DEER organizează prima ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, la Cluj-Napoca, în perioada 24-25 noiembrie

DEER organizează prima ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, la Cluj-Napoca, în perioada 24-25 noiembrie

Securitatea cibernetică a devenit o prioritate pentru companii și instituții în era digitală și, mai ales, pentru societățile din sectoarele strategice, precum este cel energetic. În perioada 24-25 noiembrie, Distribuție Energie Electrică Romania – DEER organizează la Cluj-Napoca, prima ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie. Astfel, datorită demersului DEER, orașul de la poalele Feleacului devine, timp de două zile, gazda celor mai importanți actori din Energie și Tehnologia Informației.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reprezentanți ai celor mai importante instituții naționale și internaționale – Guvern, Parlament, Parlamentul European, ANRE, ministere, companii naționale și internaționale, specialiști, analiști, reprezentanți ai universităților și asociațiilor de profil și jurnaliști și-au anunțat participarea la acest eveniment de anvergură, cu o tematică de actualitate și maxim interes.

Până la această dată, au confirmat participarea următorii speakeri:

  • Mircea Abrudean, Secretar General al Guvernului României;
  • Sebastian Burduja, Ministrul Energiei;
  • Bogdan-Gruia Ivan, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării;
  • Daniel Buda, membru în Parlamentul European;
  • George Niculescu, Președinte ANRE;
  • Nicoleta Pauliuc, Președinte Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, Senatul României;
  • Istvan-Lorant Antal, Președinte Comisia pentru Energie, Senatul României;
  • Sabin Sărmaș, Președinte Comisia pentru Digitalizare, Camera Deputaților;
  • Sandor Bende, Președinte Comisia pentru Industrii și Servicii, Camera Deputaților;
  • Alexandru Chiriță, Director General Electrica S.A.;
  • Alexandru Apetre, Manager Direcția Investigații și Atribuire, Directoratul Național de Securitate Cibernetică;
  • Yugo Neumorni, Președinte CIO Council;
  • Dragoș Diaconu, Chief Executive Officer Arctic Stream;
  • Cătălina Dodu, Head of Consulting Cybersecurity Leader for EY South Cluster and Technology, Consulting Leader of EY Romania;
  • Dorin Pena, Managing Director România&CIS Countries;
  • Sabin Posea, Business Development Director Eximprod Group SA;
  • Petru Rușeț, Managing Director at Siemens Energy România;
  • Cătălina Niculiță, System Engineering Manager CiscoRomania;
  • Cristian Cucu, CIO Council Member;
  • Miri Varbitzky, VP Sales Central&South EMEA.
  • Alexandru Tofan, Business Unit Manager Cyber Security Ingram Micro Romania

 

„Tehnologiile în continuă evoluție ne obligă să fim tot mai adaptabili și asta într-un ritm alert, indiferent de domeniu. Revoluția 4.0, revoluția digitală este în plină desfășurare, iar  Revoluția 5.0 ne bate la ușă, iar această evoluție implică și o interațiune mai intensă a noastră cu tehnologiile avansate și Inteligenta Artificială. Dar, o dată cu această dezvoltare fără precedent, apar și numeroase amenințări. Mai cu seamă în domeniul energiei, amenințările cibernetice sunt reale și cu riscuri majore pentru siguranța națională și globală. Tocmai din acest motiv, ne-am propus să aducem la Cluj-Napoca personalități marcante ale acestor domenii, factori de decizie, experți din sectorul energetic și IT, organizații guvernamentale, universități și industria securității cibernetice pentru a împărtăși cunoștințe și experiențe, precum și pentru a dezvolta legături critice pentru combaterea amenințărilor cibernetice în sectorul energetic. Este un eveniment necesar, un must al prezentului, în care credem și pe care mizăm pentru a crește gradul de conștientizare privind securitatea cibernetică, în special în domeniul energetic”, a declarat Mihaela Rodica Suciu, directorul general al Distribuție Energie Electrică Romania, organizatorul evenimentului.

Printre temele ce vor fi abordate în cadrul Forumului se numără: Tendinţe în plan mondial şi european în materie de reglementare a domeniului cibernetic; politici şi strategii de securitate cibernetică (la nivel de utilizator, organizaţie şi stat); securitate cibernetică versus drepturile şi libertăţile utilizatorilor; ameninţări cibernetice versus cyberintelligence; particularităţi ale securităţii cibernetice în domeniul energetic; protecţia infrastructurilor critice din domeniul energetic și E-guvernare, open data şi cultura de securitate cibernetică.

Moderatorul primei ediții a evenimentului este Moise Guran, voce respectată în comunitatea financiară și economică, cu o experiență vastă în jurnalismul de profil, realizator în trecut al unor emisiuni radio și TV consacrate, precum Biziday și România în Direct, în care a pus pe primul loc educația publicului în domenii utile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizatorii își propun să asigure participanților acces la ultimele informații în domeniul securității cibernetice. De asemenea, DEER mizează pe experiența și implicarea autorităților și a experților în domeniul Tehnologiei Informației și Energiei pentru a dezvolta soluții și aplicații practice, dar și pentru a construi parteneriate puternice în vederea securizării infrastructurii energetice naționale.

Pentru mai multe informații despre eveniment, vă rugăm să vizitați site-ul: https://cyberenergy.ro/

 

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, este cel mai important operator național de distribuție a energiei electrice, care acoperă 18 județe, reprezentând 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp). Cu o tradiție de peste 120 de ani, DEER oferă servicii pentru pentru aproape 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei rețele de distribuție a energiei electrice de peste 200.000 km.

15 noiembrie 2023 la 10:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 minute
Mii de ore în sala de operație și vieți salvate. Povestea chirurgului Ciprian Tănăsescu
Mii de ore petrecute în spital, nopți în sala de operație, pacienți salvați, dar și cazuri în fața...
Actualitate
4 min de citit
acum 2 ore
Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer
În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul "principal" din cartierul...
Actualitate
12 min de citit
acum 2 ore
Accident între Șura Mică și Ocna Sibiului. O femeie a fost transportată la spital
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106B, la intersecția dintre strada Drumul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Patrimoniul sportiv al Sibiului s-a „scumpit” cu 82 de milioane de lei după reevaluare. Cât valorează acum Stadionul Municipal
Patrimoniul sportiv al municipiului Sibiu a fost reevaluat, iar valoarea bunurilor aflate în administrarea Serviciului Public Sport și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Incendiu provocat intenționat la Târnava. Un saivan de 400 de metri pătrați a ars în totalitate
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Târnava, unde un saivan cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Aproape 93 de metri cubi de lemn, tăiați pentru culoarul unei linii electrice de 400 kV, vor fi vânduți de Primăria Sibiu
Primăria Sibiu propune vânzarea prin licitație a 92,8 metri cubi de masă lemnoasă aflați pe un teren al...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Primăria schimbă regulile pentru terasele din Sibiu. Cât va costa ocuparea domeniului public și cine va putea câștiga licitațiile
Primăria Sibiu propune un nou regulament pentru închirierea terenurilor din domeniul public și privat destinate teraselor sezoniere. Documentul...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Un glas cât o Mărginime. INTERVIU | Codruța Rodean, despre cântec și rădăcini
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 21 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 22 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.