Vasile Goldiș a fost fruntaș al generației de intelectuali progresiști din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și a primei părți a secolului următor.

Omul  politic, pedagogul  și publicistul Vasile Goldiș s-a născut în Arad în 24 noiembrie 1862. După studiile gimnaziale urmează liceul teoretic din localitatea de baștină pe care îl absolvă ca șef de promoție dovedind aptitudini excepționale pentru istorie, literatură și filozofie. Începând cu anul 1881 devine student al Universității din Budapesta (Facultatea de Litere și Filosofie (1881-1882 și 1884-1885), beneficiind de o bursă din partea Episcopiei Ortodoxe Române din Arad precum și a Universității din Viena (1882-1884). În anii studenției la Budapesta și Viena este implicat în activități specifice din cadrul societăților studenților români Petru Maior și România Jună. La aceasta din urmă a funcționat ca membru al Comisiei literare („Telegraful Român”, anul 31, 1883, nr. 136, p. 545).

A activat în învățământ, profesor la Institutul pedagogic din Caransebeș, unde devine un conferențiar redutabil, abordând subiecte interesante de cultură. O primă temă, dintr-un ciclu mai larg de conferințe, a fost dedicată marelui filolog Timotei Cipariu („Familia”, anul 23, 1887, nr.46, p. 550). Mutat la Brașov de câtăva vreme, unde ocupă o catedră constituită din ore de istorie, limba latină și limba maghiară, se deplasează și participă la Adunarea generală din Caransebeș a Societății pentru fond de teatru român. Cu acest prilej face cunoscut un studiu literar intitulat Pesimismul în  poeziile lui Eminescu care „… s-a ascultat cu cea mai mare atenție și la sfârșit fu acoperit de aplauze” („Familia”, anul 15, 1889, nr. 39, p. 464). În acest context amintim  că Vasile Goldiș face parte din conducerea societății de teatru unde ocupa postul  de secretar II, președinte de facto și de drept era orădeanul Iosif Vulcan („Telegraful Român”, anul 44, 1896, nr. 109, p. 435).

La Brașov desfășoară o rodnică activitate. Traduce  Istoria Ungariei de Ludovic Mangold, din limba maghiară în limba română, tipărind-o la Editura librăriei I.Ciurcu din localitate. Publică împreună cu Vasile Glodaru o Istorie universală (1890), recenzată de Iosif Blaga („Transilvania”, anul XXIII, 1892, nr. 6, p. 174-178). Alte lucrari realizate în mediul cultural brașovean sunt: Sintaxa limbei latine destinată claselor III și IV din învățământul gimnazial și Elemente de constituția patriei sau Drepturile și datorințele cetățenești pentru școalele poporale, tipărite tot la I.Ciurcu et Comp. În perioada de referință (1889-1901), îndeplinește și funcția de secretar al Societății pentru fond de teatru român, inițiativă  ce-și avea, în acea vreme, sediul în orașul de la poalele Tâmpei. Participă la întreaga viață culturală a localității. Amintim în acest sens subscrierea, alături de Virgil Onițiu, Axente Banciu, Timotei Popovici, Andrei Bârseanu ș.a., unei sume de bani pentru ridicarea unui monument comemorativ lui Andrei Șaguna. Participă la sfințirea Bisericii din Brașov-Cetate, în compania lui Elie Cristea, viitorul Patriarh („Telegraful Român”, anul 47, 1899, nr. 62, p. 249) și exemplele pot continua. 

Aici, la Brașov, i-a avut elevi și pe Octavian Goga și Ioan Lupaș. Despre ultimul, Goldiș scria: „Domnul dr. Ioan Lupaș, azi protopopul Săliștei, a fost unul dintre cei mai iubiți elevi ai mei. Iubirea și stima mea față de dânsul nici astăzi nu s-a schimbat. E aceeași ca mai nainte. Îl țin de unul din cei mai vrednici bărbați ai noștri”.

La Arad devine secretar al Episcopiei Ortodoxe Române și, mai apoi, profesor și director al Școlii Superioare de Fete. Tot în orașul de pe malurile Mureșului devine membru și acționar al Institutului (financiar-n.n.) „Victoria” („Telegraful Român”, anul 54, 1906, nr. 20, p. 85).

 Este autorul unei serii de articole menite a impulsiona, în ansamblu, viața culturală românească din Transilvania. Chiar dacă la începutul secolului XX, părăsește Brașovul, nu încetează a mai colabora la „Luceafărul” și „Tribuna”. Prin scrierile sale publicistice, Goldiș aduce o însemnată contribuție la lupta pentru drepturile politice ale națiunii sale. La Arad, publicația „Poporul Român” apărea sub direcția lui Vasile Goldiș. A colaborat și la „Anuarul Societății pentru crearea fondului de teatru român ”, alături de Iosif Vulcan, Valeriu Braniște ș.a.; la „Cuget românesc” și „Tribuna” din Arad.

 A fost deputat în Parlamentul din Budapesta, adoptând tactica activismului politic. În 18 noiembrie/1 decembrie 1918, marele român a citit Rezoluția Adunarii Naționale de la Alba Iulia, un fulminant discurs în care a susținut inevitabila dezmembrare a monarhiei austro-ungare și imperioasa necesitate a Unirii Transilvaniei cu România. A fost deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „Tuturor românilor  din Transilvania, Banat și Țara Românească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918. A fost și deputat în Parlamentul român din partea Partidului Național Român, reprezentant al cercului Radna.

A fost ministru al Instrucțiunii Publice în Consiliul Dirigent de la Sibiu.  Goldiș este unul din cei mai înzestrați  cărturari ai Transilvaniei cu „ o inteligență în neîntrerupta căutare a adevărului. O fire capabilă să-și revizuiască tradiționalismul să-și înnoiască credințele în lumina concepțiunilor progresiste ale veacului”. Meritele i-au fost recunoscute  prin nominalizarea ca Membru de onoare al Academiei Române  (1919).

În perioada interbelică, Vasile Goldiș, a făcut parte din guvernele de la București conduse de I.C. Brătianu (1918-1919), Artur Văitoianu (1919-1920), Alexandru Averescu (1920-1926), fiind și deputat al Partidului Național Român din Transilvania în Parlamentul de la București. La 2 mai 1926, în cadrul congresului Partidului Național Liberal Român, convocat la Sibiu din inițiativa lui Vasile Goldiș, este ales președinte al acestei formațiuni politice și declară, că rupe ralațiile cu Iuliu Maniu, care avea în vedere fuziunea Partidului Național Român cu Partidul Național Țărănesc din Vechiul Regat. 

Între 1923-1932  deține funcția de președinte al Asociațiunii Astra. În această postură a selectat metodele de muncă pentru a-i asigura prosperitate maximă. În calitate de membru, făcea parte din Comisia istorică a Asociațiunii cu sediul la Sibiu,  alături de Iosif Sterca-Suluțiu, Ioan cavaler de Pușcariu, Augustin Bunea.

 La doar trei decenii de viață exprimă crezul său, la care achiesăm fără tăgadă: „… pentru mine cel ce se naște român și nu rămâne român în toate împrejurările vieții, este un  om de nimic!” („Tribuna”, anul X, 1893, nr. 64, p. 258). 

Înaintat în vârstă și bolnav, Goldiș demisionează din conducerea Asociațiunii  („Foaia Poporului”, anul 39, 1931, nr. 36, p. 3), neacceptată de astriști. După câteva luni  se retrage total din orice activitate.

Se stinge din viață la 10 februarie 1934 și este înhumat în cimitirul Eternitatea din Arad.  Cu ocazia înmormântării i s-au organizat funeralii naționale. Axente Banciu,  un fost elev de-al său de la Brașov, devenit mult mai târziu Membru al Academiei Române, nota cu ocazia acestui trist eveniment: „ S-a mai stins un far din puținele, foarte puținele, spre care, în dezorientarea din pâcla groasă în care ne izbim și îmbrâncim unii pe alții, se îndreptau cu încredere privirile și gândurile Ardealului. Firește, nu ale celui care-ți sare-n ochi: ale Ardealului trepăduș, voiajor, demagog, declamator, cu foarte modeste resurse morale și intelectuale -când sunt- dar cu atât mai îndrăznețe pretenții la situații și beneficii, ci ale Ardealului din planul al doilea, ale Ardealului de pe șantier, absent de la banchetele răsunătoare, ale Ardealului tăcut, robotaș constructiv, care nu iese-n evidență decât în ceasurile grele, hotărâtoare pentru soarta lui și-a fiilor lui și care după ce-și face datoria, se-ntoarce iarăși la brazdă, la ocupația lui, oricât de  modestă ar fi fost aceasta și oricât de mare ar fi fost fapta pe care a săvârșit-o, oricât de înaltă misiunea pe care a avut-o” (articolul: †Vasile Goldiș, în: „Țara Bârsei”, anul VI, 1934, nr. 2, p. 134).

 Amintind faptele marelui român, învățăm cum trebuie să ne iubim neamul!