Ce s-ar face ei fără nenorocirile altora?

Ce nevoie mai avem de guverne în România, când nenorocirile îndeplinesc această funcție cu fatală punctualitate? În 2015 au murit zeci de oameni la ”Colectiv”, după care s-au declanșat controale în toate boacăzele cu pretenții de club, în toate hrubele unde se organizau petreceri, concerte etc. Bineînțeles, s-a făcut puțină vâlvă pentru impresia artistică populară, după care s-a reintrat în anormalitate. Au fost bifate câteva demisii, niște demiteri, trimiteri în judecată, însă, fundamental, nu s-a schimbat nimic. După câțiva ani, mai mulți pacienți au ars într-un spital, ceea ce a dus la alte încordări de mușchi populiste, sub formă de controale, angajamente etc. Bineînțeles, nu s-a rezolvat nimic. Din nou presa a fost marele beneficiar al nenorocirii, inventariind zeci de verificări ale instalațiilor electrice din spitalele patriei. Ciclic, alte și alte drame au învolburat apele societății românești, dând posibilitatea corpurilor de control să puncteze la capitolul imagine. Descoperirea azilelor groazei și orfelinatelor în care copiii erau chinuiți a fost urmată, bineînțeles, de niște descinderi spectaculoase, cu efect pe termen scurt. Accidentul de la 2 Mai i-a scos din amorțeală, tot de ochii lumii, pe unii dintre cei ce ar trebui să lupte zi și noapte cu fenomenul consumului de droguri. Bifăm și aici câteva capturi, dar nu ne închipuim că situația se va îmbunătăți fundamental în privința diminuării teribilului flagel. Poporul vrea răzbunare, vrea curățenie (pe bună dreptate), iar autoritățile îi oferă câte o firimitură din aceste dorințe legitime. Explozia de la Crevedia a dus, inevitabil, la o șarjă de controale și la redescoperirea bombelor cu ceas pe lângă care trecem zi de zi, unele dintre ele la doi pași de case, blocuri sau instituții. Dacă nu se întâmpla nenorocirea de la Crevedia nu le-ar fi băgat nimeni în seamă și, probabil că, un accident similar ar fi pus pe hartă o altă localitate. Și de această dată se va bate toba câteva zile pe tema pericolului stațiilor GPL, după care alte belele își vor face loc în capul listei știrilor morbide. Să nu îmbătăm cu apă rece crezând că după acest episod tragic va fi instaurată normalitatea. Au trecut 8 ani de la ”Colectiv” și nu avem un spital de arși, fiiind nevoiți să trimitem pompierii răniți la Crevedia prin spitalele Europei. Asta, după ce se jurau atunci toți politicienii că își vor uni forțele pentru amenajarea unei astfel de unități medicale. Privind către această scurtă retrospectivă, constatăm că majoritatea controalelor de proporții au fost generate de nenorociri soldate cu pierderi de vieți omenești. Ceea ce înseamnă că, așa cum spuneam la început, în țara asta nenorocirile sunt cele care fac regulile.   

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
29 august 2023 la 12:34
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 18 ore
Cine încălzește războiul rece dintre bugetari și mediul privat
De parcă ar purta pe umeri un blestem, românii se trezesc, ciclic, în mijlocul unor dihonii sociale. E...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Cine a luat în stăpânire străzile Sibiului
Până mai ieri credeam că doar pe rețelele de socializare s-au înfierbântat mințile, că prezidențialele prigoneau luciditatea acolo...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Benzinăriile și firmele de pompe funebre. Ești „tuns” și viu, și mort
Din ianuarie trăim cu sabia majorărilor de preț și dări deasupra capului. La început amenințările au fost timide,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit