Bugetul (dez)bătut pe umăr

Pentru că e început de an și se pun la dospit bugetele prin administrațiile locale, auzim despre lansarea în dezbatere publică a acestor proiecte ce privesc cheltuirea bănetului public. De ceva vreme, în ipocrizia ei, legea prevede astfel de proceduri prin care, vezi Doamne, se consolidează un fel de democrație participativă. Cu alte cuvinte, contribuabilul își poate da cu părerea despre ce și cum ar trebui să se facă prin administrație, poate face sugestii, poate amenda, formal, acele inițiative care i se par anapoda. Carevasăzică, oricine e liber să trăiască iluzia implicării în viața administrativă, să se adape de la izvorul importanței. Dezbaterea publică de la noi e un fel de „considerați-vă consultați”, aruncat de vreun tartaon ce mimează democrația, cheamă supușii la discuții într-un simulacru de transparență, după care pune în aplicare ceea ce oricum hotărâse în prealabil (orice asemănare cu consultările pentru formarea Guvernului din timpul lui Traian Băsescu este absolut întâmplătoare). Poate vă mai amintiți de controversata modificare a taxei de salubrizare de la Sibiu, pusă în dezbatere publică, râcâită puțin doar după ce o parte a presei a claxonat zgomotos în urbe. Dacă nimeni nu ar fi spus nimic, aberația rămânea nemodificată și se chema că trecuse prin așa-zisa dezbatere publică. În general, autoritățile rămân reci la sugestii și amendamente venite din partea populației, punerea unor proiecte în dezbatere publică fiind doar un exercițiu steril, o mimare a transparenței decizionale, în fond, a democrației. Să ne amintim câte semnale au dat sibienii pentru instituirea dublului sens de circulație pe Calea Dumbrăvii, înainte ca această arteră să devină a mai smart stradă din oraș? Puteau să se adune toți locuitorii burgului în fața Primăriei, ba să le mai vină în ajutor și rudele din județ că tot cu sens unic rămânea Calea Dumbrăvii. Este, probabil, cel mai bun exemplu în ceea ce privește atenția pe care o acordă autoritățile părerii celor ce plătesc taxe și impozite. Firește, acest lucru nu se întâmplă doar la Sibiu, dar exemplele amintite ne erau la îndemână și ne dor mai mult decât unele care nu produc efecte directe asupra noastră. Cine își închipuie că părerea lui va reuși să clintească un fir dintr-un demers deja hotărât, se înșală amarnic și demonstrează că deține o doză de naivitate. Practica lansării unei dezbateri publice sună bine, „cool”, cum vreți să îi spuneți, va exista mereu o masă a credulilor încântați de formala consultare, însă realitatea e cu totul și cu totul alta. Se bifează la capitolul respectării prevederilor legale, la corectitudinea politică ipocrită, cetățeanul se simte consultat, poate trece înapoi în banca lui până la următoarea strigare, bineînțeles, tot formală. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
26 ianuarie 2023 la 14:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
O încălzire globală, pusă la rece
Sunt momente în care regret că m-am grăbit cu schimbul de haine groase și mi-am băgat ghetele la...
Editorialul zilei
3 min de citit