Reparații pe bulevardul Vasile Milea și lucrări la rețele pe mai multe străzi din Sibiu. Unde vor fi restricții de circulație

Reparații pe bulevardul Vasile Milea și lucrări la rețele pe mai multe străzi din Sibiu. Unde vor fi restricții de circulație

Mai multe străzi din Sibiu intră în șantier în următoarea perioadă, fie pentru reparații la carosabil și trotuare, fie pentru intervenții la rețelele de apă și canalizare. Printre zonele vizate se numără bulevardul Vasile Milea, străzile Viitorului, Cibinului, Verzăriei, Ludoș și Turda, dar și Șoseaua Alba Iulia. Unele lucrări vor impune închiderea traficului sau circulația alternativă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul contractului de întreținere și reparații ale străzilor din Sibiu, se va interveni pe următoarele străzi:

  • Pe bulevardul V. Milea, pe tronsonul dintre intrarea în Sibiu dinspre DN1 și până la Calea Dumbrăvii. Într-o primă etapă se va lucra la trotuarele de pe partea dreaptă a bulevardului, pe sensul spre oraș, pe cealaltă parte trotuarele fiind refăcute anterior. Circulația pietonală va fi deviată de pe trotuar pe un culoar semnalizat pe banda 1 de circulație sau pe trotuarul de pe partea opusă. Ulterior, în perioada 21-30 septembrie, se va freza asfaltul de pe carosabilul celor 2 benzi de pe sensul spre oraș și se va așterne un strat nou, pe celelalte 2 benzi asfaltul fiind înnoit anul trecut.
  • Pe str. Cibinului, pe tronsonul dintre str. Târgu Fânului și Turnului, în paralel cu lucrările la rețeaua de apă executate de SC Apă Canal SA, Primăria va începe reparațiile la trotuare și înlocuirea bordurilor pentru ca, atunci când lucrările la rețele se încheie, strada să poată fi redată cât mai repede traficului. Circulația nu va fi afectată, strada fiind închisă traficului până la sfârșitul lui septembrie.
  • Pe o circulație din spatele sediului Poliției Rutiere situat pe str. Revoluției se vor reabilita carosabilul și trotuarele și se vor crea 2 ieșiri direct în b-dul Milea.

Lucrări la rețelele de apă și canalizare, efectuate de SC Apă Canal SA:

  • În perioada 31 august – 9 octombrie, pe str. Viitorului, pe tronsonul dintre str. Moara de Scoarță și str. Oltului, se va lucra pentru modernizarea rețelei de apă. Pe acest tronson circulația va fi închisă. Pentru asigurarea rutelor ocolitoare, pe str. Moara de Scoarță se va circula în dublu sens, iar parcarea pe această stradă va fi interzisă.
  • Modernizarea rețelei de canalizare pe str. Verzăriei se va prelungi până în 30 septembrie. Pentru execuția acestor lucrări este necesară închiderea traficului pe tronsoanele scurte, pe care se lucrează succesiv.
  • Pe str. Ludoș, la intersecție cu Aleea Călăreților, în perioada 27-29 august se va traversa strada cu noua conductă de apă. Se va circula pe o singură bandă în această zonă, alternativ.

Alte lucrări:

– Pe str. Turda, în dreptul accesului în curtea societății Moara Cibin SA, această firma va realiza branșamente la rețeaua de apă și canalizare în perioada 25 august – 10 septembrie. Va fi necesară traversarea ambelor sensuri ale străzii Turda, cu închiderea succesivă a traficului rutier pe câte o direcție de mers, pentru ocolire folosindu-se cele câteva locuri de parcare din zona afectată de săpături.

– Pe șoseaua Alba Iulia, pe tronsonul dintre str. E. A Bielz și str. Turda, se lucrează la realizarea pentru alimentare cu energie electrică a Unității Militare 02310. Avizul pentru intervenții se prelungește până în 30 septembrie. Vor fi necesare și traversări ale șoselei Alba Iulia, moment în care se vor impune restricții și devieri în circulație.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ștefania VESA
25 august 2026 la 08:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 zi
Preluare responsabilitate deșeuri ambalaje prin Marathonepr.ro – soluție eficientă pentru conformare și optimizarea costurilor companiilor
Companiile care introduc produse ambalate pe piața din România trebuie să respecte reguli clare privind responsabilitatea extinsă a...
Uncategorized
6 min de citit
acum 6 zile
COMUNICAT DE PRESĂ STOICA & ASOCIAȚII obține în instanță, pentru o importantă companie farmaceutică, dreptul de a continua comercializarea...
Uncategorized
3 min de citit
acum 1 săptămână
Cinci mituri despre dinții lipsă pe care specialiștii le aud aproape zilnic
Puțini pacienți ajung la cabinet imediat după ce pierd un dinte. De cele mai multe ori trece un...
Uncategorized
8 min de citit
acum 1 săptămână
De la sloturi clasice la sloturi cu mecanici Megaways: ce s-a schimbat
Sloturile online nu mai arată ca acum 10-15 ani. Dacă ai început cu aparatele clasice, cu trei role...
Uncategorized
5 min de citit
acum 1 săptămână
Ghidul aspiratoarelor Dyson, în funcție de suprafață și locuință: cum alegi modelul potrivit pentru casa ta
Îți place să ai casa curată, dar nu vrei să pierzi ore întregi cu aspiratorul? Atunci alegerea modelului...
Uncategorized
4 min de citit
acum 3 săptămâni
Noile obligații de transparență pentru agențiile de recrutare
OUG nr. 32/2026 privind accesul străinilor pe piața muncii din România introduce reguli mai clare pentru agențiile implicate...
Uncategorized
4 min de citit
acum 3 săptămâni
Jocuri de noroc online și ce contează înainte să alegi
Discuția despre jocurile de noroc din România nu mai este concentrată exclusiv asupra sălilor de la parterul blocurilor....
Uncategorized
13 min de citit
acum 4 săptămâni
Cerere vs Ofertă: De ce mașinile second-hand de calitate se vând rapid în România?
Creșterea industriei vehiculelor second-hand din România a avut loc foarte rapid în ultimii ani ca urmare a schimbării...
Uncategorized
7 min de citit
acum 1 lună
Arheologia digitală: de ce se întorc utilizatorii de divertisment digital spre lumi virtuale care nu mai există
Mitologiile antice, civilizațiile dispărute, lumea dinozaurilor sau universurile inspirate de legende istorice revin constant în jocurile video, sloturile...
Uncategorized
4 min de citit
acum 1 lună
Evolutia jocurilor de noroc in ultimii 10 ani in Romania
Dacă ne uităm în urmă la ultimul deceniu, observăm un paradox fascinant: industria jocurilor de noroc din România...
Uncategorized
5 min de citit
acum 1 lună
Industria jocurilor de casino online atrage constant dezvoltatori noi
Privind oferta cazinourilor online de top, putem vedea că numărul jocurilor crește pe zi ce trece. Operatorii licențiați...
Uncategorized
4 min de citit
acum 1 lună
Ce șanse are România să promoveze în Liga A din UEFA Nations League? 
Selecționata României va juca în grupele noului sezon de UEFA Nations League între 25 septembrie și 17 noiembrie...
Uncategorized
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.