Comuna Sadu se va înfrăți cu o comună din Ungaria

Comuna Sadu se va înfrăți cu o comună din Ungaria

Prezent, în calitate de membru al delegației Asociației Comunelor din România, la Conferința Internațională „Înfrățirile – instrument de dezvoltare locală”, desfășurată la Karlsruhe (Germania), în perioada 9 – 11 decembrie, primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a semnat, alături de primarul comunei Pilisborojeno (Ungaria), Balazs Tömöri , acordul de înfrățire dintre cele două localități, în cadrul Summitului Consiliului European al Municipalităților și Regiunilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Imediat după semnarea documentului, primarul Valentin Ivan a anunțat evenimentul pe pagina sa de facebook, menționând următoarele: „Am profitat de acest context, în care regiunile sunt puse în valoare, pentru a ne afirma angajamentul față de cooperare și dezvoltare continuă. Comuna Sadu a demonstrat nu doar că dispune de instrumentele necesare pentru inovație și progres, ci și că, prin eforturi comune, am reușit să atingem și să depășim obiective ce păreau, la un moment dat, imposibile. Învățăm și împărtășim ceea ce am învățat cu fiecare ocazie, pentru că doar astfel putem construi un viitor prosper și rezilient. Sunt onorat să mă aflu aici și mândru să pot reprezenta comuna noastră și moștenirea culturală profundă. De astăzi, comuna Sadu a mai câștigat un „frate” în parcursul său spre progres, dezvoltare și bunăstare”.

Primele contacte oficiale pentru încheierea acordului de înfrățire între comunele Sadu și Pilisborosjeno (Ungaria) au avut loc în urmă cu mai puțin de o lună, la un eveniment transnațional organizat la Mátészalka – Ungaria.

Semnarea acordului de înfrățire reprezintă doar un pas intermediar pentru realizarea unei înfrățiri oficiale.

Autor - Dan FRÂNCU
11 decembrie 2024 la 12:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 9 minute
Târgul de Carte Gaudeamus revine de joi în Piața Mare
Evenimentul este organizat de Radio România, prin postul Radio România Cultural, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
BRUIU: Sărbătoarea comunei în Ziua de Sfânta Maria
Sute de locuitorii din comuna Bruiu şi invitaţii lor au lăsat grijile deoparte, sâmbătă, şi au petrecut de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
Recomandarea săptămânii | Istoricul Mariana S. Țăranu: „Război în Europa. Ucraina, România și Republica Moldova în fața agresiunii ruse”
Istoric al comunismului și Europei de Est, dr. Mariana S. Țăranu, î.șef Serviciu Județean Sibiu al Arhivelor Naționale,...
Actualitate
2 min de citit
acum 14 ore
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 16 ore
ŞURA MICĂ: Oameni, tradiție și comunitate în sărbătoare
Locuitorii din Şura Mică şi oaspeţii lor au petrecut astăzi, de Sfânta Maria, în cadrul evenimentului „Zilele comunei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 18 ore
„ASTRA în Festival”, în sărbătoare de Sfânta Maria
Mii de sibieni şi turişti au ales să petreacă, astăzi, o zi de relaxare în CNM ASTRA, de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 19 ore
InfoCons lansează Centrul de Protecția Consumatorilor în Domeniul Energiei
Într-o perioadă în care subiectul energiei electrice și al facturilor la curent se află zilnic în atenția consumatorilor,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
15 august, zi de mare sărbătoare pentru ortodocșii sibieni. Părintele Bogdan Fluieraș: „Vorbiți-i în rugăciune despre bucuriile voastre, dar mai ales despre ceea ce vă doare”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 21 ore
Accident pe strada Unirii din Cisnădie. O femeie de 86 de ani, transportată la spital
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, pe strada Unirii din Cisnădie, după ce un triciclu condus de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 22 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Patru persoane, între care doi copii, au ajuns la spital după un accident pe A1, la Săliște
Patru persoane, între care doi copii de 2 și 6 ani, au fost transportate la spital sâmbătă dimineața,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 zi
Primăria Mediaș recomandă respectarea regulilor de siguranță împotriva incendiilor în perioadele secetoase și caniculare
În aceste perioade cu temperaturi ridicate, secetă și vegetație uscată, autorităţile locale recomandă maximă responsabilitate, respectarea normelor de...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.