Când „Libertatea” nu e doar un nume de ziar

Le place sau nu unora, bună sau rea, presa a fost și rămâne o supapă ce reglează derapajele și nevoia de informare. Firește, ca orice pădure cu uscături, și în desișul media și-au găsit loc viețuitoare cu apucături de hienă, de vulpe ori de coțofană, însă mai există rațiune în această breaslă, astfel încât publicul care își dorește să fie corect informat are de unde să înfulece știri cu cap și coadă, netrecute prin rântașul exagerării. M-am bucurat să văd că două redacții din București („Gazeta Sporturilor” și „Libertatea”) au luat public atitudine față de ceea ce ei au numit încercări de imixtiune ale patronilor din Elveția, în politica editorială. Nu intru în măruntaiele conflictului, nu împărțim noi dreptatea, ci fotografiem gestul public, purtător al unui mesaj de unitate profesională. Dacă zeci de angajați dintr-un trust de presă se solidarizează cu un coleg, căruia se spune că i s-a pus în vedere să plece din redacție, înseamnă că mai există oarece verticalitate în această breaslă. Cei ce lucrează în media știu că e criză de oameni care au habar de meserie, așa că – probabil – nemulțumiții și-ar găsi oricând un loc de muncă. Nu asta e important, esențial e mesajul transmis de respectivii jurnaliști, atât către patronat, dar, mai ales, către politicienii de Dâmbovița, obișnuiți să facă presiuni și, nu în ultimul rând, către public. Da, publicul are nevoie de confirmarea faptului că cei ce îl informează au și ceva curaj în desaga caracterului. Canalele de comunicare multiple, criza de personal de pe piața media au schimbat situația, spre ghinionul celor obișnuiți să bată cu pumnul în masă. Solidaritatea e trăsătura care lipsește cel mai mult în societatea românească, alături de curaj și verticalitate. Modul în care acești oameni au decis să facă zid în jurul unui coleg nu e doar un episod al unui conflict de muncă, ci un exemplu din care foarte mulți concetățeni ar putea învăța câte ceva. A lua apărarea unui coleg atunci când are dreptate, a respecta niște principii și a avea un minim de bun simț profesional ar trebui să fie o stare de normalitate în orice tagmă, nu un episod izolat, nu o excepție răsplătită cu aplauze îndelungi. Cum însă nu avem privilegiul să trăim într-o societate cu valori solide asumate de foarte mulți, e cazul să aplaudăm puternic astfel de zvâcniri ale normalității. Așa cum unele accidente generează legi, poate și acest episod va declanșa rotițele funcționării unor principii sănătoase. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
03 octombrie 2023 la 20:37
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 14 ore
Benzinăriile și firmele de pompe funebre. Ești „tuns” și viu, și mort
Din ianuarie trăim cu sabia majorărilor de preț și dări deasupra capului. La început amenințările au fost timide,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit