Proiect despre antreprenoriat, pentru liceenii avrigeni

Proiect despre antreprenoriat, pentru liceenii avrigeni

La Centrul de Documentare și Informare din cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig se va desfășura luni, 16 iunie, începând cu ora 13, dezbaterea colocvială din programul de final al proiectului financiar „Micul antreprenor – de la idee la succes”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Activitatea, dedicată elevilor acestei instituții de învățământ, are ca obiective analizarea relațiilor dintre oameni, ca agenți economici, comportamentul acestora în activitatea de producere și comercializare a bunurilor economice, dezvoltarea spiritului de competiţie în plan economic, stimularea gândirii critice și analizarea proceselor economice care să favorizeze dezvoltarea unei afaceri, dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limbaj economic, proiectarea, susţinerea şi evaluarea unei activități antreprenoriale, dezvoltarea spiritului pragmatic și aplicarea sa în activitățile economice.

În cadrul întâlnirii vor fi organizate discuții, dezbateri și diverse prezentări referitoare la mecanismele de integrare economică existente în cadrul Uniunii Europene, precum și despre antreprenoriatul în Avrig (modele de afaceri locale, idei de afaceri, oportunități etc.).

Proiectul se derulează sub coordonarea cadrelor didactice Marcel Octavian Luca, Laura Vatră, Elena Nan și Petre Din, iar principalii beneficiari sunt elevi ai claselor a XI-a.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prin derularea acestui proiect, inițiatorii și-au propus să contribuie la dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale și  promovarea valorilor economiei de piață, a interesului  pentru asumarea responsabilității elevilor în plan financiar, precum și conştientizarea acestora în legătură cu complexitatea pieței muncii, a transformărilor aduse de inteligența artificială.

La finalul activității, participanții vor primi diplome și cărți achiziționate din fondurile (2.200 lei) asigurate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
14 iunie 2025 la 09:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 7 minute
ADVERTORIAL PSD: Guvernul antiromânesc al lui Siegfried Mureșan a picat în Parlament!
GUVERNUL ANTIROMÂNESC AL LUI SIEGFRIED MUREȘAN A PICAT ÎN PARLAMENT! Doar 182 de voturi “pentru”! Nu am votat și nu...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 12 minute
Programul Astra Film Festival 2026, disponibil online. Peste 200 de proiecții, dezbateri și întâlniri cu cineaștii
Sibiul se pregătește să redevină, între 17 și 25 octombrie, capitala filmului documentar. Programul complet al Astra Film...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 47 minute
Privirea sus, ecranul jos! „Ziua Exploratorului” aduce aventura în Parcul Sub Arini din Sibiu
Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 11:00, Parcul Sub Arini devine cadrul perfect pentru o zi plină de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 53 minute
Poiana Sibiului: Taxe și impozite locale prin Ghișeul.ro
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 59 minute
Râu Sadului: Centenarul comunei – „Un veac de poveste”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Astăzi, credincioșii prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului. Bogdan Fluieraș, preot paroh în Sibiel: „Poporul român a avut dintotdeauna o evlavie deosebită față de Maica Domnului”
Creștinii ortodocși prăznuiesc, în fiecare an, la 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare care amintește de ocrotirea, mijlocirea...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Una din 11 firme sibiene are activitatea suspendată. Mai puține restaurante și agenții imobiliare, mai multe firme IT
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Cel mai mare showroom LEPAS din Europa, deschis la Sibiu. Marca auto chineză intră pe piața românească
Brandul auto LEPAS, parte a grupului chinez Chery, și-a deschis miercuri, 30 septembrie, primul showroom din România, la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 16 ore
Orașul Săliște are a doua cea mai veche școală românescă din țară. „Fiecare copil va aduce zilnic un lemn pentru încălzirea şcoalei”
Între documentele aflate spre păstrare la Direcția Județeană Sibiu a Arhivelor Naționale se află Protocoalele Scaunului Săliște, în...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 18 ore
Antrenorii de la Academia de Fotbal Alma Sibiu, la “Professional Coaching Summit”
Mai mulţi antrenori ai Academiei de Fotal Alma Sibiu au fost prezenţi, zilele trecute, la “Professional Coaching Summit”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 20 ore
Din 5 octombrie se poate solicita ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie
Direcția de Asistență Socială (D.A.S.) din cadrul Primăriei Sibiu primește, începând de luni, 5 octombrie, cererile pentru ajutorul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. A obținut doar 182 de voturi, cu 51 sub pragul necesar
Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu a primit miercuri, 30 septembrie, votul de încredere al Parlamentului. Cabinetul susținut...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.