M-am născut fără să știu,
Că într-o zi când n-oi mai fi,
Vă voi privi, acolo-n veșnicie, printre aștri,
Pentru a vă găsi „independența de spirit”, ce ați avut
Pe timpul vieții atâta timp cât ați trăit
Și în taină, cu mâna tremurândă
Vă trimit o lacrimă arzândă
Care să cadă pe al vostru scris
Ce pe mulți în viață ne-a sedus.
Asupra acestui scris oameni din țară s-au aplecat
Dar și mulți din afară
Chiar și o piesă de teatru s-a jucat,
Care mult a și impresionat.
Acum în marea mea nedumerire
Vin printre stele, unde vorbiți numai cu ele,
Vin să vă întreb cu Rășinariul ce ați avut
De l-ați numit „Acel blestemat, acel splendid Rășinari
Acest loc care eliberează și cheamă apoi către sine,
Pentru a strânge laolaltă întreagă viață” ?
Ați iubit copilăria ce v-a adus fericirea paradisului
Pe care l-ați considerat pierdut,
Când, copil plângând, din Rășinari ați plecat.
Coasta Boacii ca pe o icoană ați purtat-o întotdeauna.
Și azi foșnetul brazilor vă așteaptă
Și vă cheamă să va mângâie fața
Izvorul, încă va duce dorul.
Iar Râul Caselor și Râul Stezii,
Unde vă scăldați, când copil erați
Toate s-au îndurerat când din satul drag ați plecat.
Toate s-au mâhnit că în sat n-ați mai revenit.
Să sorbiti o picătură de apă vie,
Ce astâmpăra dorul din noi și setea din mine
Și eu fiind mai departe de Rașinarul iubit,
V-am simțit greaua singurătate ca destin.
Noi cei de acasă citindu-va scrierea,
Am simțit cum inima tresaltă
Văzând că în drumul avut în cale ați căutat,
Trăind adevărul între „Istorie și utopie”
„ Căzând din timp” cu „Silogismele amărăciunii” în brațe
Cu disperarea acelor vremuri trăite în România
Și pretutindeni, unde ați fost
V-ați amăgit și sfârtecat, fiind departe de țară, casă și de neam.
Nu știu dacă pe acest pământ
Ați simțit ce-i dorul sfânt
L-ați căutat pe Dumnezeu
Pe care v-ați supărat mereu,
V-ați simțit încătușat,
Căci spiritul vi l-a legat
Ați fost orgolios,
N-ați văzut cărarea,
Ce vă arată calea.
Bucurie mare ați avut în suflet
Cu muzică lui Bach și Mozart,
Care v-a emoționat și fascinat,
Scrisul sub formă de fragment ni l-ați dat.
Am auzit că erați un om blând,
Ochii vi se înflăcărau
Și glasul vi se schimbă
Când unii români va vizitau
Și vorbeați de vremea ce va să fie
Când schimbarea în România o să vie.
Anii au trecut și dorul pentru scrisul făcut
O să fie în mine tot mai adânc
Trăind cu speranța că în opera-ți scrisă
Vom găși acele idei mărețe rezultate din
„Exerciții de admirație”, „Scrisorile de acasă” și altele.
Eu voi fi glasul lutului de unde v-ați născut.
„Acolo Sus” odihniți-vă în pace
Prin scrisul dăruit m-am hrănit cu ce a fost bun și nobil
Căutând înțelepciunea din care ne-ați șoptit
Aceste gânduri prin care vă trimit o floare
Cu rădăcinile în cer care veșnic va înflori
Pe al dumneavoastră mormânt.
În cinstea scrisului făcut, a operei lăsate,
Primiți aceste modeste reflecții
Că o candelă aprinsă în care m-am conștientizat,
Mărturisind „că… nu sunt nimic în Univers, dar simt că
Singură existența reală este a mea, restul…
Să trecem mai departe, pentru a ne pune
Întrebări metafizice despre lume, Dumnezeu
Și înțelegerea propriului destin”.
prof. Ana Vulcan Chircă
Ștefania VESA
