ANSVSA: regmelentări privint tăiatul porcului şi pesta porcină

ANSVSA: regmelentări privint tăiatul porcului şi pesta porcină

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu avertizează eprsoanele care taie porci în această perioadă că, deşi în cursul anului 2024, numărul de focare de pestă porcină africană a fost în scădere comparativ cu anii precedenți, "confirmarea și evoluția în acest an a Pestei Porcine Africane la un număr însemnat de porci domestici crescuți la o fermă comercială, impune avertizarea din nou a publicului larg cu privire la evoluţia acestei boli şi a măsurilor de prevenire şi combatere ce se impun pe teritoriul judeţului Sibiu".

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Având în vedere dinamica evoluției Pestei Porcine Africane, pentru prevenirea apariției și răspândirii bolii, proprietariilor de porcine le revin o serie de obligații, cu referire la:

solicitarea urgentă a medicului veterinar de liberă practică împuternicit arondat, în situația în care a costatat modificări ale starii de sănătate a animalului, respectiv, stare de abatere, lipsa poftei de mâncare, decubit prelungit, apariția la nivelul pielii, preponderent în zona subabdominală și pe urechi a unor pete de culoare roșie spre cianotică ( vișinie ), vomă / diaree cu sânge și alte modificări de comportament; după sacrificarea tradițională a porcului din gospodărie, în situația în care constată modificări la organe și țesuturi, respectiv, splina mărită în volum și de culoare vișinie, ficatul mărit cu puncte hemoragice, puncte homoragice la nivelul rinichilor, acumulări de lichide în cavitatea abdominală și toracică, va fi solicitată de urgență prezența medicului veterinar; până la sosirea medicului veterinar, se întrerupe activitatea specifică, persoanele existente rămân staționare în gospodăria respectivă. Medicul veterinar prezent în urma solicitării, cu responsabilitate, va stabilii măsurile legale impuse de legislația sanitară veterinară în situația constatată ;

în situația în care porcul, ante și post mortem, nu prezintă modifcările menționate, proprietarul are obligaţia să solicite medicului veterinar examinarea cărnii, în special pentru diagnosticul trichinelozei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

DSVSA Sibiu reaminteşte că trichineloza este o boală parazitară, cu impact major, care se transmite de la animale la om, fiind produsă de un parazit numit Trichinella Spiralis. Principalul rezervor şi vector al acestui parazit îl constituie animalele din preajma locuinţelor umane: şobolanii, şoarecii, carnivorele domestice (câinele şi pisica), animale din zona silvatică (vulpe, jder, mistreț) şi porcii sau alte specii infestate.

Omul se îmbolnăvesţe consumând carne infestată de porc, nutrie, mistreţ, urs, neexaminată de medicul veterinar şi insuficient friptă, fiartă, sau preparată crudă, sărată, sau afumată.

Boala, la om se manifestă prin: febră ridicată (38-40 grade), tulburări digestive (dureri abdominale, greţuri, vărsături, diaree), dureri în masele musculare însoţite de edeme ale fetei, “boala capetelor umflate”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Examenul trichineloscopic în judeţul Sibiu se efectuează de către medicii veterinari de liberă practică, organizați în condițiile legii (cabinete medicale veterinare), care funcționează în localitățile judeţului, după programul afişat la sediul acestora.

Laboratorul din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, (adresa: Sibiu, Calea Şurii Mari, nr. 21), efectuează examen trichineloscopic, zilnic, între orele 8.00 – 15.30, în cadrul programului de lucru.

În perioada 30.11.2024–22.12.2024, Laboratorul din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, asigură permanența și în zilele de sambătă, între orele 09–15,30, iar în zilele de duminică, între orele 09–14,00.

Pentru efectuarea examenului, se prezintă o probă reprezentată de cca. 100 grame de carne, recoltată doar din muschii pilieri diafragmatici. Datorită faptului că examenul de laborator efectuat pe carne provenită din alte zone ale animalului este neconcludent, acest tip de probe va fi refuzat.

Proba de carne prezentată pentru analiză, va fi însotiţă de elementul de identificare (crotalia auriculara), care va fi predat medicului veterinar care examinează carnea.

Carnea provenită de la porcii crescuţi şi sacrificaţi în gospodăriile individuale, precum și preparatele obținute de la aceste animale, poate fi utilizată numai pentru consum în exploataţia de origine, fiind interzisă sub orice formă comercializarea acesteia, inclusiv în unităţile autorizate sanitar veterinar.

DSVSA Sibiu recomandă populației să se aprovizioneze cu carne și produse din carne, numai din unităţi şi spaţii autorizate sanitar veterinar, evitând comerţul ”stradal”, sau orice altă formă de aprovizionare din surse neautorizate.

În cazul apariţiei unor situaţii deosebite, se recomandă să fie sesizat personalul sanitar veterinar ( medicul veterinar de liberă practică, reprezentanții DSVSA), pentru a se interveni operativ şi eficient.

În acest sens, DSVSA SIBIU, prin personalul de specialitate, se află la dispoziția tuturor consumatorilor, permanent, la telefon 0269223069, ( în timpul programului de lucru și fax. 0269223753, e-mail [email protected] ), pentru a furniza informații de specialitate, sau în cazul unor sesizări și reclamații din partea cetățenilor, privind încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

16 noiembrie 2024 la 12:22
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 33 minute
Mesaj din Sibiul de acum 200 de ani. O relatare din 1926, despre ce conține capsula timpului din Turnului Sfatului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu, 70 de goluri în victoria cu LPS Alba Iulia şi salt pe primul loc. Juniorii 3, înfrângere la Bistriţa
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu urcă pe primul loc în clasamentul Seriei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Pompierii au avut nevoie de peste 90 de ore pentru stingerea incendiului de la Șura Mică. 4.500 de tone de deșeuri au ars
Incendiul izbucnit la stația de sortare a deșeurilor din Șura Mică a fost lichidat după aproximativ 90 de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
Semaforizarea inteligentă din centrul Sibiului, oprită după doar două ore. Primăria anunță când va fi repornit
Sistemul de semaforizare inteligentă introdus pentru testare în centrul Sibiului a funcționat aproximativ două ore, după care a...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Sibiu: Ultima dezinsecție împotriva căpușelor din acest an, în 7 și 8 octombrie
În municipiul Sibiu va avea loc, în 7 și 8 octombrie, ultima acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor programată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești: lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni au ajuns la 18,89%. Se pregătește montarea primei freze-gigant pentru un tunel rutier din România
Lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 18,89%, potrivit unei...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Festivalul Egalității de Gen începe mâine la Sibiu. Sănătatea reproducerii, tema ediției din acest an
Festivalul Egalității de Gen revine la Sibiu în perioada 7-10 octombrie, cu o ediție dedicată sănătății și drepturilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Șase bărbați au fost reținuți într-un dosar de proxenetism. Percheziții la Sibiu și Roșia
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au efectuat, duminică, nouă percheziții domiciliare într-un dosar penal de proxenetism. Acțiunile...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 18 ore
Elevi sibieni, lecție despre natură în Munții Făgăraș. Drumeția face parte dintr-un proiect al Consiliului Județean Sibiu
40 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Andreiană” din Sibiu au urcat la peste 2.000 de...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 18 ore
Advertorial PSD: Organizația Femeilor Social Democrate a Municipiului Sibiu a organizat o activitate educativă dedicată celor mici
Sibiu, 5 octombrie 2026 – Cartea, poveștile și imaginația au fost în centrul unei întâlniri dedicate copiilor, organizată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
RĂȘINARI: Primarul Bogdan Bucur răspunde criticilor privind informarea publică despre proiectul MPI
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.