Pălăvrăgeala cu damf de bârfotecă de prin studiourile televiziunilor despre candidații la prezidențiale și blestemățiile pe care le scot pe gură seamănă, uneori, cu schimburile de replici pe care le poți auzi în zona băncilor amplasate în fața blocului, unde gospodarii pun țara la cale. Țățismul de studio a devenit un reper național, ducând nivelul dezbaterii publice mult sub genunchiul broaștei. Am auzit-o, zilele trecute, pe o duduie cu pretenții de moderator întrebând un politician: „Și la ce i-a folosit lui Ciolacu, la alegeri, dacă a mărit pensiile?”. În văzul lumii, duduia acredita ideea trocului electoral intrând în logica și jocul politicienilor. Poate că mulți pensionari care priveau taifasul televizat au înțeles că pensiile lor au crescut pentru că Marcel Ciolacu urma să candideze la prezidențiale și că majorarea nu a fost altceva decât o concesie electorală. Nu contează că formula de calcul de până atunci poate fusese greșită, că s-a făcut o reparație, cert e că recalcularea a venit ca un cec în alb. Cunoscând strategiile politicienilor români e foarte posibil ca momentul majorării pensiilor să nu fi fost întâmplător ales. Mă rog, ne-am obișnuit cu astfel de tactici în ultimii 35 de ani, dar e grav că mulți le privesc ca pe niște semne de mărinimie ale unor politicieni. Ne-am familiarizat prea mult cu nefirescul, cu golăniile unor vremelnice căpetenii politice. Remarca moderatoarei care intrase în măruntaiele jocului politic și încerca să demonstreze că strategia lui Ciolacu nu a fost una de efect, descrie corect o stare de fapt, dar seninătatea cu care a fost rostită spune multe despre felul strâmb în care percepem lucrurile. Șmenul politic, prostirea pe față a electoratului sunt ofensive pe care am ajuns să le privim ca pe niște manifestări firești. Aproape că le confundăm cu normalitatea, cu strategiile legitime ale unui demers electoral. Suntem ca niște lucrători dintr-o vopsitorie al căror simț olfactiv e pervertit sau chiar atrofiat de substanțele cu miros putenic pe care le inhalează zi de zi. În fond, din moment ce știrile despre crime, violuri și scandaluri rup audiența, de ce ne-am mira de felul în care ne raportăm la șoricăriile politicienilor. Suntem îngroziți de perspectiva crizei economice, dar de criza morală care e călare pe noi nu ne pasă, ba chiar o scoatem la horă.