📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Elevii clasei a VI-a de la Școala Gimnazială „Samuil Micu” din Sadu au vizitat Primăria Sadu, în cadrul programului „Școala Altfel”. Copiii au avut ocazia să descopere cum funcționează administrația locală, ce responsabilități au angajații instituției și cum sunt luate deciziile care influențează viața comunității.
Vizita a început cu o prezentare generală a activității Primăriei Sadu și a rolului administrației publice locale. Ulterior, elevii au descoperit activitatea fiecărui compartiment și au aflat ce se întâmplă în spatele deciziilor și serviciilor care contribuie zilnic la buna funcționare a comunei.
Prin întrebări și dialog, copiii au înțeles mai bine cum sunt gestionate problemele comunității, cum se iau deciziile la nivel local și cât de importantă este colaborarea dintre administrație și cetățeni.
La finalul vizitei, elevii și-au putut exprima impresiile prin intermediul sistemului digital de feedback amplasat în holul Primăriei Sadu.
„Ne bucurăm să le deschidem ușa Primăriei și să le oferim ocazia de a cunoaște comunitatea dintr-o perspectivă nouă! Credem că astfel de întâlniri îi ajută pe cei mici să înțeleagă mai bine rolul instituțiilor publice și să devină, în timp, cetățeni informați, implicați și responsabili.
Pentru că viitorul comunității se construiește și prin educație, dialog și apropierea dintre oameni și instituțiile care îi reprezintă.
Mulțumim elevilor și doamnei director Cristina Băncioiu pentru vizită și pentru entuziasmul cu care au pornit în această mică incursiune în lumea administrației locale!”, transmite Primăria Sadu.
Activitatea le-a oferit elevilor posibilitatea de a cunoaște administrația locală dintr-o perspectivă practică și de a înțelege mai bine rolul instituțiilor publice în viața de zi cu zi.

Foto: Primăria Sadu
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL