Consilierului local îi poți bate mai lesne obrazul decât parlamentarului

Pentru că tot s-a vorbit săptămâna trecută despre hotărârile votate în Consiliul Local, dezbaterile au inclus și rolul pe care-l au aleșii. Unii s-au grăbit să le atribuie puteri depline, alții, mai temperați, au pledat pentru statutul lor de voce și trimis al comunității.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Da, consilierul local este un reprezentant al comunității, e parte din vocea acesteia. Teoretic, el reprezintă interesele cetățenilor, fiind un avocat al lor. La fel ca în cazul parlamentarelor, alegerile locale sunt prilej de negociere, promovare a unor membri de partid așezați pe locuri eligibile. Pentru că la noi se votează partide și nu oameni, formațiunile cu lipici la electorat pot pune pe lista de consilieri pe oricine, căci „vracul” bate uninominalul. Dacă în orașe mai e cum mai e, iar pe liste regăsim și oameni cu ceva habar de administrație, în comunitățile mai mici ajung în legislativul local și inși care nu pricep o iotă din ceea ce se întâmplă în forul din care fac parte. Ideal ar fi ca orice consilier local să țină legătura cu cetățenii, să interacționeze cu ei, să cotrobăie printre nemulțumirile lor și, în final, să încerce să dreagă ceea ce nu funcționează.

Cum însă idealul e ideal și realitatea, realitate, statutul de consilier local seamănă, de multe ori, ce cel de parlamentar. Uneori, aleșii locali ai unui partid votează la comanda formațiunii din care fac parte, leagă alianțe de conjunctură, negociază mici privilegii, adică au preocupări ce nu-i privesc pe cei ce i-au trimis în consiliile locale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nu de puține ori am văzut proiecte de hotărâre aberante votate la vrac, în virtutea unor colaborări politice, la fel cum am fost martori la destule respingeri de propuneri constructive, bazate pe orgolii și adversități politice. De prea multe ori, aidoma parlamentarului, consilierul local (tot un fel de parlamentar, dar la scară mai mică) se pune în slujba jocurilor politice, abandonând interesul alegătorului aflat în imediata lui vecinătate. Spre deosebire de parlamentarul care împărățește la București, alesul local e mai lesne de luat la întrebări, de tras de mânecă, fiindcă viețuiește, mai tot timpul, în comunitate. Bineînțeles, trebuie să aibă cine să îl ia la întrebări atunci când tropăie pe arătura politică. Responsabilizarea alesului local e mult mai simplă decât cea a parlamentarului, cu condiția ca simțul civic să se dezmorțească atunci când e nevoie. Dar și atitudinea asta poate fi încadrată în categoria „ideal ar fi”.

Autor
30 septembrie 2024 la 09:58
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
O încălzire globală, pusă la rece
Sunt momente în care regret că m-am grăbit cu schimbul de haine groase și mi-am băgat ghetele la...
Editorialul zilei
3 min de citit