Niște cuțitari

Pe vremea când Cîțu tăia și spânzura în România, iar statul împrumuta bani mai ceva decât un chefliu ce rade bere după bere, într-un sorb de nestăvilit, trecându-și pe caiet datoria, eram asigurați că acest demers nu ne va afecta pe noi, oamenii de rând. S-au cheltuit bani în prostie, pe toate porcăriile, de la măști neconforme la doze de vaccin pe care nu le-a mai folosit nimeni, bașca alte stive de mălai risipite aiurea. Spargem o cârcă de bani pe armament, pe tot felul de programe pentru refugiați (nu zice nimeni că nu trebuie ajutați, dar cheltuielile se pot face și cu cap), după care ne plângem că am ajuns la fundul sacului. Ce fac niște neaveniți într-un astfel de moment? Se apucă de dat cu barda impozitării în stânga și în dreapta, de redus cheltuieli, în special de unde nu e cazul. Ca niște inculți veritabili, cei ce taie și spânzură în acest moment în România, i-au pus gând rău și culturii, emanând niște reglementări care ar putea reteza din activitatea și așa timidă a acestor instituții. Pentru că indivizii despre care vorbeam vor să fie „cool”, nicidecum culți, s-au gândit să bage și instituțiile de cultură la apă, să le rămână veșmintele mici. În fond, ce-ți trebuie biblioteci, muzee, filarmonici, atâta vreme cât gheboasele scenei românești prestează în cadrul unor întâmplări cărora unii le spun, cu nesăbuință, evenimente culturale. Apropo, prompteristele care vorbeau despre Gheboasă îl numeau „artist”. Enescu, Brâncuși, Luchian sunt identificați prin același termen. Diferențele le poate face fiecare, în funcție de educație, simț estetic c ș.a.m.d. Să revenim însă la oile, pardon, la guvernanții noștri. Obsedați de strângerea banilor, convinși că bugetul poate crește doar prin amputări de personal și instituții, cei ce mimează gestionarea treburilor din țară nu fac altceva decât să repete greșelile altor nefericiți din trecut. Să ne amintim doar de becurile stinse pe străzi, de tăierea lefurilor bugetarilor cu 25% sau de economia la hârtie igienică. Toată căzneala asta pentru vindecarea economiei naționale nu e altceva decât o înșiruire de bâjbâieli și peticiri iluzorii, care își vor arăta însă efectele adverse în scurt timp. Cei ce viețuiesc în România nu mai contează, traiul lor poate fi ciopârțit până la indecență, importante sunt doar ambițiile politice și strategiile meschine, puse în operă de indivizi lipsiți de scrupule. Economia, cultura sunt ciomăgite de hăndrălăii necizelați ai politicii, care se comportă ca niște cuțitari. Problema e că nu au pus mâna doar pe cuțit, ci și pe pâine. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

Autor
10 august 2023 la 12:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 19 ore
Benzinăriile și firmele de pompe funebre. Ești „tuns” și viu, și mort
Din ianuarie trăim cu sabia majorărilor de preț și dări deasupra capului. La început amenințările au fost timide,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit