Deși par două lucruri distincte, autostrăzile și pensiile au ceva în comun. Ambele sunt teme prioritare în campaniile electorale deșănțate ale candidaților ce mizează pe ciupirea unor corzi sensibile. De 30 de ani, cei ce umblă cu miloaga electorală se jură pe ce au mai scump (că sfânt nu au nimic) că vor brăzda ogoarele patriei cu autostrăzi și le vor da pensionarilor un venit lunar decent. După cum se poate vedea cu ochiul liber, rețeaua de drumuri moderne e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire, iar cele mai multe pensii îi plasează pe beneficiarii lor sub limita sărăciei. Acum, disputa pe tema majorării pensiilor a devenit un bun prilej de umflare a mușchilor politici, toți beligeranții șuierând populist pro sau contra creșterii veniturilor vârstnicilor. Unii spun că e musai ca pensiile să crească, ceilalți reclamă că majorarea substanțială ar arunca în aer economia națională. Totul se discută în cheia unei concesii făcute unor oameni care au muncit o viață, nu în nota firească a dreptului la un trai decent. Nu e vina bieților bătrâni că atunci când erau tineri un sistem idiot i-a plătit fără a lua în calcul principiul contributivității, că tovarășii care gestionau cooperativele agricole de producție erau lipsiți de viziune și nu s-au gândit la viitorul schimbător. Acești oameni sunt nevoiți acum să trăiască cu 1125 de lei, din care trebuie să mănânce, să se încălzeacă, să își cumpere medicamente (despre îmbrăcat sau încălțat nu putem vorbi, că trecem deja la cumpărături de lux). Cu traiul acestor oameni se face negoț electoral, se pariază la ruleta populismului, bineînțeles, până trec alegerile, căci ulterior ei nu mai trezesc niciun interes. E de-a dreptul jignitor felul meschin în care dreptul la viață al unor oameni e invocat, de trei decenii încoace, în bătăliile electorale. Degradante sunt și discuțiile care prezintă majorarea pensiilor către limita decentă ca pe o concesie, o binefacere, nu ca pe o obligație a unui stat ce își ocrotește cetățenii. Din nou, pensionarii sunt prezentați ca o povară ce riscă să ruineze economia națională. E tratamentul mizerabil pe care niște politicieni însiropați în cinism îl pot aplica unor oameni care nu vor altceva decât să trăiască decent. Cinic e și planul repetitiv prin care vârstnicii devin un instrument electoral ce declanșează, deopotrivă, compasiune și revoltă. O clasă politică formată din șmenari ce își sacrifică cetățenii pentru a pune în operă strategii aducătoare de beneficii de grup e cea mai puternică otravă care poate acționa asupra unei societăți. Iar România respiră, de 30 de ani, vaporii toxici ai acestei grupări sinistre.