Asta are, asta n-are, unde-i locul de parcare?

Că traficul din Sibiu e, pe zi ce trece, mai sufocat, e un lucru pe care îl simțim cu toții. Că locurile de parcare din oraș sunt insuficiente, e o realitate pe care nu o poate contesta nimeni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Zilele trecute, reprezentanții Primăriei ne-au informat că peste 30 de locuri de parcare de pe strada Lucian Blaga sunt desființate pentru a se amenaja o bandă destinată ambulanțelor. Când la mijloc sunt viețile oamenilor, când vorbim despre scurtarea timpului în care un pacient aflat în stare gravă ajunge la spital, nu cred că există ceva ce poate pune la îndoială legitimitatea unei astfel de măsuri. Rămâne, deci, că sacrificarea locurilor de parcare de pe strada Lucian Blaga se face pentru o cauză corectă.

Ce facem, însă, cu deficitul mare de locuri de parcare din oraș? Am văzut preocupări susținute pentru amenajarea pistelor destinate bicicliștilor. Grija pentru aceste căi de rulare pare disproporționată în raport cu realitatea. Am mai spus-o, ne place sau nu, cei care se deplasează cu mașina sunt mult mai mulți decât cei ce merg cu bicicleta. Indiscutabil, ambelor categorii trebuie să li se asigure condiții sigure de circulație, doar că atunci când vine vorba de parcări, putem da un singur exemplu la acest capitol, construcția din Hipodrom. Știu, urmează să curgă șuvoaiele retoricii progresiste care ne îndeamnă să circulăm doar cu bicicleta pentru a salva planeta.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fiecare e liber să circule cum vrea și e ciudat că tocmai susținătorii de fațadă ai libertăților pun problema în cheia unor interdicții (vezi înjurăturile la adresa celor ce merg cu mașina). Am înțeles, se dorește asigurarea unor bune condiții pentru mersul cu bicicleta. Foarte bine. Cum rămâne, însă, cu echitatea? Nu cumva cei care plătesc impozite pentru mașini, taxe incluse în prețul carburanților, TVA pentru piese și reparații merită, la rândul lor, niște condiții civilizate pentru a parca? Se spune că într-o democrație majoritatea dictează, or, la capitolul circulație, mașinile sunt majoritare în Sibiu. Câteva parcări subterane și supraetajate amplasate în puncte cheie ale orașului ar putea rezolva o problemă deranjantă pentru foarte mulți locuitori. E drept, amenajarea parcărilor nu e atât de ”cool” precum cea a pistelor pentru biciclete, dar primordiale trebuie să rămână nevoile majorității.

A nu se înțelege greșit că aș avea ceva împotriva celor care circulă cu bicicleta. Repet: fiecare are dreptul la o infrastructură civilizată adaptată la proporțiile categoriei. Libertatea, civilizația, nu înseamnă constrângerea unora sau altora, nu înseamnă îngrădirea dreptului de a folosi un anumit mijloc de transport.

Lipsa parcărilor, lipsa de preocupare pentru amenajarea acestora reprezintă, indirect, o politică ce afectează utilizarea mașinii, iar asta miroase a îngrădire (fie și involuntară) a unui drept. Și ar mai fi un principiu: atunci când iei ceva dintr-un loc, ar trebui să completezi în altă parte. Dar asta e deja o altă discuție.  

Autor
17 martie 2024 la 10:00
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 14 ore
Benzinăriile și firmele de pompe funebre. Ești „tuns” și viu, și mort
Din ianuarie trăim cu sabia majorărilor de preț și dări deasupra capului. La început amenințările au fost timide,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit