O nouă provocare: ROMÂNIA – între creșterea prețului la gaze sau creșterea prețului la locuințe?

Și astfel, alte țări vor beneficia de existența acestor facilități, realizate de români, și astfel își țin deschise capacitatea de producție pentru materiale de construcții (ex. ciment), în timp ce România va închide capacități de producere a materialelor de construcții (ex. ciment) din lipsa capacităților de stocare a CO2.

Această situație pe lângă implicațiile macroeconomice (închideri de capacități de producție, pierderi de locuri de muncă, mai puține resurse la bugetul de stat etc.), va duce și la creșterea costurilor locuințelor, pe fondul importurilor. Totodată, angajarea financiară a companiilor în astfel de investiții masive, va duce la scumpirea finanțării, dar și la riscuri în acoperirea costurilor din activitatea de injecție CO2, în situația în care vor fi realizate capacitățile de stocare CO2 obligatorii, dar nu va exista infrastructura sau cererea ca acestea să devină și operaționale, care se pot reflecta în creșeterea prețului gazelor naturale.

Pe data de 16 martie 2023 s-a lansat propunere Net-Zero Industry Act, care stabilește că la nivelul UE să se atingă o capacitate anuală de stocare a CO2 de 50 de milioane de tone până în 2030. Actul impune producătorilor de petrol și gaze din UE să fie singurii care vor finanța dezvoltarea capacităților de stocare a CO2.

Având în vedere că România va deveni cel mai mare producător de gaze din UE, practic companiilor românești producătoare de gaze, le va reveni sarcina principală de a susține financiar cea mai mare parte din această dezvoltare a capacităților de stocare CO2 din țările UE.

Conceptul Proiectului de Regulament Net-Zero Industry Act, face trimitere exclusiv la obligativitatea producătorilor de gaze de a investii acești bani (cca 3,7 mld euro pentru România) din care se vor construi depozite în diverse țări din UE. Opoziția publică dezvoltată în România, față de singurul proiect de injectie a CO2 la Botești, judetul Argeș, și în acest context ”frica” propunerii unor astfel de proiecte în România, blochează dezvoltarea unor astfel de capacități de stocare în România și împingerea unor astfel de investiții (din banii firmelor românești) în alte țări care deja și-au dezvoltat infrastructura specifică și așteaptă construcția depozitelor. Dar, dezvoltarea de capacități de dezvoltare a CO2 în alte țări crează avantaje competiționale pentru acele țări și în același timp va determina închiderea unor capacități de producție a materialelor de construcție în România, respectiv români vor fi puși în situația de a achiziționa de exemplu ciment din import la prețuri mai mari, adică vom asista la o scumpire a locuințelor.

În acest context, este nevoie de o mobilizare exemplară pentru a modifica versiunea inițială a acestui Proiect Net-Zero Industry Act, pentru a se evita o situație similară cu lipsa de inițiativă din cazul Proiect de Regulament European privind reducerea emisiilor de metan (din perioada 2021 -2023), care va aduce deservicii românilor pe seama nepăsării și a inactivității în zona instituțiilor europene.

În urmă cu 3 ani, Proiectul de Regulament European privind reducerea emisiilor de metan, trecea neobservat în România cu toate semnalele de alarmă trase de Asociația Energia Inteligentă (https://asociatiaenergiainteligenta.ro/regulile-privind-emisiile-de-metan-pot-afecta-romania/ ), fapt care a făcut ca documentul final al Regulamentului, să fie o adevărată lovitură adresată românilor. Lipsa unor poziții ferme, dar susținute științific, a făcut ca Regulamentul înaintea perioadei de aprobare să fie potențial cauzator de o creștere a prețului la gaze estimat cu până la 31% (https://asociatiaenergiainteligenta.ro/regulamentul-european-privind-reducerea-emisiilor-de-metan-in-sectorul-energetic-poate-creste-insecuritatea-energetica-si-saracia-energetica-a-romaniei/) .

Peste 13 milioane tone de dioxid de carbon ajung în fiecare an în atmosferă din cauza producției de ciment din România, țară care produce anual în jur de 15 milioane de tone de ciment, cifră agregată la nivelul celor mai mari jucători de pe piața românească. Pentru a combate schimbările climatice, Uniunea Europeană a adoptat Legea europeană a climei care ridică ținta UE de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră la cel puțin 55% până în 2030 (de la 40% în prezent) și face din atingerea neutralității climatice până în 2050 o obligație legală.

Companii românești din industria chimică, a materialelor de construcții dacă nu injectează cca. 1,5 milioane de CO2 până în 2030 își vor reduce capacitatea de producție lăsând loc produselor care vor veni din acele țări unde industria va reduce emisiile de carbon (prin noul Regulament al UE, pe banii firmelor românești).

În acest context, este necesară urgent abordarea următoarelor poziții în raport cu instituțiile europene:

• pe lângă proiectele de stocare a CO2, recunoașterea drept Proiecte strategice Net-Zero ar trebui acordată și proiectelor care sunt esențiale pentru un proiect de stocare a CO2, cum ar fi proiectele de captare a CO2 și proiectele de infrastructură CO2 necesare pentru transportul CO2 captat. către locurile de stocare a CO2.

– nu toate câmpurile de petrol și gaze operate de producătorii de petrol și gaze sunt epuizate și astfel disponibile pentru a fi utilizate exclusiv pentru stocarea CO2. Prin urmare, trebuie cuprinză în Regulament și injecția de CO2 care poate genera creșterea factorului final de recuperare al țițeiului.

– eliminarea impunerii de obligații și cote exclusiv sectorului petrol și gaze proporțional cu producția acestora nu va asigura atingerea obiectivului stabilit, dar va aduce creșteri de preț ale gazelor și insecuritate energetică.

– criteriile de alocare a contribuțiilor (cotelor) de injecție de CO2 către o entitate nu ar trebui să se bazeze pe producția de petrol și gaze într-o anumită perioadă de timp, ci ar trebui să ia în considerare în primul rând caracterul adecvat tehnic real al locațiilor de stocare a CO2 din portofoliul de rezervoare epuizate.

– un sistem de cote nu poate fi reglementat dacă nu este asigurată și o nevoie adecvată a pieței pentru capacitatea de stocare. Stabilirea unei cerințe de stocare, care revine numai producătorilor de petrol și gaze, în timp ce ignorarea întregului lanț valoric al CO2 (de exemplu, captarea CO2, transportul CO2) nu este o măsură proporțională cu obiectivul stabilit.

Deși de a lungul timpului s-a vorbit de România ca și Hub de gaze, Hub de energie electrică, Hub de hidrogen, etc., în fapt nici unul din acestea nu avea șanse reale de a se realiza, singurul Hub pe care Romania are șansa reală de al realiza în Europa de Est, este Hub-ul de CO2. Avem, zăcăminte depletate de gaze, avem posibilitatea de a reloca și dezvolta un sistem de captare și transport CO2.

Modul în care va fi abordat acest subiect va face diferența între winner și losser.

În fapt discuția ar trebui să fie de ROMÂNIA – între scăderea prețului la gaze sau scăderea prețului și la locuințe?

Dumitru Chisaliţă

Preşedinte Asociaţia Energia inteligentă