Fie ploaie, fie vânt, tot cu ventilatorul…

Se putea? Păi nu se putea, că n-am fi fost noi dacă era altfel. Maeștri emeriți ai aruncatului cu mucozități în ventilator, unii dintre politicienii noștri au reușit, și în acest an, să transforme Ziua Națională într-un circ, căruia nu-i putem spune ieftin, căci personajele cu pricina costă foarte mult bugetul statului. De la ședința solemnă din Parlamentul României, poluată fonic de urletele senatoarei Șoșoacă, până la tânguielile unor lideri politici care jeleau amarnic pentru că nu au fost invitați la ceremoniile de 1 Decembrie, o parte din clasa politică a făcut tot ce a putut pentru a ne convinge că boala asta nu are leac. Au fost politicieni care nu s-au tăvălit pe jos zbierând ca din gură de șarpe, nu au lăcrimat teatral, dar ne-au chinuit cu niște discursuri rostite în limba de lemn, așa cum ne siluia, pe vremuri, nea Nelu când se căznea să grăiască în engleză. Au băgat capul în poză și unii dintre artiștii de o vară pe care îi recomandă mai degrabă tarifele practicate pentru prestații decât talentul și au rostit niște platitudini de ai fi zis că au secat toate izvoarele inspirației. Multă, foarte multă ipocrizie am putut vedea la cei ce au dorit să glăsuiască în public, la cei ce au bifat niște evenimente de ochii lumii, întorcându-se apoi la meschinăriile și ciorovăielile cele de toate zilele. În lumea de dincolo de aerul oficial, românii s-au bucurat cum au putut de salba de zile libere, petrecând după gusturi, chef și posibilități. Oricum, până și în vâltoarea parangheliilor câmpenești sau de incintă, puteai întrezări un grăunte mai sincer de patriotism decât în sforăitoarele discursuri pe care politicienii s-au simțit datori să le lase slobode să li se prelingă printre buze și dinții încleștați de atâta război. În foarte mulți dintre anii ce au trecut, vremea nu a fost deloc prietenoasă în 1 Decembrie, arătându-se ba mohorâtă, ba cețoasă, ba rece de-ți tăia pofta de iahnie și vin fiert împărțite prin piețe publice. O fi vrut să fie în ton cu starea de spirit a românilor. Doar prefăcătoria patrioților de serviciu, îmbrăcați în salopete de partid e zglobie, țopăitoare, însă cu toate astea, nu reușește să îi păcălească pe prea mulți. La peste 30 de aniversări ale Zilei Naționale pe 1 Decembrie, reușim să ne menținem departe de spiritul unității și, mai ales, de acea decență elementară, care ne-ar putea așeza în rândul țărilor ceva mai ferchezuite pe la apucături. La noi, scandalurile, orgoliile, meschinăria și ipocrizia sunt mereu în sărbătoare și nu se trag la un pui de somn nici măcar de Ziua Națională. Toți îmbătrânim, doar meltenismul rămâne tânăr și plin de vigoare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
01 decembrie 2022 la 13:47
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
O încălzire globală, pusă la rece
Sunt momente în care regret că m-am grăbit cu schimbul de haine groase și mi-am băgat ghetele la...
Editorialul zilei
3 min de citit