Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Tot nimerind momente aniversare mai puțin omagiate și mai puțin promovate cu tam-tam-ul aferent, ne-a ieșit că anul acesta se împlinesc 90 de ani de la inaugurarea celui mai mare și mai elegant cinematograf sibian: „Corso”, ulterior „Pacea”. Iar dacă tot suntem pe aniversări, se mai împlinesc și 18 ani (vârstă de majorat) de când acest cinematograf a fost ras fără remușcări și menajamente de pe fața Sibiului. Iar dacă tot avem un (nou) moment aniversar inedit din toate punctele de vedere, am întreprins o rapidă campanie de scormonire prin istoria acestui loc altădată loc de top în petrecerea timpului liber, atât din curiozitatea de a afla cât și din cea de a readuce în atenție o istorie pe cât de consistentă, pe atât de tumultuoasă. și de necunoscută. istorie la care am contribuit și noi, chiar dacă a fost doar cu prețul unor bilete.
Crăciunul lui 1936. Un noi cinematograf la Sibiu: „Corso”
Sibiul era unul dintre orașele aflate în circuitul cinematografic încă de la începutul acestei arte. Primul „film” a rulat în 1898, la doar trei ani după prima proiecție cinematografică a fraților Lumière din 28 decembrie 1895. La fel, Sibiul avea cinematograf în adevăratul sens al cuvântului încă din 1917 iar la momentul „apariției” lui „Corso”, aveam deja trei cinematografe: „Thalia”, „Apollo” și „Roxy”.
Dar, chiar dacă cinematografe erau, s-a dorit altceva, mai spațios, mai elegant și mai impunător. S-a reușit. În „fundul” curții de pe actuala stradă Nicolae Bălcescu nr. 29 a apărut un nou cinematograf: „Corso”. Construit de celebrul arhitect Alfred Cernea (care și-a pus „amprenta” și asupra altor clădiri din oraș), clădirea era surprinzătoare. Un exterior sec și sobru, dar care ascundea în interior eleganță, câteva picături de lux, bun gust, și chiar „high class”. Era un fel de Orient Expres al cinematografelor care și-a păstrat prestanța cchiar și în perioada barbară (din punct de vedere a publicului spectator) din anii ’80. Numele de „Corso” i-a fost dat după denumirea colocvială a străzii „Regina Maria”, acum Nicolae Bălcescu, artera principală a Sibiului și loc de plimbare pentru localnici. De fapt asta însemna și „Corso” – arteră principală, termen italian împrumutat și de germani.
Deschiderea noului și luxosului cinematograf sibian se pare că nu a avut cine știe ce reacții majore în presa vremii, singura informație cât de cât coerentă fiind găsită în ziarul „Acțiunea”, ediția din ziua deschiderii, 25 decembrie 1936. Sub titlul sec „Un nou cinematograf in Sibiu„, eram informați că „zilele acestea se va deschide noul cinematograf „Corso„ în Str. Regina Maria„.
Dar aveam totuși o primă descriere: „Corso” se afla „într’o construcție proprie, corespunzând scopului, cu aspect modern, putând rivaliza cu clădirile similare din alte orașe” și era „unic în orașul nostru„. Capacitatea sălii era de „circa 1000 de persoane„ iar aparatul de proiecție, „ultima creație tehnică„. Confortul sălii era comparabil cu ce al unui „cinema de lux din marile metropole„. Slujba de sfințire a localului a fost oficiată de către protopopul Emilian Cioran, tatăl lui Emil Cioran. Proprietarul cinematografului era Vasile Căpățână. De „întreprindere românească” ce era Corso, primul film rulat a fost „Rosen aus dem Süden”- (tradus în românește ca „Valsul Rozelor”) un film-operetă german, având ca „bază” muzica lui Johann Strauss.
Având în vedere statutul calitativ sălii cinematografului „Corso”, acesta a devenit în foarte scurt timp parte și din circuitul vieții politice și sociale a Sibiului. Deci se puteau „găzdui” nu doar filme de succes germane, italiene, franțuzești ori americane, ci și întâlniri și întruniri. Fiind în definitiv o afacere, cinematografului avea scopul să aducă bani proprietarilor. Banii se făceau vânzând bilete, iar ca să vinzi bilete trebuie să oferi publicului ceea ce dorește. La Sibiu, în anii 30, în rândul populației săsești, deja câștiga teren curentul nazist. Deci, „Corso și-a adaptat oferta. Astfel, în 1937, pe 26 septembrie, filmul muzical american – „On the Avenue” dar titrat voice-over în germană și numit „Seh’n wir Bummeln” era completat de un documentar despre ziua Partidului Național-Socialist. În același an, pe 5 decembrie, „Corso” mai marchează o premieră, rulând primul film românesc din istoria destul de tânără a cinematografului: „Doamna dela etajul II”.
Faptul că cinematograful „Corso” devenea uneori un instrument de propagandă nazistă, este confirmat un an mai târziu, în 1938, când presa de limbă germană anunța cu mândrie achiziționarea ediției complete a unui film despre vizita lui Adolf Hitler la Roma.
În ianuarie 1939, după ce mai oferea ceva nazism (filmele „Olimpiada” și „Serbarea frumuseții”), la „Corso” rula, începând cu 22 ianuarie, o premieră cinematografică: primul film turnat în oraș și județ: „Negovanul” un film „de firmă”, producător fiind Ioan N. Ciolan, președintele Cooperativei Forestiere „Negovanul“ din Sibiu.

Foto: „Gazeta Sibiului” (digitalizare Arcanum)
Anul 1940 începea frumos la Sibiu, departe de stări de nesiguranță și de războiul care deja a cuprins Europa. Pe 10 aprilie vine la Corso corul catedralei din Regensburg. Pe 16 august se difuzează din nou un film de succes: „Der Blitzkrieg im Westen”, film propagandistic despre războiul-fulger din 1940 împotriva Franței. Anul următor, 1941, continuă la fel ca anul trecut: activități culturale, filme și întruniri. După intrarea României în război alături de Germania nazistă, cinematograful sibian se „mobilizează” și el. Filme germane muzicale, filme germane comedii, filme germane de război, filme „documentare” gen „Cruciada anti-bolșevică” și jurnale de știri de la UFA sau „Jurnalul Românesc de Răsboiu” al ONC. Pe aceeași linie, la 28 septembrie 1941, cu prilejul expoziției germane de la Târgul de Mostre, la Corso rula, în organizarea Grupului Etnic German, „o revistă de propagandă a industriilor germane”. În 1942, pe 7 iunie, de la ora 11:30, „Corso” găzduia o gală a filmului finlandez, prezentată de către Legația Finlandei și ocazionat de ziua de naștere (75 de ani) a conducătorului țării, generalul Mannerheim. în 1943, pe lângă inevitabilele filme germane, „Corso” a intrat și în circuitul sportiv, găzduind, pe 3 iulie, o gală de box compusă din patru meciuri.
În 1944, România era deja pe făraș atât militar cât și ca țară în general, dar prietenia româno-germană se manifesta plenar, pe 17 ianuarie inaugurându-se la „Corso”, filiala Sibiu a Asociației Romano-Germane, condusă de Ioan Lupaș.
Întoarcerea cu 180 de grade a opțiunilor politico-militare ale României o dată cu „defectarea” de la 23 august 1944 se reflectă și în viața cinematografică sibiană. Gata cu filmele germane, gata cu UFA și Wochenschau, acum ne întoarcem la filmele americane și, în premieră, cele rusești. pe 27 noiembrie „Corso” prezenta filmul „Nu suntem singuri”, cu „marele tragedian american” Paul Muni. În paralel, în România apărea ARLUS – Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, ce va pune stăpânire aproape la propriu pe cinematograful nostru.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Și ca de fiecare dată când se schimbă vremurile, unii trebuie să dea socoteală pentru vremurile trecute. Un articol cât se poate de tăios publicat la 21 februarie 1945 îl ataca dur pe directorul/proprietarul cinematografului, Vasile Căpățână, care, înainte de întoarcerea armelor, „făcea toate sacrificiile ca pe ecranul d-sale să ruleze numai filme germane”, el fiind chiar decorat de către casa de filme germane UFA. \Chiar dacă a încercat să se adapteze „vremurilor noi”, în martie 1945 difuzând filmul sovietic „Zoia” plus un val de filme de pe filiera ARLUS, Vasile Căpățână este arestat. Acuzaţii: „a fost un instrument oficial al propagandei naziste în orașul nostru” iar, după 23 august, a continuat să fie un dușman fascist, pentru că a ascuns două „săsoaice hitleriste” ca să le scape de deportarea în URSS, plus că mai deținea și două aparate UFA. Astfel, cinematograful are, din 1945, o conducere nouă care promitea că vor face din cinematograf „un instrument de răspândire a culturii în masele largi ale poporului”.
Tot în 1945 se redescoperă și utilitatea sălii cinematografului ca sală de întruniri. Cu o nouă premieră: publicul stă în sală și ascultă, prin difuzoare, discursuri care au loc în altă parte. Prima „reprezentație” de acest gen a avut loc la 14 iunie, când lumea a ascultat conferința ministrului Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu, care avea loc în sala teatrului (actuala Sala „Thalia”).

Foto: „Gazeta Sibiului” (digitalizare Arcanum)
1945, ca an cinematografi,c era în starea de șaormă cu de toate: ceva sovietic, ceva mai mult sovietic, ceva american că, na încă erau aliați, plus altele. Astfel, în deschidere la „magnifica realizare sovietică „Ceapaiev”” în care apăreau „aşii producţiei sovietice”, era prezentat un „Jurnal American”. La fel, pe 26 septembrie, noua conducere a cinematografului „Corso” anunța că, „cu sacrificii foarte mari și cheltuieli enorme” a reușit să facă rost de să „toată producția nouă angloamericană pentru stagiunea 1945-1946”. Anunț cam mincinos, pentru că titlurile filmelor dezvăluiau că erau din perioada 1940 -1942.
Anul 1947 vine cu noi cerințe în materie de logistică a cinematografului. În iunie, se face publică nevoia instalării unor ventilatoare „care să funcționeze în tot timpul reprezentațiilor, primenind aerul viciat”. Mai aflăm că la „Corso” au funcționat probabil în premieră dar nu prea mult, pulverizatoarele de apă „amestecată cu o esență puternică și înviorătoare”. În rest, nimic nou, doar că seria de concerte simfoncie „populare” continua.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Primele zile ale Republicii Populare Române sunt întâmpinate la cinematograful „Corso”, la 1 februarie 1948, tot în pași de muzică clasică. Filarmonica „sibiană” condusă de căpitanul Ioan Totan, prezenta un concert cu piese de Gluck, Mozart, Wagner, Liadov și Weber. Un alt eveniment major a fost sărbătorirea, la 9 Mai, a Zilei Victoriei și a ZIlei Independenței, organizat de ARLUS. Cu acest prilej, la Corso, tovarășul Herșcovici, vicepreședinte al filialei Galați a ARLUS, le-a conferențiat sibienilor despre „Educația în URSS”. .
Un eveniment unic în istoria cinematografului nostru (și a Sibiului) a fost mitingul ocazionat de înființarea statului Israel. Alături de membrii comunității evreiești locale au fost, spune România viitoare, „toți cetățenii Sibiului, care îmbrățișează, cu cea mai bună credință, dragoste și frățietate, hotărîrea tânărului stat evreesc, care, înțelegându-și chemarea istorică, a luat la mâini armele, pentru a-și asigura existența unei patrii proprii, democrate, independente și fără amestecul imperialist anglo-american”. Pe 26 octombrie, de Sf. Dimitrie, la Corso rula super-filmul sovietic „Balada Siberiei, laureat al premiului „Stalin” pe 1948.
În 1949, al doilea an de orânduire populară, am avut, printre altele, concerte ale Filarmonicii de Stat care în sfârșit și-a găsit o denumire decentă, pe 9 mai „un reușit festival artistic„ iar pe 29 mai, ARLUS lovește din nou, cu o comemorare a lui A. S. Pușkin, unde a vorbit însuși scriitorul Zaharia Stancu, preșdintele Uniunii Scriitorilor. Cultura continuă, la mijlocul lui iunie, cu festivalul artistic al Sindicatului Artiștilor. Din program: cuvântarea de deschidere, rostită de Vasile Brezeanu, actor la Teatrul de Stat, pe o temă inofensivă „Muzica populară românească„. Probabil pentru a ilustra cele spuse de vorbitor, pe secnă a intrat nimeni altul decât Ansamblul „de cântec„ „Cindrelul“, condus de Iuliu Brașoveanu, care a oferit publicului un recital de cântece populare românești, sovietice și maghiare.
Dar, cu toată viața cea nouă ce i se deschidea în față, viitorul cinematograf „Pacea” a uitat un lucru elementar: numerotarea biletelor. Pe 17 iulie, la ora 19, a fost o îmbulzeală de s-a lăsat cu scandal. La aceasta a contribuit și întârzierea de 35 de minute, pentru că noua conducere care a înlocuit-o pe cea „hitleristă” nu a coordonat bine orarul. în octombrie, spre finalul lunii, pe 23, într-o duminică, inevitabila ARLUS organiza o serie de conferințe cu ocazia săptămânii prieteniei româno-Sovietice. La „Corso” era planificată conferința „Uniunea Sovietică apără cu hotărâre și curaj libertatea și independența popoarelor” susținută de Grigore Hauser. președintele Filialei ARLUS Sibiu. Ca divertisment, Ansamblul Garnizoanei Sibiu oferea un cocnert de muzică sovietică.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Se pare că, de la înființare, cinematograful „Corso” nu a mai putut scăpa de calitatea sa de mijloc de propagandă. De la nazism la comunism trecerea a fost relativ ușoară, iar cei doi ani de orânduire populară au tasat terenul pentru ceva mult mai amplu. Anii ’50 s-au încadrat în continuare pe linia proletcultistă, de slavă a comunismului, a comuniștilor și a Uniunii Sovietice.
1950 debutează la cinematograful încă numit „Corso” cu ceva, din nou, inedit: pe 8 ianuarie, are loc deschiderea oficială a primei școli de pilotaj sibiene. O inițativă de succes, dat fiind numărul mare de elevi: peste 200.
O lună mai târziu, o nouă premieră pe ecrane: „Răsună valea”, primul film produs în România – republică populară, despre brigadierii de pe șantierul Bumbești-Livezeni. Se continuă cu „minunatul film documentar sovietic” despre viața lui Lenin, intitulat, normal, „Vladimir Ilici Lenin„. „Nu trebue să fie om al muncii în orașul nostru, elev, ostaș sau intelectual progresist, care să nu vadă acest film„, transmitea Lupta Sibiului.
În mai, bufetele (chioșcurile) din incinta cinematografelor sunt naționalizate pentru a se elimina „comerțul particular speculativ” și trecute, pe 16 mai 1950, în subordinea Societății comerciale de Stat „Alimentara”.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
O altă găselniță a comuniștilor locali a fost, începând cu 1951, proiecția de filme urmată de discuții pe tema acțiunii, mesajului, etc. Un lucur nu neapărat rău și anti-cultural, dacă nu ar fi vorba, din nou, de filme de propagandă, în majoritatea lor covârșitoare, sovietice. Primul film „discutat” a fost la 25 mai: „Departe de Moscova”. Participanții au fost în special responsabilii librăriilor și responsabilii culturali din întreprinderi. Au vorbit actorul Ion Besoiu (da, chiar el) și Maria Bucșa, elevă în clasa IX-a la Liceul teoretic de fete. Cu ocazia aceasta aflăm și cine era responsabilul cinematografului „Corso”: un anume Ignat Englisch.
Din 14 octombrie, o nouă ediție a Lunii Prieteniei Româno-Sovietice. Conferințe prin diverse săli și cluburi, iar la „Corso”, Nicolae Popa, directorul adjunct al Filarmonicii de Stat, vorbea despre „Realismul și caracterul popular al muzicii sovietice”, urmat de obișnuitul program artistic de muzică populară sovietică și românească, interpretată de ansamblul „Cindrelul” și de fanfara căminului cultural din Turnișor.
Nu am găsit până acum un anunț, un comunicat oficial cu data exactă când cinematografului „Corso” i s-a schimbat numele în „Pacea”, în afară de micul istoric al cinematografiei sibiene de pe secțiunea de de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului, unde s eprecizează că numele i s-a chimbat în 1951. Deci, dacă în octombrie 1951 încă apărea numele de „Corso”, atunci modificarea a avut loc între jumătatea lui octombrie și finele lui decembrie. (va urma)
Adrian POPESCU
Cosmin PAL
Teodora NAN
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Teodora NAN
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
ADVERTORIAL
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Cosmin PAL