Prin intermediul activității se urmărește stimularea cunoașterii mai aprofundate a diverselor evenimente ale istoriei naționale și universale și conectarea elevilor la circuitul mai detaliat al informațiilor istorice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Participarea la manifestare nu este condiționată de abordarea unui subiect anume în lucrările prezentate, această decizie aparținând exclusiv elevilor.

Organizatorii vor oferi participanților diplome/adeverințe de participare.

Sesiunea se va desfășura sâmbătă, 22 februarie, începând cu ora 11, la Centrul de Documentare și Informare din cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, cu prezența fizică sau online a participanților.

Autor
13 ianuarie 2025 la 09:46
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 14 minute
Urs în Cârțișoara! A fost transmis mesaj RO-Alert!
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
acum 37 minute
„Brânză bună ca la Geta / N-a văzut toată planeta”. Povestea trofeelor de „Burduf Challenge”
Pe 19 iulie, la Râu Sadului, împătimiții alergărilor montane se vor întrece la „Burduf Challenge”, concursul în care...
Actualitate
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 ore
Filarmonica de Stat Sibiu se delimitează de atitudinea și gesturile obscene adresate de colegul nostru, domnul Samodaiev, orchestrei și muzicienilor acesteia
Misiunea Filarmonicii de Stat Sibiu este aceea de a răspândi cultura în comunitate, iar cei care sunt prezenți...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Poliția caută o minoră de 14 ani din Chirpăr, dispărută de acasă
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 14 de ani, care a plecat de acasă fără a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Muzica clasică revine la Sibiu: începe ediția a XV-a Festivalului Classics for Pleasure
În perioada 9–13 iulie, Sibiul devine din nou capitala muzicii clasice. Festivalul „Classics for Pleasure” ajunge la ediția...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
În căutarea „Omului Verde” de la Richiș, pe traseul Via Transilvanica, prin păduri și coline
În weekend, zeci de drumeți s-au echipat corespunzător și au pornit într-o drumeție prin păduri și coline spectaculoase,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Peste 41 de milioane de lei pentru modernizarea Căii Șurii Mari
Primăria Sibiu a anunţat luni că a obținut finanțare europeană nerambursabilă și pentru modernizarea și extinderea Căii Șurii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Producătorii de vin despre accizare: avantajează producătorii străini şi va afecta exporturile
Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă – ONIV a transmis, printr-o scrisoare deschisă, că accizarea vinurilor este "o idee nefastă"....
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
E vreme de caniculă. Ce recomandă poliţiştii atunci când pleci la drum
IPJ Sibiu transmite că, în contextul temperaturilor caniculare din ultima perioadă, polițiștii oferă participanţilor la trafic un set...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 6 ore
Palatul mitropolitan, salvat de la ruină. Cum va arăta peste 18 luni o clădire istorică etalon a Sibiului
Construit la sfârșitul sec. XIX, „Palatul mitropolitan” de la Sibiu este o clădire monument istoric, un edificiu arhitectural...
Actualitate
4 min de citit
acum 8 ore
Opt oferte pentru asigurarea dirigenției de șantier la proiectul de modernizare a DJ 106G
Responsabilii de comunicare din cadrul Consiliului Județean Sibiu informează că vineri, 4 iulie 2025, a fost termenul limită...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 8 ore
624 de amenzi și 200 de sesizări la 112, în weekend-ul care a trecut
În weekend-ul care a trecut polițiștii au continuat acțiunile pe drumurile publice pentru prevenirea accidentelor rutiere. Timp de...
Actualitate
4 min de citit