Calendarul, măsura timpului nostru

Ne apropiem rapid de finalul lui 2026, gata să rupem și ultima filă calendaristică. Câte suflete au făcut același gest în decursul atâtor ani. Iată o oportunitate de a răsfoi și file de arhivă care ne reamintesc despre primul calendar tipărit în Transilvania, în 1577, la Sibiu, și despre primul calendar românesc tipărit la Brașov, în 1733.

Fiecare dintre noi trăiește după un calendar. Îl privim dimineața, ne uităm ce zi este, ce sărbătoare cade, ce avem de făcut. Dar calendarul nu este doar o înșiruire de zile, ci măsura timpului nostru, felul în care ne așezăm viața între muncă și odihnă, între sărbătoare și zi obișnuită, între ce este sfânt și ce este omenesc.

Tocmai de aceea, când se schimbă calendarul pe perete, nu se schimbă doar o hârtie, ci felul în care vom trăi anul care vine. Căci timpul nu este gol. Timpul este locuit. Avem sărbători religioase, care ne cheamă la biserică și la rugăciune, și sărbători nereligioase, care ne cheamă la familie, la comunitate, la istorie. Unele ne ridică privirea spre cer, altele ne întorc privirea spre cei de lângă noi, dar toate ne spun același lucru: zilele noastre au sens atunci când le trăim împreună.

De fapt, calendarele, fie ele religioase sau nu, sunt, indirect, o orientare spre comuniune. Fie că ne adună în jurul altarului, fie că ne adună în jurul mesei de acasă, în jurul unei date din istorie sau al unei sărbători a comunității, ele ne scot din singurătate și ne pun alături de ceilalți. Ne amintesc că timpul nu se trăiește singur, ci împreună.

În această lumină, calendarele Mitropoliei Ardealului sunt dedicate Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător, Soborului Sfinților din Transilvania și Sfântului Andrei Șaguna.

Calendarele, bisericești sau nu, conțin file despre comuniune și statornicie, despre trecerea timpului trăit în credință sau în afara ei.

Vom parcurge anul 2027, zi după zi, cu cele 366 de zile ale sale. Întrebarea rămâne pentru fiecare dintre noi: îl vom trăi cu sfinții alături?