Bienala Naţională de Arhitectură – România 2023 (BNA) este cel mai important eveniment pro-fesional al breslei arhitecţilor

Bienala Naţională de Arhitectură – România 2023 (BNA) este cel mai important eveniment pro-fesional al breslei arhitecţilor

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

"Bienala Naţională de Arhitec­tură" este marcă înregistrată de UAR. Începând cu 1994, Bienala îşi derulează constant activitatea din doi în doi ani, răstimp în care a reuşit să se impună la nivel naţional printr-o serie de mani­festării reprezentative, care au fost susţinute simultan şi cu brio în Bucureşti, Baia Mare, Cluj-Na­poca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târ­govişte, Târgu-Mureş.

Potrivit preşedintelui UAR, arh. Ileana Tureanu, ediţiile BNA oferă mereu provocări ori câte un concept nou care este propus de conducerea Uniunii Arhitecţilor din România. De facto este un concept structural şi structurat ca program cultural, având un con­ţinut complex şi de interes, atât pentru breasla arhitecţilor creatori, cât şi pentru publicul larg cel căruia i se adresează "producţia arhitecturală".

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Europa verde, competitivă şi incluzivă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit organizatorilor, tema din acest an a fost focusată pe două cuvinte cheie "Arhitectura" şi "ÎMPREUNĂ!", care prin extensie vizează criterii legate de "o Eu­ropă verde, competitivă şi in­cluzivă", cu accent pe resursele planetei, vizând concomitent un aşa numit "Pact cu natura, bazat pe regenerare şi bun simţ".

Sub deviza "ÎMPREUNĂ" sunt reunite obiective nobile precum apărarea sănătăţii planetei, implicit a locuitorilor, gestionarea schimbărilor climatice majore şi "în oglindă", feedback-ul proiec­telor arhitecturale pe toate pa­lierele sale. Prin extensie, demer­sul vizează inclusiv noi viziuni de urbanism, focusate pe relaţia oraşe şi peisaje urbane suste­nabile, precum şi armonia ele­mentelor naturale şi cele antro­pice. Mai mult, începând cu acest an, Bienala a propus o abordare "restauratoare, regenerativă şi circulară", solicitând arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, dezvoltatori, clienţi şi proprietari, cercetători, studenţi, antreprenori de a găsi impreună soluţii pentru toţi, pentru a crea un viitor durabil şi incluziv.

 

Spiritul vizionar din 2023, opţiunea de mâine

 

Este evident că a în acest an BNA a adus în prim-plan spiritul vizionar şi experimentul, fără să neglijeze, însă, tradiţiile locale ori regionale, iar acest lucru a fost vizibil mai ales la Sibiu, unde a fost Gala de premiere a secţiunii "Şcoli de vară de arhitectură, ta­bere de creaţie". În cadrul pro­gramului, "Festivalul meşteşu­gurilor în construcţii" din Piaţa Mare a atras un număr mare de curioşi, aşa cum a avut parte şi "Expoziţia Revitalizări Rurale" propusă de arh. Miklós Köllő & studio Larix, eveniment găzduit de "Centrul de Cultură Arhitecturală". Un public numeros a participat şi la Gala de premiere unde au fost prezentate proiectele nomina­lizate. Premiul secţiunii a fost acordat "Taberei de creaţie de arhitectură Valea Uzului", coor­donată de arh. Máthé Klára-Krisztina, arh. Anamaria Felvinczi, arh. Korodi Szabolcs. De mai bine de 17 ani, cei trei arhitecţi lucrează cu elevii Liceului de Arte "Nagy István" din Miercurea Ciuc, construind dotări utile pentru diferite comunităţi rurale. Elevii au fost şi ei prezenţi la Gală.

 

La Centrul de Cultură Arhitecturală a UAR

 

Evenimentul a continuat a doua zi la Centrul de Cultură Arhitec­turală a UAR din Piaţa Mică, unde a avut loc o masă rotundă susţinută de unii dintre cei mai interesanţi şi implicaţi arhitecţi în revitalizarea rurală şi salvarea meşteşugurilor şi a tradiţiilor – Ana Maria GOILAV, Dorin Boilă, Maria DUDA, Caroline FERNOLAND, Alexandra MIHAILCIUC şi meş­terul în împletituri vegetale Kéri Gáspár. Alături de masa rotundă de la Centrul de cultură arhi­tecturală a UAR, am menţiona şi proiecţiile de film cu teme arhitecturale care au conturat o ediţie novatoare comparativ cu bienalele de până acum.

 

Adrian Petre POPESCU

Ana Dostru

25 octombrie 2023 la 17:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Pompierii au avut nevoie de peste 90 de ore pentru stingerea incendiului de la Șura Mică. 4.500 de tone de deșeuri au ars
Incendiul izbucnit la stația de sortare a deșeurilor din Șura Mică a fost lichidat după aproximativ 90 de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Semaforizarea inteligentă din centrul Sibiului, oprită după doar două ore. Primăria anunță când va fi repornit
Sistemul de semaforizare inteligentă introdus pentru testare în centrul Sibiului a funcționat aproximativ două ore, după care a...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
Sibiu: Ultima dezinsecție împotriva căpușelor din acest an, în 7 și 8 octombrie
În municipiul Sibiu va avea loc, în 7 și 8 octombrie, ultima acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor programată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești: lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni au ajuns la 18,89%. Se pregătește montarea primei freze-gigant pentru un tunel rutier din România
Lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 18,89%, potrivit unei...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Festivalul Egalității de Gen începe mâine la Sibiu. Sănătatea reproducerii, tema ediției din acest an
Festivalul Egalității de Gen revine la Sibiu în perioada 7-10 octombrie, cu o ediție dedicată sănătății și drepturilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Șase bărbați au fost reținuți într-un dosar de proxenetism. Percheziții la Sibiu și Roșia
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au efectuat, duminică, nouă percheziții domiciliare într-un dosar penal de proxenetism. Acțiunile...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 6 ore
Elevi sibieni, lecție despre natură în Munții Făgăraș. Drumeția face parte dintr-un proiect al Consiliului Județean Sibiu
40 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Andreiană” din Sibiu au urcat la peste 2.000 de...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 6 ore
Advertorial PSD: Organizația Femeilor Social Democrate a Municipiului Sibiu a organizat o activitate educativă dedicată celor mici
Sibiu, 5 octombrie 2026 – Cartea, poveștile și imaginația au fost în centrul unei întâlniri dedicate copiilor, organizată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
RĂȘINARI: Primarul Bogdan Bucur răspunde criticilor privind informarea publică despre proiectul MPI
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 8 ore
VIDEO | Semafoarele inteligente au fost pornite în centrul Sibiului. Haos generalizat în trafic
La scurt timp după punerea în funcțiune parțială a semaforizării adaptive de pe axa de trafic Vasile Milea...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 8 ore
MARPOD: Primarul, ospătar pentru o zi. 120 de vârstnici, sărbătoriți de Ziua Pensionarului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.