RĂȘINARI: Comunitatea are un nou Cetățean de Onoare

RĂȘINARI: Comunitatea are un nou Cetățean de Onoare

Primăria și Consiliul Local Rășinari au acordat de curând un nou titlu de onoare al comunității. Este vorba despre inginerul Adrian Vasile Pârpăriță Rudeanu, căruia cunoscuții și prietenii îi spun Emil.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Distincția i-a fost oferită chiar în perioada Festivalului Brânzei și al Țuicii, desfășurat în ultimul weekend din luna august, în cadrul ceremoniei de deschidere. Inginerul Pârpăriță a primit distincția purtând costumul popular specific Rășinariului.

„Este alături de noi de foarte mult timp. S-a implicat foarte mult în activitățile Primăriei, ale comunității, fiind alături și de Biserică, de școli, de dansatori”, susține primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur.

„Vă mulțumesc pentru deosebita onoare pe care mi-o faceți. Să știți că eu sunt dator aici, la Rășinari! Onoarea am învățat-o de la voi, educația mea e de aici. Am rămas dator comunei și, cât am putut, am făcut câte un lucru bun comunei. Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a adus până acum aici și vouă că sunteți aici”, au fost cuvintele noului Cetățean de Onoare al comunei Rășinari.

Laudatio pentru inginerul Pârpăriță a fost citit de Șerban Țichindelean, fostul director al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cu rădăcini puternice în comuna Rășinari, dar și un apropiat al noului Cetățean de Onoare al Rășinariului.

Un om apreciat de o comunitate întreagă

Vă prezentăm mai jos fragmente din laudatio prezentat de Șerban Țichindelean în fața rășinărenilor, în care sunt evidențiate relația acestuia cu oamenii din Rășinari și cu administrația publică locală.

„Sunt momente în viață în care cuvintele par prea puține pentru a cuprinde emoția pe care o simți. Pentru familiile noastre, Pârpăriță-Rudeanu, Ciuceanu și Țichindelean, ziua de astăzi este un asemenea moment. Mulțumesc Consiliului Local al Comunei Rășinari și dumneavoastră, domnule primar Bogdan Bucur, pentru hotărârea și gestul deosebit de a-i acorda vărului nostru, inginer Adrian Vasile Pârpăriță Rudeanu, titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Rășinari.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Este o recunoaștere care ne emoționează profund, nu doar pentru că vine după o viață de 82 de ani, ci mai ales pentru că vine la timpul potrivit: cât timp omul care a făcut bine poate să audă, să înțeleagă și să simtă recunoștința comunității sale.

Cu ceva timp în urmă, am avut onoarea să vă adresez un mesaj, domnule primar, prin care vă rugam să aveți în vedere ca această recunoaștere să fie primită cât încă Emil (așa îi spunem noi, familia) este printre noi. Iar dumneavoastră ne-ați îndeplinit acest gând minunat. Am făcut-o dintr-o convingere sinceră: oamenii care au făcut bine semenilor lor merită să știe că binele lor nu a fost uitat.

Astăzi, vă mulțumesc că ați ascultat această rugăminte și că ați transformat-o într-un gest atât de frumos. De asemenea, mulțumim consilierilor locali ai comunei Rășinari. Mulțumiri speciale domnului consilier local Petru Păcurar, care, la îndemnul unei familii deosebite din comuna noastră (nu are importanță numele), a avut inițiativa și a înțeles cât de importantă ar fi pentru Emil acordarea acestui titlu onorabil.”

Mesaj din inimă

Viața l-a purtat pe inginerul Pârpăriță în multe locuri, dar acesta a rămas cu Rășinariul în suflet.

„Adrian Vasile Pârpăriță Rudeanu a rămas, sufletește, fiul acestei comune, chiar dacă viața l-a purtat și l-a așezat departe de Rășinari, la București.

Locul în care trăiești îți poate deveni domiciliu, dar locul în care îți sunt rădăcinile îți rămâne pentru totdeauna acasă. Iar Emil nu și-a uitat niciodată rădăcinile.

De-a lungul anilor, prin priceperea, munca, generozitatea și implicarea sa, a făcut numeroase lucruri pentru oameni, pentru concetățenii rășinăreni și pentru comunitatea din care face parte. Poate că unele dintre aceste fapte nu au fost niciodată spuse cu voce tare și poate că unele nici măcar nu au fost cunoscute de toată lumea. Dar binele adevărat nu se face pentru aplauze. Se face pentru că așa simți că trebuie. Și tocmai de aceea această distincție are astăzi o valoare aparte.

Domnule primar, stimați consilieri locali, vă mulțumim că ați ales să nu lăsați ca faptele unui om să fie recunoscute doar atunci când el nu mai poate primi această recunoștință. Pentru noi, familia lui Emil, această zi înseamnă o mare bucurie și o profundă emoție.

Dar, în același timp, ne amintește cât de important este să nu amânăm recunoștința și să le spunem oamenilor cât de mult îi prețuim atunci când încă îi avem aproape.

Viața ne învață că, uneori, lăsăm pentru prea târziu cuvintele pe care ar fi trebuit să le spunem la timp unui om: «mulțumesc», «te prețuiesc», «te respect».

Astăzi, Emil are privilegiul și bucuria de a auzi aceste cuvinte și de a primi această recunoaștere în timpul vieții. Iar pentru noi, acesta este poate cel mai frumos sens al acestei zile: să nu lăsăm recunoștința pentru mâine, ci să o dăruim astăzi celor care au meritat-o prin viața și prin faptele lor. Este, după părerea mea, una dintre cele mai frumoase forme de respect pe care o comunitate o poate arăta unui concetățean al său. Iar ție, dragă văr, îți spunem astăzi câteva cuvinte din inimă.

La 83 de ani, primești nu doar o diplomă și un titlu, primești o confirmare că drumul pe care l-ai parcurs nu a fost unul trecut în uitare. Primești recunoștința locului tău de suflet, primești respectul oamenilor cărora le-ai dăruit numai bine.

Și, poate mai presus de toate, primești bucuria de a vedea că Rășinariul nu te-a uitat, iar tu nu ai uitat niciodată Rășinariul.

Să porți acest titlu cu aceeași modestie cu care ai făcut lucrurile bune de-a lungul vieții”, a continuat Șerban Țichindelean.

Un fiu devotat al comunei

„Să te bucuri de această zi alături de noi toți, alături de prieteni și de oamenii acestei comune, care îți spun astăzi, prin această distincție: «Îți mulțumim! Te respectăm! Ești unul dintre noi!».

Îți mulțumim ție, Emil, pentru tot ceea ce ai făcut de-a lungul vieții și pentru felul în care ai rămas legat de locul în care ai început povestea vieții tale. Să ne bucurăm împreună de această zi și să păstrăm în suflet un adevăr simplu:

Oamenii care fac bine merită să fie onorați cât timp sunt printre noi. Iar astăzi, Rășinariul face acest lucru. Cu respect, cu recunoștință și cu emoție. Și poate că nu există un mod mai frumos de a încheia această zi decât prin cuvintele celui mai cunoscut fiu al Rășinariului, Octavian Goga:

«La noi sunt codri verzi de brad
Și câmpuri de mătasă…»

Aș continua eu cu propria creație:

«ȘI OAMENI MINUNAȚI, CU DORURI MARI ȘI
SUFLETE DE FRAȚI!»

Pentru că, oriunde ne-ar purta viața, există un loc de care sufletul nostru rămâne legat pentru totdeauna. Iar pentru Emil, acel loc este Rășinariul. Iar astăzi, Rășinariul îți întoarce, prin această onoare, o parte din recunoștința pe care tu i-ai purtat-o de-a lungul vieții”, a încheiat Șerban Țichindelean.

Foto: Răzvan NEGRU

Autor - Cosmin PAL
10 septembrie 2026 la 14:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 2

  1. daniela

    FRUMOASE CUVINTE, FELICITĂRI DOMNULE DIRECTOR DR. ȚICHINDELEAN

  2. Traian

    Domnul Doctor Tichindelean felicitări, am avut onoarea să va cunosc, Om de mare Omenie și Ajutor, un mare Caracter, devotat mult profesiei, Dumnezeu sa va dea sănătate și numai bucurii, Ați faurit in viata o profesie respectabila si o familie de admirat

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 minute
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 19 minute
Rectificarea bugetului local din Cisnădie nu a trecut de Consiliul Local. Primarul avertizează asupra riscurilor pentru transport, salubritate și investiții
Rectificarea bugetului local al orașului Cisnădie nu a fost aprobată în ședința Consiliului Local de marți, 27 octombrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Muzeul Brukenthal îi invită pe sibieni să redescopere istoria cartierului Valea Aurie prin fotografii vechi
Muzeul Național Brukenthal organizează joi, 29 octombrie, de la ora 17:30, o întâlnire dedicată istoriei cartierului Valea Aurie...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
SADU: Elevii Școlii „Samuil Micu” au descoperit cum funcționează Primăria, în cadrul programului „Școala Altfel”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Momeli pentru rozătoare vor fi amplasate în parcurile și zonele verzi din Sibiu
A treia și ultima acțiune de deratizare din acest an va avea loc miercuri și joi, 28 și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Ruxandra Cibu Deaconu, după respingerea legii privind accesul adolescenților la psiholog: „Un copil în pericol a cântărit mai puțin decât o poveste despre castrare chimică””
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu critică respingerea în Senat a unei inițiative legislative care ar fi...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Pictură, ceramică, teatru și muzică, într-un eveniment dedicat persoanelor cu dizabilități, la Casa Artelor din Sibiu
Persoanele cu dizabilități implicate în proiectul „Artă pentru toate simțurile” își vor prezenta lucrările și momentele artistice joi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Primăria SIbiu vrea să acopere o mare parte din consumul de energie pentru iluminatul public cu ajutrul unui parc fotovoltaic de 28 de milioane de lei în Dealul Dăii
Primăria Sibiu a semnat contractul pentru proiectarea și construirea unui parc fotovoltaic în Dealul Dăii, cu o capacitate...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Patru medici sibieni au urmărit la Madrid terapiile care pot schimba tratamentul cancerului
Patru membri ai Secției Clinice de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au participat la Congresul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
Scriitori din întreaga lume vin la Festivalul „Poets in Transylvania”. Trei zile de lecturi și dezbateri, cu intrare liberă
Festivalul „Poets in Transylvania” revine la Sibiu, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cu cea de-a 13-a ediție. Evenimentul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
“Sfântul episcop al Transilvaniei” şi legăturile sale puternice cu Sibiul
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu – Pitești, verificat înainte de deschidere. Peste 2.500 de puncte de monitorizare
Peste 2.500 de puncte de monitorizare, inclusiv senzori și camere inteligente, sunt instalate în tunelul Momaia de pe...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.