Academia Militară din Seul le-a întors vizita colegilor de la AFT

Academia Militară din Seul le-a întors vizita colegilor de la AFT

În perioada 30 iunie – 1 iulie 2025, o delegaţie din cadrul Academiei Militare din Seul, Republica Coreea, a efectuat o vizită oficială în Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Delegația a fost compusă din general maior Hyungki SO, comandantul Academiei Militare din Seul, locotenent colonel Hyunyoung MOON, conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Limba Engleză și maior Sangsu KIM, ofiţer în cadrul Biroului de Relații Internaționale. Această vizită a venit ca urmare a inițierii colaborării între cele două instituții, odată cu vizita delegației din Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu la Academia Militară Coreeană din Seul, din luna februarie 2025, în cadrul căreia a fost semnat Memorandumul de Înțelegere dintre cele două instituții de învățământ.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Obiectivul principal al întâlnirii a fost acela de a identifica viitoare oportunități de cooperare, în cadrul unor activități și proiecte comune, în vederea efectuării schimburilor de studenți, cadre didactice, instructori și alte categorii de personal. Programul a inclus o întâlnire formală între structurile de conducere ale celor două academii, vizitarea facilităților academice și de instruire de care dispune instituția noastră, precum și vizitarea principalelor obiective turistice din Municipiul Sibiu și Alba-Iulia.

Un feedbak pozitiv

Comandantul AFT Col. Dumitru Todosiuc a declarat în urma acestui eveniment;”Vizita comandantului academiei militare din Seul a fost un eveniment inițiat în anul universitar curent de structura de relații internaționale a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, cu scopul de a extinde relațiile de colaborare cu instituții de învăţământ superior militar din cât mai multe state, pentru realizarea de mobilități de studiu atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice și instructorii militari. Pentru formarea studenților din academia noastră ca viitori lideri capabili să acționeze într-un mediu internațional, este deosebit de important ca aceștia să beneficieze de experiențe care să-i ajute să își cunoască cât mai bine partenerii, atât prin mobilități externe cât și prin interacțiunea cu studenții internaționali care execută astfel de activități la noi în țară.  Această vizită a comandantului academiei militare din Seul este importantă și din perspectiva acordului din domeniul apărării semnat la nivelul Ministerului Apărării Naționale, anul trecut, un pas important în dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniul apărării, prin deschiderea de noi oportunități de colaborare în domenii cum ar fi: educația militară, instruirea în comun a personalului, cercetarea și dezvoltarea, precum și industria de apărare.   În afara celor două vizite realizate de echipele de comandă ale celor două instituții, până în prezent, doi studenți și un cadru didactic din Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” au participat la Săptămâna internațională a Academiei  Militare  din Coreea și la rândul lor, doi studenți și un cadru militar din Coreea, au participat la Săptămâna Internațională a Studenților organizată de membrii comunității noastre, pe parcursul anului universitar 2024-2025”.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Adrian POPESCU
02 iulie 2025 la 13:45
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 3 zile
Cât costă un brad artificial în 2026? Exemple de prețuri și modele expuse într-un showroom din București
Un brad artificial de 220 cm poate costa de la 562 de lei până la peste 3.000 de...
Uncategorized
• 4 min de citit
• acum 1 săptămână
Un secret al femeilor cu părul mereu perfect: nuanțatorul pe care nu îl știai
Există o diferență subtilă, dar vizibilă, între părul care arată îngrijit și părul care arată viu. Primul poate fi...
Uncategorized
• 5 min de citit
• acum 1 săptămână
Cum recunoști un pulover de calitate: 5 teste simple pe care le poți face singur
Un pulover bun e una dintre acele piese pe care le porți ani la rând fără să te...
Uncategorized
• 5 min de citit
• acum 1 săptămână
Transport internațional cu Rennen.ro – soluții pentru persoane, colete și mașini între România și Germania
Legătura dintre România și Germania este importantă pentru mii de români care locuiesc în străinătate, lucrează peste hotare...
Uncategorized
• 7 min de citit
• acum 3 săptămâni
Ce companii oferă pariuri pe toate sporturile?
Platformele de pariuri cu ofertă multisport acoperă discipline populare, precum fotbalul, tenisul și baschetul, dar și competiții mai...
Uncategorized
• 5 min de citit
• acum 3 săptămâni
Uiți de rețete complicate: cuptorul electric, frigiderul și robotul fac aproape totul pentru tine
Există un moment în care orice gospodar realizează că bucătăria sa nu mai ține pasul cu ritmul zilei....
Uncategorized
• 5 min de citit
• acum 3 săptămâni
De ce cheltuim mai ușor bani online decât numerar? Cum influențează plățile online percepția asupra bugetului
Plata unei cumpărături folosind numerar și achitarea aceleiași sume cu cardul pot avea un efect diferit asupra noastră,...
Uncategorized
• 6 min de citit
• acum 4 săptămâni
Furnizori, agregatori și operatori: cine câștigă bani din lanțul B2B al industriei iGaming
Un joc de cazino afișat pe o platformă este rezultatul unui lanț comercial mai complex decât pare la...
Uncategorized
• 4 min de citit
• acum 1 lună
Bonus de bun venit vs bonus pentru fidelitate: Care e mai bun pe termen lung?
Un bonus la cazinourile online este o ofertă prin care jucătorii care își deschid cont primesc o sumă...
Uncategorized
• 5 min de citit
• acum 1 lună
Revoluția cripto în jocurile online pentru fanii sportului
Fanii de fotbal și pariori deopotrivă au intrat într-o nouă eră a divertismentului online. Portofele de criptomonede, bonusuri...
Uncategorized
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 lună
Reparații pe bulevardul Vasile Milea și lucrări la rețele pe mai multe străzi din Sibiu. Unde vor fi restricții de circulație
Mai multe străzi din Sibiu intră în șantier în următoarea perioadă, fie pentru reparații la carosabil și trotuare,...
Uncategorized
• 3 min de citit
• acum 1 lună
Preluare responsabilitate deșeuri ambalaje prin Marathonepr.ro – soluție eficientă pentru conformare și optimizarea costurilor companiilor
Companiile care introduc produse ambalate pe piața din România trebuie să respecte reguli clare privind responsabilitatea extinsă a...
Uncategorized
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.