„La izvorul dorului”, în Tălmăcel

„La izvorul dorului”, în Tălmăcel

Ediția a XVIII-a a Festivalului – Concurs de Folclor „La izvorul dorului” se va desfășura sâmbătă, 17 mai, începând cu ora 13, în Tălmăcel și va fi găzduită de Căminul Cultural. Decizia organizatorilor de a schimba locul de desfășurare a prestigioasei manifestări cultural – artistice reprezintă o reîntoarcere la origini, primele ediții fiind găzduite atât la Casa de Cultură din Tălmaciu cât și la Căminul Cultural Tălmăcel.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La ediția din acest an vor participa ansambluri, grupuri folclorice și soliști din 13 județe ale țării, copii și tineri iubitori de folclor, obiceiuri populare și tradiții de la diverse instituții de învățământ, reprezentanți ai unor asociații culturale, așezăminte de cultură sau ai altor entități.

Spectatorii se vor putea bucura de suite de dansuri, melodii populare și folclor autentic din zonele etno – folclorice ale județelor Alba, Argeș, Maramureș, Suceava, Bistrița Năsăud, Vâlcea, Hunedoara, Satu Mare, Dolj, Cluj, Prahova, Bihor și, bineînțeles, Sibiu.

Prin organizarea manifestării, organizatorii își propun să promoveze în rândurile tinerilor folclorul autentic din diferite zone ale țării.

„Folclorul românesc constituie o zestre prețioasă, ce definește identitatea poporului nostru, făcându-l unic și nemuritor. Avem datoria sacră să păstrăm, să valorificăm și să împărtășim frumusețea și varietatea tradițiilor românești autentice”, transmit organizatorii.

Festivalul – concurs de Folclor „La izvorul dorului” este organizat de Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al orașului Tălmaciu.

Foto: Arhivă

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
11 mai 2025 la 11:05
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
România a câștigat procesul pentru Roșia Montană. Sibianul Ion Ariton a fost ministrul care a sprijinit România în arbitraj
România a câștigat definitiv procesul cu compania canadiană Gabriel Resources privind proiectul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 ore
Recomandarea săptămânii | Cătălin Neghină: „Poezia lasă urme”
Actor al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, poet, dramaturg și fost jurnalist cultural, Emil Cătălin Neghină este...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Au mutat tabăra în toiul nopții și au alergat pe munte: cum au ajuns cadeții AFT pe podium la Mountain Challenge Competition
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 17 ore
Demers artistic inedit: „Oraşul Imprimat”
Expoziția „Orașul Imprimat” a adus un suflu nou în viața culturală a Sibiului. Evenimentul reprezintă rezultatul primului proiect...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 19 ore
Sibiul se iluminează în albastru de Ziua Mondială a Diabetului
Ziua de 14 noiembrie este dedicată luptei împotriva diabetului zaharat la nivel internațional. A fost marcată pentru prima...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 19 ore
Dan Perjovschi și elita mondială a artelor vizuale, în dialog la Forumul Medierii Culturale 2026
Cluj-Napoca, în spațiul regenerat al Pavilionului Tinerilor (Parcul Feroviarilor), găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Forumului Medierii Culturale,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
Voleibalistele de la CSU Sibiu obţin al treilea succes consecutiv şi urcă pe locul secund
Echipa sibiană s-a impus, sâmbătă, în Sala ”Transilvania”, cu 3-1 în faţa formaţiei CS Mara Baia Mare, în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
ACS Mediaş pierde derbiul cu Corona, la revenirea pe Stadionul ”Gaz Metan”. 4.000 de spectatori în tribune
Echipa din Mediaş a cedat cu 2-0 în faţa Coronei Braşov, cele douăechipe făcând rocada în fruntea clasamentului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
Interul câştigă în mocirla de la Săcele şi rămâne pe loc de play-off
Echipa din Sibiu s-a impus, în aceatsă după-amiază, cu 2-1 la Săcele, în etapa a XIII-a a Ligii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 22 ore
Cinematograful „Pacea” ar fi împlinit anul acesta 90 de ani sau pe când sibienii mergeau la film la „Corso”
Tot nimerind momente aniversare mai puțin omagiate și mai puțin promovate cu tam-tam-ul aferent, ne-a ieșit că anul...
Actualitate
• 13 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 23 ore
Calendarul, măsura timpului nostru
Ne apropiem rapid de finalul lui 2026, gata să rupem și ultima filă calendaristică. Câte suflete au făcut...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
Silvoterapia, sursă de sănătate și motor de dezvoltare, la Sibiu
Într-o lume tot mai accelerată, în care stresul cotidian și deconectarea de la mediul natural devin provocări majore...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.