Mediaș: elevi, părinți și profesori au participat la „Supraviețuitori în Labirint”

Mediaș: elevi, părinți și profesori au participat la „Supraviețuitori în Labirint”

Zona Greweln din Mediaș a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, concursul județean „Supraviețuitori în Labirint”, eveniment dedicat în special elevilor de clasa a VIII-a și a IX-a din unitățile de învățământ din nordul județului Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Competiția a fost organizată de Colegiul Școala Națională de Gaz, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură. Ediția din acest an a venit cu o noutate: introducerea categoriei „Ediția în Familie” sau „Survivor Family”, în cadrul căreia familiile participante au trebuit să parcurgă toate cele opt probe ale concursului.

Participanții au trecut prin provocări precum „Salvamontistul de serviciu”, „Gardienii Naturii”, „Ținta Perfectă”, „Casa departe de casă”, „Busola Magică”, „Nodul Gordian”, „Cursa Încrederii” și „Puzzle-ul Comunității”. Organizatorii spun că probele au fost gândite pentru a dezvolta spiritul de echipă, încrederea, orientarea și capacitatea de adaptare a participanților. Evenimentul a reunit peste 400 de persoane și a oferit copiilor, părinților și profesorilor o zi petrecută în natură, într-o atmosferă competitivă, dar și recreativă.

Autor - Ștefania VESA
25 mai 2026 la 16:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 33 minute
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 42 minute
Rectificarea bugetului local din Cisnădie nu a trecut de Consiliul Local. Primarul avertizează asupra riscurilor pentru transport, salubritate și investiții
Rectificarea bugetului local al orașului Cisnădie nu a fost aprobată în ședința Consiliului Local de marți, 27 octombrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Muzeul Brukenthal îi invită pe sibieni să redescopere istoria cartierului Valea Aurie prin fotografii vechi
Muzeul Național Brukenthal organizează joi, 29 octombrie, de la ora 17:30, o întâlnire dedicată istoriei cartierului Valea Aurie...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
SADU: Elevii Școlii „Samuil Micu” au descoperit cum funcționează Primăria, în cadrul programului „Școala Altfel”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Momeli pentru rozătoare vor fi amplasate în parcurile și zonele verzi din Sibiu
A treia și ultima acțiune de deratizare din acest an va avea loc miercuri și joi, 28 și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Ruxandra Cibu Deaconu, după respingerea legii privind accesul adolescenților la psiholog: „Un copil în pericol a cântărit mai puțin decât o poveste despre castrare chimică””
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu critică respingerea în Senat a unei inițiative legislative care ar fi...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Pictură, ceramică, teatru și muzică, într-un eveniment dedicat persoanelor cu dizabilități, la Casa Artelor din Sibiu
Persoanele cu dizabilități implicate în proiectul „Artă pentru toate simțurile” își vor prezenta lucrările și momentele artistice joi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Primăria SIbiu vrea să acopere o mare parte din consumul de energie pentru iluminatul public cu ajutrul unui parc fotovoltaic de 28 de milioane de lei în Dealul Dăii
Primăria Sibiu a semnat contractul pentru proiectarea și construirea unui parc fotovoltaic în Dealul Dăii, cu o capacitate...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Patru medici sibieni au urmărit la Madrid terapiile care pot schimba tratamentul cancerului
Patru membri ai Secției Clinice de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au participat la Congresul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
Scriitori din întreaga lume vin la Festivalul „Poets in Transylvania”. Trei zile de lecturi și dezbateri, cu intrare liberă
Festivalul „Poets in Transylvania” revine la Sibiu, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cu cea de-a 13-a ediție. Evenimentul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
“Sfântul episcop al Transilvaniei” şi legăturile sale puternice cu Sibiul
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu – Pitești, verificat înainte de deschidere. Peste 2.500 de puncte de monitorizare
Peste 2.500 de puncte de monitorizare, inclusiv senzori și camere inteligente, sunt instalate în tunelul Momaia de pe...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.