Printre previziuni pentru anul ce se așterne înaintea noastră, se strecoară una câte una știri despre scumpiri, dar și calcule despre ceea ce s-a întâmplat anul trecut. Un astfel de bilanț vorbește despre 650.000 de mașini la mâna a doua, tranzacționate anul trecut în România. Ar trebui să ne surprindă acest lucru? Nu, cu condiția să nu punem problema ipocrit. În România există oameni cu mulți bani, dar avem și o pătură de mijloc, importantă, la care se adaugă nu puțini săraci. Ei bine, dacă în cazul celor cu venituri modeste nu se discută despre a cumpăra o mașină nouă, pentru foarte mulți din clasa de mijloc, atunci când vine vorba despre achiziționarea unui autoturism, opțiunile se îndreaptă către unul second-hand. De ce? Să o luăm băbește: o mașină nouă își pierde din valoare imediat ce a ieșit pe poarta reprezentanței, iar dacă nu vrei să o ții măcar zece ani, investiția nu se justifică. Pentru a beneficia de mai multe dotări, trebuie să plătești suplimentar, așa că prețul unei mașini noi, dotate cât de cât poate ajunge de trei ori mai mare decât o mașină la mâna a doua cu o vechime de șapte, opt ani, dar cu extra opțiuni pe care nu ți le-ai permite în cazul unui autoturism cumpărat direct de la reprezentanță. Încetul cu încetul, românii au renunțat la acel tip de achiziții „pe viață”, devenind mai flexibili atunci când vine vorba să își schimbe mobilierul, mașina etc. Faptul că populația din pătura mijlocie nu își cumpără mașini noi, este, într-adevăr, expresia unui nivel de trai sub media europeană, dar este, totodată, și forma de manifestare a unei mentalități noi. Cu alte cuvinte, în loc să își cumpere o mașină de nivel mediu, care costă în reprezentanță 25.000 de euro, românul preferă o mașină de top, veche de șapte, opt ani pe care și-o va cumpăra cu mai puțin de jumătate din prețul celei noi. În plus, calitatea materialelor folosite la multe modele fabricate înainte de 2014-2015 e peste cea pe care o întâlnim la mașinile noi, unele dintre ele pline de componente din plastic, de proastă calitate. Dacă am fi suedezi sau norvegieni, probabil că ne-am orienta către mașini noi, pentru că ni le-am permite și pentru că în acele țări există un alt mod de viață, o altă mentalitate, o altă structură urbană, total diferită de cea de la noi. Cifra de 650.000 de mașini second-hand tranzacționate în România nu trebuie nici să ne sperie, nici să ne facă să ne considerăm săracii Europei, ea vorbind despre o situație materială mai slabă decât cea a europenilor din statele dezvoltate, dar și despre un anumit tip de mentalitate. Să nu uităm totuși că în București vezi mașini care costă sute de mii de euro, la fiece colț, mai des decât întâlnești la Paris sau Roma. Ceea ce nu înseamnă că locuitorii de pe malurile Dâmboviței sunt mai avuți decât cei ce locuiesc la doi pași de Sena ori în Cetatea Eternă.